Share

Home / Recomadări zi de zi / FOTO: Congres româno-iordanian sub patronaj regal

FOTO: Congres româno-iordanian sub patronaj regal

DSC_1923Palatul Culturii a găzduit joi, 21 mai 2015 deschiderea oficială a lucrărilor celei de a VI-a ediţii a Congresului Româno-Iordanian de Medicină şi Farmacie, eveniment organizat de Universitatea de Medicină şi Farmacie (UMF) Târgu-Mureş împreună cu Universitatea Iordaniană din Amman, în parteneriat cu Asociaţia Medicilor Iordanieni Absolvenţi din România. Ediţia din acest an a congresului beneficiază de Înaltul Patronaj al Prinţesei Muna Al Hussein a Iordaniei, prezentă la deschiderea congresului alături de Alteţa Sa Regală Principesa Moştenitoare Margareta şi Alteţa Sa Regală Principele Radu ai României.

Iordanienii iubesc România

DSC_1884La congresul din acest an participă o delegaţie străină impresionantă, 140 de participanţi din Iordania, medici, profesori,  în frunte cu prof. dr. Ekhleif Tarawneh, preşedintele Universităţii Iordaniene şi prof. dr. Muawyah Al Bdour, decanul Facultăţii de Medicină. “Suntem mândri ca români că atât de mulţi medici iordanieni au cursurile medicale făcute în România. Acest fapt demonstrează un caracter internaţional al universităţilor de medicină de la noi, capacitatea lor de a-şi deschide porţile şi de a asigura un învăţământ medical de calitate, apreciat pe toate meridianele lumii, dar şi capacitatea acestei ţări şi a oamenilor care o locuiesc de a induce în inima celor de pe alte meleaguri dragostea de aceste locuri. Ştiu că iordanienii iubesc România. Am simţit acest lucru când am vizitat Iordania, şi o simt şi la acest congres. De aceea ei sunt aici, şi pentru acest lucru, dragi colegi iordanieni vă mulţumesc”, a precizat prof. univ. dr. Leonard Azamfirei, rectorul UMF Târgu-Mureş.

Dovadă a bunei colaborări

DSC_1888Printre oaspeţi s-a numărat şi preşedintele University of Jordan,  prof. dr. Ekhleif Y. Tarawneh, care asubliniat excelenta colaborare dintre universităţile din Târgu-Mureş şi Amman. “Sunt onorat să fiu prezent la deschiderea celui de al şaselea Congres româno-iordanian de medicină şi farmacie, aflat sub înaltul patronal al Alteţei Sale Prinţesa Muna al Husein, dovadă a înaltei aprecieri de care se bucură acest domeniu al medicinei din partea Casei Regale a Iordaniei. Este încă o dovadă a bunei colaborări dintre cele două universităţi, precum şi a relaţiilor dintre România şi Iordania”, a menţionat prof. dr. Ekhleif Y. Tarawneh.

Primul an de studenţie la UMF

DSC_1891La deschiderea congresului au fost prezenţi miniştrii Sănătăţii din Iordania şi România, Ali Hyasat, respectiv Nicolae Bănicioiu, primul fiind chiar student un an la UMF Târgu-Mureş. “Ca ministru al Sănătăţii din Iordania, vă spun că sunt mândru că sunt absolvent al unei universităţi de medicină din România şi să mă închin, ca semn de recunoaştere faţă de celelalte universităţi româneşti din care au absolvit mii de studenţi iordanieni în toate domeniile şi care au contribuit în mod semnificativ în dezvoltarea ţării noastre”, a precizat Ali Hyasat.

“Şcoala românească produce medici extraordinari”

DSC_1900La rândul său, omologul său român, a subliniat respectul de care se bucură învăţământul medical românesc în Iordania. “Constat încă o dată că şcoala românească produce medici extraordinari, foarte recunoscuţi în străinătate. Acest fapt l-am constatat prima dată când am fost în Iordania, invitat al domnului ministru Ali Hyasat”, a precizat Nicolae Bănicioiu.

50 de ani de relaţii diplomatice româno-iordaniene

DSC_1914Ministerul Afacerilor Externe a fost reprezentat la deschiderea congresului de secretarul de stat Radu Podgorean, prilej cu care acesta a reafirmat bunele legături  dintre România şi Iordania, relaţiile bilaterale dintre cele două state serbând în acest an 50 de ani. “În cei 50 de ani Iordania a fost şi este o ţară cu care România are cele mai strânse relaţii din lumea arabă, bazate atât pe poziţii similare pe care ţările noastre le-au susţinut de-a lungul acestei perioade, în special în problematica evoluţiilor din Orientul Mijlociu, cât şi foarte bune relaţii în domeniul politic, diplomatic şi economic. Acest eveniment ştinţific marchează anual o nouă etapă în dezvoltarea relaţiilor româno-iordaniene la nivel universitar”, a spus Radu Podgorean.

Arafat şi consolidarea realaţiilor bilaterale

DSC_1920Consolidarea relaţiilor dintre România şi Iordania a fost reliefată şi de dr. Raed Arafat, secretar de stat în cadrul Ministerului Afacerilor Interne, precum şi îmbunătăţirea acestora, congresul româno-iordanian dedicat medicinei şi farmaciei fiind un bun exemplu. “Consolidarea acestui congres în cei şase ani ne dă speranţe ca el să fie mai performant în viitor, în special în ce priveşte secţiunea dedicată asistentelor, care este preconizată pentru ediţia de anul viitor. Mulţumesc tuturor participanţilor care ni s-au alăturat la congresul din acest an, eforturilor organizatorilor şi sunt sigur că ne vom revedea anul viitor în Iordania şi apoi din nou în România”, a spus Raed Arafat.

Elogii aduse de foştii absolvenţi iordanieni

DSC_1927Cuvinte de laudă organizatorilor au fost aduse şi de reprezentanţii absolvenţilor iordanieni din România prezenţi la deschiderea congresului. “Prezenţa Alteţei Sale Regale Principesa Muna al Husei reprezintă înalta apreciere de care se bucură poporul şi şcoala românească unde noi am învăţat. Vreau să mulţumesc tututor pentru eforturile care au fost depuse pentru a se ajunge la acest nivel, la acest congres,  care se bucură de un mare succes”, a spus dr. Abdel Karim, ppreşedintele Asociaţiei Medicilor Iordanieni Absolvenţi din România.

DSC_1933Ideea a fost întărită de dr. Bassam al Shloul, preşedintele Clubului Absolvenţilor Iordanieni ai Universităţilor din România, care a adus laude României şi sistemului de învăţământ de aici, care a pregătit oameni de nădejde aflaţi astăzi în slujba statului iordanian. “Noi, cei care participăm la acest congres, reprezentăm şi cei 12.000 de absolvenţi iordanieni din România, care vă adresează un călduros salut. Ne amintim cu bucurie de cea mai frumoasă perioadă a vieţii, studenţia, trăită aici în România, de la Carpaţi la Dunăre, din  Moldova până în Transilvania”, a spus dr. Bassam al Shloul.

 

C (2)La final, gazda congresului, rectorul Leonard Azamfirei a adresat mulţumiri echipei  care a făcut posibil al şaselea Congres româno-iordanian de medicină şi farmacie de la Târgu Mureş. “Mulţumiri se cuvin în egală măsură ambasadorului României la Amman,  Bogdan Filip, prof. dr. Rus Angela Borda, prof Theodora Benedek, o adevărată echipă, mare şi eficientă care a fost zi şi noapte pe baricade pentru ca acest congres să fie unul de prestigiu. Le mulţumesc tuturor în numele UMF şi în numele meu personal”, a spus rectorul UMF.

[zizigallery id=1617]
Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regurile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

De asemenea, verificati

Un spital important din Mureş angajează asistent medical generalist

Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu-Mureş organizează concurs pentru ocuparea unui post de asistent medical …

Share
Share