Share

Home / Administratie / Pârtie de schi la Stânceni, în Strategia de dezvoltare a comunei

Pârtie de schi la Stânceni, în Strategia de dezvoltare a comunei

Situată într-un cadru natural deosebit de pitoresc asigurat de Valea Mureşului Superior, la aproximativ 58 de kilometri de municipiul Reghin, comuna Stânceni deţine numeroase atuuri pentru o dezvoltare armonioasă din punct de vedere imobiliar. Detalii despre acest subiect, strâns legat de practicarea turismului, am aflat de la Dinu Ciobotă, primarul comunei Stânceni.

Reporter: Cum sprijină Primăria comunei Stânceni investitorii care doresc să construiască sedii de afaceri sau ansambluri rezidenţiale pe teritoriul comunei Stânceni?

Dinu Ciobotă: Comuna Stânceni nu deţine terenuri aparţinând domeniului public sau privat al comunei, dar în situaţia în care diverşi investitori doresc să construiască sedii de afaceri sau ansambluri rezidenţiale pe raza comunei, aceştia sunt sprijiniţi prin identificarea unor terenuri aparţinând unor locuitori şi prin soluţionarea cu celeritate a documentaţiilor depuse.

Rep.: Câte solicitări există în anul 2017, respectiv în anul 2018, pentru autorizaţii PUZ – construire ansambluri rezidenţiale?

D.C.: În anii 2017 şi 2018, nu am avut solicitări din partea unor investitori care să dorească construirea unor sedii de afaceri sau ansambluri rezidenţiale pe raza comunei.

Rep.: Care sunt zonele cele mai solicitate de dezvoltatorii imobiliari din Stânceni?

D.C.: Zonele cele mai atractive pentru construirea unor case de vacanţă sunt cele din preajma unor păduri sau cursuri de ape, cu acces la drumuri auto, curent electric, apă, etc.

Rep.: Care este media anuală a numărului de autorizaţii de construire eliberate de Primăria comunei Stânceni în perioada 2014-2018?

D.C.: Media anuală a autorizaţiilor de construcţie eliberate de Primăria Stânceni în perioada 2014-2018 este de 13 autorizaţii.

Rep.: Care este termenul mediu pentru eliberarea unei autorizaţii de construire?

D.C.: Termenul mediu pentru eliberarea unei autorizaţii de construire este cel prevăzut de Legea 50/1991, acesta fiind diferit în funcţie de prezentarea avizelor solicitate prin certificatul de urbanism, în general 20 de zile de la înregistrarea cererii.

Rep.: Cum vedeţi în perspectivă dezvoltarea imobiliară a comunei Stânceni?

D.C.: În prezent, este în curs de finalizare Planul Urbanistic General al comunei Stânceni şi Strategia de dezvoltare economico-socială a comunei Stânceni, în care se prevede perspectiva realizării unor obiective turistice, cum ar fi pârtie de schi, cabane, pensiuni, etc.

Rep.: Care a fost dinamica numărului de unităţi locative din comuna Stânceni în perioada 2014-2018?

D.C.: Numărul de unităţi locative anuale în perioada 2014-2018 este de 8 unităţi.

Rep.: Câte case de vacanţă şi câţi agenţi economici care practică agroturismul există la nivelul comunei Stânceni?

D.C.: La nivelul comunei Stânceni există în evidenţe un număr de 360 de case de vacanţă şi niciun agent economic care să practice agroturismul.

A consemnat Alex TOTH

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regurile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

De asemenea, verificati

Proiect: Primăriile primesc puteri suplimentare pentru exproprieri

Un proiect legislativ prevede acordarea de puteri sporite primăriilor care trebuie să facă exproprieri. Lista …

Share
Share