Avans ”foarte bun” pentru tronsonul de autostradă Chețani – Iernut Business
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 842 Vizualizări

Avans ”foarte bun” pentru tronsonul de autostradă Chețani – Iernut

Asociaţia Pro Infrastructura a publicat o filmare aeriană de pe aproximativ 7 din cei 17,9 kilometri ai lotului construit de Astaldi – Max Boegl pe Autostrada A3 între nod Chețani (Luduș) și nod Iernut. Acest tronson este unul din cele cinci segmente ale Autostrăzii Transilvania care leagă Câmpia Turzii de Târgu-Mureș.

„Am rămas plăcut surprinși de stadiul lucrărilor pe acești 7 din cei 8 kilometri care au primit autorizație de construire în luna mai 2017. Așa cum puteți vedea, pentru o perioadă de execuție de lapte luni, avansul este foarte bun. Avem progres vizibil la structurile importante și chiar scurte segmente cu asfalt. Luna trecută s-a emis autorizație de construire și pentru restul lotului pentru coridorul inițial, urmând ca în 2018 (sperăm în cel mai scurt timp) să vedem autorizate și lucrările pentru care sunt necesare exproprieri suplimentare. Acest tronson este cel mai lung (17,9 kilometri) și cel mai dificil dintre toate cele cinci care unesc Câmpia Turzii de Târgu Mureș. Principalele structuri sunt: podul „dublu” peste Mureș din mijlocul localității Bogata (autostrada trece în doar câteva sute de metri de două ori peste râu), podul peste Mureș și peste calea ferată în apropiere de Luduș (la „granița” cu lotul vecin construit de Straco) și nodul Iernut (include pasaj DN14A). Avem și provocări majore de ordin birocratic: exproprierile în Bogata și în nodul Iernut dar și relocările de stâlpi electrici (LEA) care deservesc uriașa Termocentrală Iernut. La final de noiembrie, raportul de progres oficial dat publicității de CNAIR arăta un stadiu fizic de execuție de 17% pentru acest proiect. În acest moment, estimarea noastră realistă pentru finalizarea acestui contract este perioada septembrie-octombrie 2019”, au scris reprezentanţii Asociaţiei Pro Infrastructura.

(Redacţia)

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE