Lucky Dragons a fost în tabără! Slider
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 420 Vizualizări

Lucky Dragons a fost în tabără!

lucky 1Aflată la a III-a ediţie, tabăra de vară organizată de clubul Lucky Dragons este deja recunoscută pentru succesul ei, atât în rândul copiilor cât şi al părinţilor. Anul acesta au participat nu numai copiii clubului ci şi câţiva copii care nu locuiesc în România, dar care au auzit cât de frumos te poţi distra alături de dragonii norocoşi. Astfel au decis să ne însoţească şi nu au regretat. Timp de câteva zile, peste 40 de copii s-au distrat, s-au jucat şi au petrecut momente de neuitat.

O parte dintre activităţile zilnice practicate de copii au fost: pregătire fizică, baschet, fotbal, badminton, tenis, presărate cu jocuri de societate, ateliere de creație/ desen, pictură, modelaj în lut, scenete improvizate în 24 de ore, căutare de indicii, foc de tabără.

lucky 2

“A fost o săptămână plină de activităţi şi de evenimente sportive, dar la final zâmbetele de pe feţele copiilor, dorința lor de a reveni şi mesajele de mulţumire ale părinţilor sunt dovada că ne-am descurcat şi ne-am făcut treaba aşa cum se cuvine. Pe lângă acestea, am desfăşurat antrenamente intensive cu echipele de performanţă ale clubului pentru sezonul competiţional ce va urma. Din toamnă, clubul Lucky Dragons va fi reprezentat de două echipe la Campionatele Naţionale U13 si U14 Masculin şi ne dorim să obţinem rezultate cât mai favorabile şi, cel mai important, copiii să acumuleze experienţă, să aibă multe meciuri la activ“, a declarat Emil Şteţca, preşedintele clubului.

Dacă vrei și tu să faci parte din frumoasa familie a dragonilor, aceştia te aşteaptă la următoarea selecţie, pentru copii născuţi 2003-2004 sau mai mici, în perioada 29 august – 9 septembrie.

Vei avea şansa de a face parte dintr-un colectiv extraordinar şi posibilitatea de a practica sportul preferat alături de antrenori tineri, specializaţi şi pasionaţi de meseria lor!

Înscrie-te acum în marea familie a dragonilor norocoşi!

Pentru mai multe detalii referitoare la program şi locaţie, vă rugăm să ne contactați la numărul de telefon 0751.348.847, antrenor Emil Ștețca.

 

Clubul Lucky Dragons

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE