Share
Home / Invatamant / FOTOGALERIE: Elevi de clasa a IV-a au aflat mai multe despre floarea preferată a Reginei Maria la Secția de Științele Naturii
Elevii au confecționat câte un „crin regal” din hârtie (Foto: Andrei Vornicu)

FOTOGALERIE: Elevi de clasa a IV-a au aflat mai multe despre floarea preferată a Reginei Maria la Secția de Științele Naturii

Cu ocazia Zilei Naționale a României, Secția de Științele Naturii din cadrul Muzeului Județean Mureș a organizat la sediu, în colaborare cu Școala Gimnzială „George Coșbuc” din Târgu-Mureș (elevii clasei a IV-a B, coordonați de către domnul prof. Călin Mihai Popa), matineul muzeal „Tricolorul României în lumea vie”.

Evenimentul a avut loc miercuri, 6 decembrie 2017, de la ora 10.30, iar tema din acest an s-a axat pe floarea preferată a Reginei Maria a României Mari, crinul. Proiectul educațional s-a intitulat „Crinul regal” și a constat într-o videoproiecție și un atelier de pedagogie muzeală.

Daniela-Ramona Botoș, șef de secție Secția de Științele Naturii Muzeul Județean Mureș, a declarat că Scopul activității a fost evocarea personalității Reginei Maria a României și a rolului ei istoric, și de asemenea, abordarea interdisciplinară a celor două materii, istoria și biologia, respectiv botanica, și includerea crinului regal în această activitate.

„Tricolorul României în lumea vie” este la a cincea ediție. În fiecare an, organizatorii valorifică un bun cultural mobil deosebit sau bunuri culturale mobile care au culorile tricolorului.

„Anul acesta am fost într-o excursie la Balcic unde am văzut Castelul Reginei Maria și ne-am gândit că dat fiind faptul că urmează centenarul Marii Uniri, să evidențiem faptul că Regina Maria avea o floare preferată care apărea pretutindeni fotografiată, pirogravată și pictată” a declarat Daniela-Ramona Botoș.

Cu o floare nu se face primăvară, dar cu un crin se face un eveniment memorabil

Micii elevi participanți au avut prilejul să afle o sumedenie de aspecte interesante și neobișnuite legate de frumoasa floare, precum faptul că este folosită în medicina umană și în medicina veternară. Crinul este util și în cosmetică, unde se prepară un decoct sau este pus la macerat; este folosit în tratarea căilor respiratorii, a mastitelor, a rănilor și a diverselor cicatrice, inclusiv la animale. Copiii au putut afla că, deși mirosul îmbătător al unui buchet de crini poate îmbia la păstrarea acestuia în dormitor, acest fapt poate avea consecințe letale și trebuie, prin urmare, evitat. Au fost proiectate numeroase fotografii înfățișând-o pe Regina Maria, de-a lungul vieții, alături de floarea ei preferată. Regina aprecia, însă, și ciulinii și irișii.

În continuare, elevii au participat cu mult interes la un atelier de lucru manual în care au fost învățați să confecționeze câte un crin din materiale de papetărie, sub îndrumarea Sorinei Oprea, conservator al Secției de Științele Naturii, și sub supravegherea profesorului Călin Mihai Popa.

20 000 de plante presate și clasificate

La final, toți participanții au fost conduși într-o încăpere specială în care e păstrată sub formă presată o impresionantă colecție de plante.

„Noi deținem în colecția botanică a Muzeului circa 20 000 plante, dintre care cam 15 000 de plante superioare și 5 000 de plante inferioare, adică alge, ciuperci, licheni și mușchi” a explicat Daniela-Ramona Botoș.

Planta este conservată prin presare, apoi este lipită, este protejată cu foiță de mătase, după care este pusă într-o cutie de ierbar. Pe eticheta atașată apare un număr de inventar, denumirea latinească, denumirea populară, data și locul colectării, precum și numele persoanei care a determinat-o.

Există în colecție și plante cu o vechime de sute de ani. Pentru ca acestea să reziste în timp, e nevoie de condiții optime. Astfel, încăperea are o temperatură maximă de 18 grade și un coeficient de umiditate de 60%.

Andrei VORNICU

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regurile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

De asemenea, verificati

Aportul medicinei experimentale în cercetarea clinică

Centrul de Cercetări Avansate Medicale și Farmaceutice din cadrul UMF Tîrgu Mureș a găzduit marți, …

Share
Share