Raed Arafat, despre intervenția din „Colectiv”: „S-a greșit din partea celor care arată cu degetul” Recomandări zi de zi
  • teodora.mindru
  • 0 comentarii
  • 75 Vizualizări

Raed Arafat, despre intervenția din „Colectiv”: „S-a greșit din partea celor care arată cu degetul”

arafatSecretarul de stat în MAI Raed Arafat a declarat, miercuri seara, într-o dezbatere, că nu s-a greșit în ceea ce privește intervenția din clubul „Colectiv”, nici în gestionarea problemei la nivelul spitalelor, ci s-a greșit din partea celor care „arată cu degetul și acuză fără să aibă informații”.

„Hai să luăm intervenția — nu s-a greșit, haideți să luăm gestionarea la nivelul spitalelor — nu s-a greșit în situația de dezastre, asta a fost o situație de dezastre. S-a greșit din partea celor care arată cu degetul peste tot și acuză fără să aibă informați complete. Toate lumea are dreptul să acuze. Noi, în România, în loc să fim cu toții sudați pentru a face ceva, noi am creat două tabere și am început să arătăm cu degetul. Asta a fost cea mai mare greșeală. În orice situație ca aceasta în viitor ar putea să ducă la lipsă de reacție. Deja văd colegi de-ai mei care nu vor să se implice în luarea deciziilor, nu mai vor să apară la fața locului, să conducă intervenții, nu mai vor să facă nimic”, a spus Raed Arafat, citat de agenția de presă Agerpres.

El a atenționat că acuzațiile „nu se fac la cald”, în timpul intervenției, și nici pe baza unor informații care nu se știe niciodată cine este în spatele lor.
„Sunt zeci de date care s-au dat în perioada respectivă și pe care nimeni nu știe cine le-a dat. Ca și chestia cu ascunderea cadavrelor”, a afirmat secretarul de stat în MAI.

Oficialul a spus că echipele de medici din străinătate care au venit au afirmat că o parte dintre pacienți nu sunt transferabili. „Așteptăm la unii să se stabilizeze ca să fie transferați”, a spus Arafat.

Potrivit acestuia, și Statele Unite și-au anunțat disponibilitatea de a primi răniți în spitale, însă acest lucru nu este fezabil din cauza distanței. „Nu pot să pun bolnavii 12,13,14 ore în avion”, a mai adăugat medicul Arafat.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE