Campioana și vicecampioana au încheiat anul cu o remiză Sport
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 97 Vizualizări

Campioana și vicecampioana au încheiat anul cu o remiză

City’us Târgu-Mureș și Informatica Timișoara au încheiat la egalitate, 1-1, partida restanță din etapa a VII-a a Ligii I de futsal disputată miercuri seara în Sala Sporturilor din Târgu-Mureș. Partida nu a oferit ca de obicei acel spectacol cu numeroase ocazii, cele două echipe jucând foarte prudent, cu apărări exacte și doi portari în mare formă, atât Molina, cât și Koivumaki având câteva intervenții salvatoare. Prima repriză a avut foarte puține faze de poartă, cu o ușoară dominare a timișorenilor, dar niciuna din echipe nu a riscat. Cea mai importantă ocazie dinaintea pauzei a avut-o Informatica în chiar ultimul minut, când portarul Molina a atins mingea cu mâna în afara semicercului. Oaspeții au trimis lovitura liberă în zid și la vestiare s-a intrat fără gol înscris.

Ambele goluri s-au înscris în repriza secundă, în minutele 26 și 31. Primii au punctat bănățenii, prin antrenorul-jucător Lupu, cu un șut din unghi la colțul lung. În minutul următor Vlad Țipău a avut de două ori șansa egalării, dar aceasta a venit după cinci minute, din partea lui Küsmödi Tamás, care l-a depășit elegant pe portarul advers și a înscris din unghi, după ce fusese angajat foarte bine pe contraatac. Au urmat minute în care ambele echipe au avut momente de dominare, cu minute de joc pe contre. Cu un lot superior valoric, oaspeții au obținut un punct meritat în fața unei echipe cu mai multe absențe importante, dar care a practicat un joc colectiv.

Mureșenii încheie anul 2016 pe locul 6 al clasamentului, cu 21 de puncte, dar și două restanțe, în deplasare la Tg. Secuiesc și acasă cu Deva, întâlniri cu care vor începe anul.

City’us a început partida cu Molina- Duque, Mimi Stoica, Küsmödi, Covaci, iar pe parcurs au mai evoluat Csala, Țipău și Csoma Alpar.
Informatica a intrat în teren cu cinciul: Koivumaki- Alcantara, Rakic, Valadares, Oliveira. Au mai evoluat: Ilaș, Lupu.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE