Home / Sport / Un prim pas spre salvare reușit

Un prim pas spre salvare reușit

În primul meci al ultimei faze din turneul play out al Ligii I de futsal City’us Târgu-Mureș a învins pe teren propriu cu scorul de 6-3 (3-2) formația Spicom Sfântu Gheorghe. Această primă întâlnire pentru evitarea ultimei poziții care aduce retrogradarea în liga secundă a fost dominată de mult mai tânăra echipă mureșeană, care mai are însă nevoie de încă o victorie în următoarele două jocuri, care urmează să se dispute pe terenul covăsnenilor în 4 și 6 mai, al doilea joc, în cazul în care Spicom se impune în primul, indiferent de diferența de pe tabelă. City’us a deschis repede scorul, în minutul 3, prin Alex Pop, dar la intrarea în  minutul 11 Janko a înscris cel mai spectaculos gol al partidei, reușind egalarea din foarfecă. După doar câteva secunde de la reluare Răzvan Togan și-a readus echipa în avantaj, iar după alte două minute același Alex Pop a majorat diferența la două goluri, în urma unei faze prelungite, după ce portarul oaspeților a respins de mai multe ori șuturile. După nici un minut, în minutul 14 covăsnenii au înscris din nou, prin Boer Hunor. Mureșenii au irosit până la pauză alte bune situații de gol, dar au intrat la vestiare cu un avantaj minim.

Victorie obținută fără mari emoții

La nici trei minute de la reluare o combinație reușită a fost finalizată de Alex Pop, după care echipa lui Kacso Endre a ținut de rezultat. După alte 10 minute și-a asigurat practic victoria la reușita pe contraatac a lui Andrei Boroș. Emoțiile au revenit deoarece după alte două minute, la întrarea în minutul 35 Bende Lajos a refăcut diferența de două goluri și cele cinci minute rămase puteau aduce o răsturnare. Echipa oaspete avea jucători mult mai experimentați, dar cu un lot de doar șapte jucători deplasați, cu două rezerve, lucru care s-a resimțit. Boroș a adus liniștea în tabăra gazdelor cu golul reușit în minutul 37, dar se anunță jocuri dificile la Sfântu Gheorghe.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

De asemenea, verificati

„Medicinistele” reușesc evitarea ultimului loc

Seria negativă, întreruptă în ultima partidă Echipa feminină de volei CSU Medicina CNUE Târgu Mureș …