Germania, o națiune de 10

4 iulie 2016

Până la această oră, naționala Germaniei a avut doar zece selecționeri în toată istoria. Pare greu de crezut, pentru că e o realitate paralelă cu instabilitatea proverbială a românilor, una cu care suntem obișnuiți. Ca o comparție, reprezentativa de fotbal a României a ajuns la această cifră all-time a nemților deja din anul 1939. Zi de Zi a realizat o incursiune spectaculoasă în trecutul celor zece antrenori ai Germaniei.

Din 1926 și până în 2016, au fost zece. Nerz, Herberger, Schön, Derwall, Beckenbauer, Vogts, Ribbeck, Völler, Klinsmann și Löw. Puțini n-au avut succes sau n-au lăsat nici măcar o urmă. Aproape toți și-au trecut în palmares cel puțin câte un turneu final pentru Germania sau o performanță notabilă. Dintre cei enumerați, doar Nerz, Ribbeck și Joachim Löw, actualul selecționer, nu au îmbrăcat niciodată tricoul Germaniei ca fotbaliști. Ceilalți au bifat apariții și în calitate de jucători. În 1936, Otto Nerz, primul antrenor al „Panzerelor”, a părăsit banca tehnică a Mannschaft-ului, iar rolul a fost preluat de Sepp Herberger, secundul său. Această predare de ștafetă de la maestru la ucenic s-a transmis mai departe în timp și a devenit o tradiție în fotbalul german. Helmut Schön și Jupp Derwall au devenit la rândul lor „principali” după ce, inițial, au fost asistenți. Cutuma a fost întreruptă pentru câteva decenii, până în 2006, când Joachim Löw, colaboratorul lui Jurgen Klinsmann, a fost instalat în funcția de selecționer al Germaniei. Succesorul fostului mare atacant din anii ’90 își propune să câștige titlul european în Franța, unde echipa sa a pătruns deja în semifinale.

Epoca dinastiilor

În primii 20 de ani de existență, naționala de fotbal a nemților nu a avut un selecționer unic. Exista un comitet format din mai mulți membri care luau toate deciziile. Însă, până în 1926, când Otto Nerz a fost investit cu această funcție. Timp de un deceniu, cât s-a aflat la conducerea echipei reprezentative, Nerz a învățat meserie și s-a inspirat de la cei mai importanți antrenori ai lumii în acea vreme, Hugo Meisl sau Vittorio Pozzo. Nerz a transformat Mannschaft-ul într-o echipă de talie europeană, dar avea o piatră de moară. Dr. Otto Nerz a fost un vechi membru al Partidului Nazist. La finalul celui de-Al Doilea Război Mondial, primul selecționer al nemților a fost luat prizonier și a decedat într-un lagăr din Sachsenhausen. Trupul său a fost aruncat într-o groapă comună. În tot acest timp, secundul său, Sepp Herberger, îl înlocuise deja. Din 1936 și până în 1964, cu o întrerupere de un an, Herberger a condus destinele „Panzerelor”.

Herberger a fost dirijorul unei simfonii fotbalistice, „Minunea de la Berna”, adică finala de Cupă Mondială câștigată de Germania de Vest în Elveția, în fața Ungariei, cea mai puternică echipă din Europa pe atunci. Nemții pierduseră cu 8-3 împotriva maghiarilor în faza grupelor. Ajunși în ultimul act, germanii au fost conduși cu 2-0 după doar opt minute de joc de către Puskas și compania, campioni olimpici și marii favoriți ai competiției. Revenirea senzațională a trupei condusă din teren de Fritz Walter a simbolizat, peste ani, renașterea poporului german din propia cenușă. Faptic, performanța a coinis cu ambiția și visul unei țări. Triumful acela cu adevărat miraculos a reprezentat o piatră de temelie pentru ceea ce avea să urmeze.

Postul lui Herberger a fost moștenit de Helmut Schön, mâna sa dreaptă, și cel care avea să devină cel mai de succes selecționer dintre toți cei zece. Sub comanda lui Schön, nemții au ajuns în finala Cupei Mondiale din 1966, când au fost răpuși de Anglia, țara gazdă, în prelungiri. Apoi, au devenit a treia națiune a lumii la Mondialul din 1970, iar în 1972 au câștigat Campionatul European, după o finală cu URSS, adjudecată cu scorul de 3-0. Doi ani mai târziu, acasă, la Munchen, Germania s-a încoronat cu titlul de campioană a lumii. Generația lui Sepp Maier, Breitner și Gerd Muller, al căror lider era Franz Beckenbauer, a triumfat în fața „Portocalei Mecanice”, o formație ghidată din teren de marele Johan Cruyff. Helmut Schön a fost primul antrenor din fotbal care și-a trecut în palmares atât Campionatul European, cât și Cupa Mondială. Schön este, în continuare, tehnicianul cu cele mai multe prezențe la Cupa Mondială și cu cele mai multe victorii din toate timpurile în aceeași competiție. Fostul mare om de fotbal și-a anunțat retragerea în 1978, când succesorul său a fost, evident, secundul Jupp Derwall, care încheiase epoca dinastiilor cu un nou Campionat European (1980) și cu o distincție de vicecampioană mondială (1982).

De la Kaiser la Löw

În clipa în care „Kaiserul” Franz devenise selecționerul Germaniei, în 1984, fotbalul se tranformase deja în „acel joc de unsprezece contra unsprezece, unde câștigă întotdeauna nemții”, conform panseului lui Gary Lineker, unul definitoriu pentru mentalitatea nemțească. Această capacitate de a răspunde prezent în Ziua Z și de a se autodepăși în momentele critice este o virtute principală și tradițională a fotbalului german, unul ce provine dintr-o națiune mândră, hotărâtă, solidară și încăpățânată. Revenind la Beckenbauer, „Împăratul” Franz a ajuns, în 1990, primul om care obținea Cupa Mondială atât ca jucător, cât și ca antrenor. „Beckenbauer simbolizează mentalitatea câștigătoare în fotbalul german”, l-a descris perfect Boris Becker, fostul mare tenismen, pe al cincilea selecționer al Germaniei. Un fotbalist, un antrenor și un lider care a ajuns, în prezent, la un statut mitic greu de egalat.

În 1990, fostul coechipier al lui Beckenbauer, Berti Vogts, a fost numit în funcția de selecționer al Mannschaft-ului. Doi ani mai târziu, în 1992, Vogts avea să piardă finala Campionatului European în fața Danemarcei, una dintre cele mai mari surprize văzute vreodată pe un teren de joc. În 1996, în Anglia, Germania lui Oliver Bierhoff își așeza în vitrină un nou Campionat European. Vogts pleca cu fruntea sus. Apoi, a urmat mandatul lui Erich Ribbeck, care a fost un eșec, iar înlocuitorul său, Rudi Voller, s-a lovit în finala Campionatului Mondial din 2002 de geniul brazilianului Ronaldo, mulțumindu-se doar cu postura de vicecampion al lumii.

În 2004, fostul mare internațional, Jurgen Klinsmann, a fost numit selecționer al Germaniei. Mariajul nu a fost prea fericit, iar șefii federației au reluat modelul vechi al succesiunii, oferindu-i postul de selecționer secundului Joachim Löw. Decizia s-a arătat extrem de inspirată. „Panzerele” și-au demonstrat forța în Brazilia, învingând țara gazdă în semifinalele ultimului Campionat Mondial cu un neverosimil 7-1, cea mai usturătoarea înfrângere dintotdeauna pentru o selecționata din Țara Cafelei. În ultimul act, pe Maracana, germanii au trecut de Argentina lui Messi.

Așadar, regina lumii joacă la actualul European cu statutul de mare favorită, iar Joachim Löw are privilegiul de a fi al zecelea selecționer din istoria celei mai galonate naționale din Europa, o reprezentativă care se poate lăuda cu patru Campionate Mondiale și trei Europene. O națiune de zece.