- redactia
- 0 comentarii
- 987 Vizualizări
Anișoara Ioan, un exemplu de tenacitate în afaceri
8 martie 2017Administrator al firmei SC Ramina SRL din Reghin, Anișoara Maria Ioan poate fi un exemplu în afaceri, de familie în special, dar nu numai, un exemplu de tenacitate și perseverență. Firma a luat ființă în anul 2003, pornind la drum cu mult entuziasm, ca orice debutant pe o piață dominată de mamuții fiecărui domeniu. S-a început cu producție și comerț. Producția s-a bazat pe mic mobilier, dar și ceva cu totul inedit, fabricarea de jucării exclusiv din lemn, iar comerțul cu materiale de construcții, furaje și produse industriale. Din cauza exigențelor impuse pe piața internațională, s-a renunțat la producție și firma s-a axat doar pe comerț, domeniu mai la îndemâna Anișoarei Ioan, cu o vechime în domeniu de aproape 40 de ani. Pentru fiecare produs propriu, trebuiau îndeplinite condiții stricte în ceea ce privește autenticitatea acestora, să fie unicate, sau să aibă cel puțin 16 elemente noi față de cele existente pe piață. Desfacerea era exclusiv pentru export, în țări ca Elveția, Lichtenstein, Anglia și alte țări din Occident. S-a renunțat la acest domeniu din cauza greutății cu care intrau banii.
Astfel, firma a rămas doar cu un depozitul de materiale de construcții și cele peste 4000 de sortimente din produse industriale, cu 12 angajați. Nu se compară cu supermarketurile din domeniu, dar este lider între micile societăți de profil în Reghin. „Într-o lume a afacerilor incertă, cu greu îți poți face un plan viabil pe termen lung. Suntem o societate pe acțiuni, care se bazează pe membri familiei. În producția jucăriilor din lemn, soțul meu Alexandru a fost creierul, eu am condus firma din punct de vedere administrativ și financiar, dar el a fost inginer proiectant. Partea cu materialele de construcții aparține fiului, Alexandru Gheorghe, care este inginer constructor. Ne-am împărțit foarte bine sarcinile, astfel suntem toți implicați, ne-am împărțit sarcinile, fiecare la ce se pricepe mai bine”, dezvăluie Anișoara Ioan.
Nu există domenii exclusive pentru bărbați sau femei
Cu domenii mai mult controlate de către bărbați, adminstatoarea de fapt a firmei nu s-a considerat marginalizată în așa-considerata „lume a bărbaților”. „Nu consider că ar fi vreun domeniu exclusiv al bărbaților sau unul al femeilor. Femeile au demonstrat însă că pot face față în orice domeniu. După ce Eva i-a spus lui Adam să muște din măr, acestea au ajuns în zilele noastre să conducă avioane, nave, mai nou firme, au decis războaie. Femeile sunt mai severe, mai critice, dar și autocritice cu ele însele, ștacheta este mult mai înaltă și din punct de vedere administrativ. Nu pot spune că am avut reale piedici, deși deseori bărbații se consideră superiori, dar am reușit folosindu-mi orice atuu avut la dispoziție. O femeie care își dorește succesul trebuie să fie perseverentă, dar secretul este să-și țină familia aproape”, a completat administratoarea firmei Ramina.
Cheia este să știi să treci peste momentele grele
Anișoara Ioan are în spate așadar o echipă, dar povara apasă în special pe umerii administratorului, cel care știe tot ceea ce mișcă în cadrul firmei. Este și bunică, dar nu „pe plan local”, unicul nepot are 7 ani, din partea fiicei aflate în Canada, astfel încât îl vede doar o dată pe an. În aceste condiții, Anișoara își dedică alături de cei care se află alături exclusiv pentru firma pe care o conduce.
„Să ai succes și să treci peste momentele grele, trebuie să știi în ce direcție te uiți. Dacă te uiți la cei cu afaceri de mare succes, te consideri un om cu afacere modestă, dar când privești din perspectiva omului modest și vezi prin ce ai trecut, lucrurile se schimbă. Eu am avut șansa să am alături oameni de încredere, oameni care mi-au fost modele în viață, dar cărora nu le-am dezvăluit acest lucru. Nu uit niciodată ceea ce am învățat de la unul dintre foștii mei profesori de la „Economic”. Acesta spunea: „niciodată să nu îți spui că nu se poate”. Acesta a devenit și motto-ul meu. Am trecut și prin perioade foarte grele, când am pierdut o sumă foarte mare și eram cam la zero. Atunci am învățat lecția și la ce să fiu în continuare mai atentă. Sunt optimistă de felul meu și atunci îmi aminteam de el și îmi spuneam: dacă mulți au reușit pornind de la zero, eu de ce nu aș putea? Așa am trecut peste acele obstacole, pe mine orice problemă mă mobilizează”, s-a destăinuit Anișoara Ioan.
Sfaturi pentru femeile de afaceri
La final, Anișoara Ioan are și sfaturi pentru femeile care au îndoieli în reușita unei afaceri. „Femeile care au pornit o afacere sau intenționează acest lucru, niciodată să nu se gândească atunci își când își doresc să realizeze ceva că s-ar putea să nu reușească, să fie perseverente și să-și folosească atuurile. O femeie poate fi convingătoare dacă gândește pozitiv, în favoarea ei, dar să-i țină pe cei apropiați în preajma ei”, sunt sfaturile Anișoarei Ioan.
- Etichete:
- Anisoara Ioan
- SC Ramina SRL Reghin
Recomandări zi de zi
Administratie
Social
Politic
Business
Sanatate
Invatamant
Sport
Citește și:
Recomandari
|
|
|
Lasă un comentariu