Intră în legalitate cu actul de identitate Slider
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 235 Vizualizări

Intră în legalitate cu actul de identitate

 

Direcţia Judeţeană de Evidenţă a Persoanelor (DJEP) Mureș invită cetăţenii de pe raza judeţului să intre în legalitate cu actele de identitate. Invitaţia se adresează persoanelor care au act de identitate cu termenul de valabilitate expirat, cu termen de valabilitate ce urmează să expire în perioada imediat următoare, act de identitate deteriorat, pierdut, furat, distrus sau anulat. Atenționarea vizează și persoanele care și-au modificat numele sau prenumele, prenumele părinţilor, data ori locul naşterii (prin căsătorie, divorţ, adopţie, schimbare de nume pe cale administrativă), cei care au schimbare de domiciliu, denumire stradă sau renumerotare imobil, schimbare rang localitate sau rearondarea acesteia, fotografia din actul de identitate nu mai corespunde cu fizionomia titularului, atribuirea unui nou C.N.P. sau minori care au împlinit 14 ani (eliberarea primei cărţi de identitate).

Prin prezentarea în termenul legal la sediile serviciilor publice comunitare locale de evidenţă a persoanelor de la locul de domiciliu/reşedinţă al persoanei fizice interesate, se evită atât aglomeraţia, cât şi eventuala aplicare de sancţiuni contravenţionale (amenzi cuprinse între 40 şi 80 lei).

Cetățenii au obligaţia să solicite serviciului public comunitar local de evidenţă a persoanelor eliberarea unei noi cărţi de identitate, cu cel puţin 15 zile înainte de expirarea termenului de valabilitate al actului de identitate deţinut, dar nu mai mult de 180 zile, în termen de 15 zile de la producerea unor modificări în statutul civil, iar în cazul minorilor, în termen de 15 zile de la împlinirea vârstei de 14 ani, potrivit informațiilor furnizate de Codruța Sava, director executiv Direcția Județeană de Evidență a Persoanelor Mureș .

Toate informaţiile necesare în vederea obţinerii actelor de identitate se pot solicita la sediile serviciilor publice comunitare locale de evidenţă a persoanelor de la locul de domiciliu al persoanei fizice interesate.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE