Jocul modern al împărțirii lumii sau despre cum lucrurile nu sunt fortuite în politica externă

28 noiembrie 2015

siria Relațiile internaționale nu reprezintă un proces aleatoriu. Ele se desfășoară după reguli clare, conform intereselor statelor implicate în jocurile de putere pe scena internațională. Totul are la bază un joc simplu și logic, cel bazat pe binomul cauză efect sau în semantica relațiile internaționale provocare – acțiune. Și atunci vă întreb: credeți că doborârea avionului militar rusesc în Turcia reprezintă un eveniment fortuit?

Pentru a putea răspunde ar trebui mai întâi să analizăm geografia principalelor jocuri de putere ale ultimilor 10 ani în relațiile SUA Rusia. Îmi permit să evoc ca punct de plecare, episodul revoluției Portocalii ucrainene. Ca moment aceasta generează o instabilitate politică cu tentă occidentală în spațiul de influență ex-sovietic. Putem argumenta că Rusia a privit acest moment ca o provocare la adresa spațiului său vital de influență. Răspunsul Rusiei a fost unul strategico-militar, pregătit și maximizat în Euro-maidanul anului 2013. A urmat o Anexare teritorială contestată cu o logică ezitantă și conjuncturală de actorii internaționali occidentali și o instigare a fracțiunilor pro-ruse ucrainene. Consecința a fost un război alimentat de forțe occidentale pe de-o parte și ruse pe de altă parte, cu iz de război rece, soldat cu ceea ce îmi permit să numesc armistițiul de la Minsk, pentru că a-l numi tratat de pace pare a fi cel puțin pretențios. Actul de la Minsk nu a făcut altceva decât să consfințească știrbirea teritorială a Ucrainei, și instituie, în mod evident, înghețarea unui conflict fără o soluție viabilă pe termen lung.

Generarea conflictului deschis din Ucraina reprezintă o reacție a Rusiei dar și o provocare la adresa puterilor occidentale, care văd o Rusie cu tendințe neo-imperialiste, și cu dorința de recâștigare a spațiului de influență deținut odinioară. Vedem cum procesul de destabilizare a orientărilor pro-occidentale se contagiază și ating momentan Moldova, resuscitând dosarul suspendat al Transnistriei. Și oare, va întreb, ce va urma? Există posibilitatea ca după Moldova să asistăm la o extindere și mai mare a Rusiei spre zonele de influență care nu cu mult timp în urmă făceau parte din arealul său incluzând aici și Romania? Și in acest context ne permitem oare să tratăm cu lejeritate și detașare actualele atenționări ale Rusiei la adresa României așa cum ne îndemna Bogdan Aurescu fostul ministru de externe?

Mergem mai departe, la problema Orientului Mijlociu și în speță la cazul Siriei. Siria este un punct esențial de sprijin al Rusiei in Mediterană, pentru că în portul Tartus aceasta are o bază militară destinată asistenței propriilor nave de război. Este singurul punct de sprijin pentru flota militară rusească în Mediterană. Astfel se explică de ce Rusia a folosit dreptul de veto în Consiliul de Securitatea al ONU când a fost problematizată intervenția împotriva regimului lui Bashar Al-Assad. Practic sprijinirea grupărilor anti Assad reprezintă o atingere directă a intereselor Rusiei de către SUA, și o provocare la adresa constructului de securitate rusesc. Intrarea Rusiei în război nu a fost întâmplătoare, ea nefăcând altceva decât să parcurgă pașii pe care îi consideră necesari pentru protejarea propriilor interese în zonă. La rândul ei prin acțiunile întreprinse a provocat constructul american din zonă prin atacarea directă a rebelilor susținuți și antrenați de această putere. Astfel putem vedea cum conduita celor doi actori se înscrie în constructul logic cauză-efect sau, provocare acțiune. Acest mod de construire a relațiilor internaționale ar trebui să ni se pară familiar având în vedere retorica Războiului Rece.

În acest context, putem oare privi incidentul avionului militar ca un act de neglijență? Să recapitulăm. De la debutul acțiunii militare rusești în Siria, Turcia a atras atenția asupra incursiunilor nelegitime repetate ale avioanelor rusești pe teritoriul ei. Totodată s-a exprimat foarte clar că astfel de intruziuni nu vor fi tolerate. Consecința: la scurt timp, un avion militar rusesc a fost doborât de forțele turce. Și atunci vă întreb: Cine are dreptate?

Turcia acuză încălcarea spațiului aerian și faptul că avionul nu a răspuns la zece avertismente. Vladimir Putin, liderul rus acuză Turcia de un act militar de agresiune într-un context inexplicabil între două state prietene. Totodată el atenționează că avionul realiza o incursiune militară împotriva Statului Islamic iar Turcia nu avea de ce să se simtă amenințată în nici un fel de acest avion. Mai mult, continuă el, avionul a căzut la câțiva kilometrii de granița turcă.

Avem două explicații la fel de plauzibile și totuși nu putem să nu ne întrebăm cine are dreptate. Dacă luăm în calcul situația descrisă anterior și dinamica relațiilor ruso-occidentale nu mai putem crede în coincidență dar putem crede în interese. Și atunci rămâne o singură întrebare: Cine are de câștigat din acest act de provocare?

Dacă acest incident este o cauză care va fi efectul? Deja vorbim despre Summit NATO? Se vehiculează a doua oară în două săptămâni posibilitatea invocării articolului 5. Care va fi următorul pas? Occidentul va acționa iar Rusia va reacționa. În opinia noastră este momentul regândirii în alți parametrii a politicii de putere occidentale. E momentul să conștientizăm adevărata valoare a amenințării rusești și să construim strategii de securitate realiste, conforme structurii sistemului internațional actual.

Pentru mai multe analize vă invităm să urmăriți emisiunea „Obiectiv Internațional” pe Televiziunea Știi TV.