Scorul etapei în derby-ul fruntașelor Ligii IV
19 martie 2018În prima etapă din returul Ligii IV de fotbal, seria Mureș, s-au întâlnit primele două clasate, MSE 08 Târgu-Mureș și ACS Sovata. Cu trei puncte avantaj față de a doua clasată și patru față de ocupanta celei de-a treia poziții a clasamentului, ocupat de Mureșul Rușii Munți, târgumureșenii au realizat scorul etapei, despinzându-se la șase puncte de formația din Sovata, formația din Rușii Munți urcând astfel pe locul secund după victoria cu 2-0 obținută pe terenul celor de la Raza de Soare Acățari. Partida disputată în uvertura etapei la nocturna tenenului sintetic al stadionului Trans-Sil s-a încheiat cu scorul de 7-1, MSE reușind desprinderea încă din debutul jocului, cu trei goluri reușite în mai puțin de un sfert de oră și până la pauză au mai punctat de alte trei ori. În repriza secundă, disputată pe o ploaie rece, s-au mai „răcit” și fazele, MSE mulțumindu-se cu avantajul luat în prima parte. Astfel, „vișinii” își continuă cursa spre câștigarea titlului, rămânând principala candidată pentru barajul de promovare în Liga III. MSE rămâne singura echipă neînvinsă în această ediție și are pentru retur și avantajul terenului propriu în toate duelurile cu fruntașele, pe care au reușit să le învingă în partidele din tur. Următorul joc de pe teren propriu îl vor disputa peste două săptămâni tocmai cu noua ocupantă a locului secund, formația Mureșul Rușii Munți. În celelalte jocuri ale etapei s-au înregistrat rezultate așteptate, dar în următoarele etape se vor juca doar câte șase partide, deoarece formația Avântul Miheșu de Câmpie s-a retras din nou din campionat, la fel ca și în urmă cu două ediții.
Rezultatele etapei a XVI-a
MSE 08 Tg. Mureș – ACS Sovata 7-1
Viitorul Ungheni – Gaz Metan Tg. Mureș 2-0
Atletic Tg. Mureș – ACS Miercurea Nirajului 4-1
Raza de Soare Acățari – Mureșul Rușii Munți 0-2
Gaz Metan Daneș – Unirea Tricolor Târnăveni 0-2
Mureșul Nazna – Mureșul Cuci 2-1
Avântul Miheșu de C. – ASC Sărmașu 0-3
Mureșul Luduș a stat
Clasamentul
1. MSE 08 Tg. Mureș 15 13 2 0 80-18 41
2. Mureșul Rușii Munți 15 12 1 2 67-19 37
3. ACS Sovata 15 11 2 2 45-25 35
4. Mureșul Luduș 14 10 1 3 42-13 31
5. Atletic Tg. Mureș 15 7 4 4 40-22 25
6. Viitorul Ungheni 15 7 2 6 46-30 23
7. Gaz Metan Tg. Mureș 15 6 4 5 35-30 22
8. Raza de Soare Acățari 15 5 4 6 27-26 19
9. ACS Miercurea Niraj. 15 5 3 7 41-40 18
10. Unirea Tricolor T-veni 15 5 2 8 25-42 17
11. Mureșul Cuci 15 4 2 9 35-63 14
12. Avântul Miheșu de C. 15 4 0 11 22-52 12
13. Mureșul Nazna 15 3 1 11 18-43 10
14. ASC Sărmașu 15 3 1 11 23-67 10
15. Gaz Metan Daneș 15 2 1 12 24-80 7
Lasă un comentariu