Una din cele mai vechi și frumoase sărbători ale Văii Gurghiului o reprezintă „Udatul nevestelor”, obicei păstrat cu sfințenie de hodăceni în a doua zi de Rusalii. Evenimentul va fi marcat și în acest an luni, 28 mai, atât la Hodac cât și la Toaca, grației organizării Primăriei și Consiliul Local al Comunei Hodac, respectiv a Asociației Culturale Toaca Hodacului” și a inimoșilor sponsori.
Semnificația udatului nevestelor
Udatul nevestelor, alături de celelalte obiceiuri folclorice specifice Văii Gurghiului se impune prin importanța ce i-o acordă localnicii și cei din jur prin participarea masivă, ambianța mediului și atmosfera de petrecere.
Fiind legată de sărbătoarea religioasă din a doua zi de Rusalii, cu ocazia udatului nevestelor localnicii participă la joc, venind îmbrăcați în cele mai frumoase și autentice costume populare. Cel mai important fapt este că la acest eveniment participă tinerele neveste căsătorite în intervalul de la Rusaliile din anul trecut până în prezent. Ca semn al prețuirii, al respectului, tinerele neveste au cinstea de a juca în primele rânduri. Urmează apoi suita de jocuri locale: sărita, bătuta, de-a lungul.
În iureșul jocului, la un semnal al celui care conduce hora, în pas de dans perechile se îndreaptă spre albia râului, urmăriți de cei prezenți așezați pe ambele maluri ale râului. Alaiul ajuns pe malul râului la un strigat al conducatorului: „În apă, mă!” , nevestele care se găsesc în frunte sunt luate în brațe de dansatori și bagate cu picioarele în apă. Tinerele neveste strigă după ajutorul soților, care se găsesc pe mal și încep negocierile cu dansatorii pentru a scăpa nevestele de udat.
Târgul dintre soț și jucăuș constă în băutură și o masă pe cinste. Când targul este încheiat, nevasta este adusă soțului și petrecerea poate să înceapă. Dacă se întâmplă ca soțul să nu ajungă la înțelegere cu dansatorul , nevasta este lăsată în apă spre hazul tuturor și rusinea bărbatului.
Coloana dansatorilor se îndreaptă apoi spre locul de joc, începe bătuta în chiot de voioșie. Dansul continuă iar cei datornici își plătesc datoriile.
Primarul Ioan Fărcaș, participant direct în urmă cu trei decenii
Ediția din acest an a sărbătorii „Udatul nevestelor” prilejuiește un noment de aduceri aminte pentru primarul comunei Hodac, Ioan Fărcaș, cel care în urmă cu 30 de ani se număra printre participanții direcți la udatul nevestelor.
„Udatul nevestelor este cea mai veche și mai importantă sărbătoare la nivelul comunei Hodac. Nu putem vorbi despre o vechime exactă, dar din poveștile bunicilor mei auzeam despre această veche și frumoasă tradiție. Această sărbătoare reprezenta un moment de bucurie , participam ca și spectator când eram mic, apoi ca și participant direct. La rândul meu, în anul 1988 am participat la Udatul Nvestelor cu soția, carea fost udată în apa Gurghiului, practic acum 30 de ani am fost bun de plată cum se zice. Acest eveniment se ține și la Toaca, dar baza tradiției o reprezintă evenimentul de la Podul Hodacului. În acest an, pregătirile pentru Udatul Nevestelor de la Hodac au fost coordonate de către mine și de câțiva consilieri, în schimb la Toaca, de organizare se ocupă Asociația Culturală „Toaca Văii Gurghiului”. Un aspect important îl reprezintă tinerii din comună, cei care vor duce mai departe acest obicei. Fiecare ansamblu are în componență și o grupă mică, cărora le spun să iubească cântecul și jocul popular, să se obișnuiască cu dansul pe scenă, astfel ca de aceste sărbători să știe ce trebuie făcut de Udatul Nevestelor. Pentru acest an vor participa cinci neveste care vor juca la Hodac, dar jocul va fi mult mai mare și cu mai mulți participanți. Pentru ediția din acest an am invitat artiști și ansambluri locale la care se adaugă oaspeți de seamă în ce privește muzica populară, plus oficialitățile județene la care le-am adresat invitația de a fi alături de noi la această sărbătoare de la Hodac și Toaca”, ne-a declarat Ioan Fărcaș, primarul comunei Hodac.
Program „Udatul nevestelor” la Hodac
Ora 13:30- Deschiderea oficială
Program artistic – Doru și Alin Pop, Violeta Man, Nicușor Butilcă, Adriana Niculici, Florina Oprea, Denisa Gliga, Adriana Dunca, Anca Manoilă, Diana German, Ansamblurile „Moștenitorii Hodacului” și „Hodăceana” din Hodac, Ansamblul Hora Junior” din Reghin și Ansamblul „Ibășteana” din Ibănești”
Invitați speciali: Mihaela și Ciprian Istrate și Ioan Dordoi
Ora 18:00 – Jocul tradițional urmat de „Udatul nevestelor”
Program „Udatul nevestelor” la Toaca
Ora 14:00- Deschiderea oficială
Program artistic – Elena Violeta-Man, Florina Oprea, Ștefania Pârlea, Nicușor Butilcă, Adriana Maria Niculici, Ioan-Florin Miler, Costel Popa, Alexandru Pop, Ansamblul folcloric „Toaca Văii Gurghiului”, Ansamblul folcloric „Ibășteana”, Ansamblul folcloric „Codrișorul” din Bonțida, Grupurile de dansuri moderne „Toaca Văii Gurghiului”
Ora 18:00 – Udatul nevestelor