Home / Comune / Foto: „Târgul Fetelor”, tradiție și voie bună pe Platoul Mocear

Foto: „Târgul Fetelor”, tradiție și voie bună pe Platoul Mocear

Primăria și Consiliul Local al comunei Gurghiu,  în parteneriat cu Consiliul Județean Mureș , a organizat duminică, 24 iunie, o nouă ediție a tradiționalului eveniment „Târgul fetelor de la Gurghiu”, găzduit și în acest an de Platoul Mocear. Organizatorii ediției din acest an a tradiționalei sărbători a Văii Gurghiului au dorit să readucă în atenție vechile obiceiuri specifice zonei, nu întâmplător ediția din acest an având  ca motto: „E timpul să ne căutăm rădăcinile în tradițiile și obiceiurile locului. În simplitate și originalitate! ”.

„Târgul Fetelor de la Gurghiu reprezintă una din cele mai vechi și mai frumoase sărbători, cu o vechime mult peste 100 de ani. Prin acest târg din acest an încercăm să readucem la viață ceea ce a fost o dată, specific acestei sărbători, portul popular, jocurile tradiționale, obiceiul de nuntă precum și muzica specifică locului  și nu în ultimul rând voia bună și buna dispoziție a noastră, a locuitorilor acestor meleaguri, indiferent de naționalitate și de haina care o purtăm. Pentru tot ceea ce se întâmplă aici la Târgul Fetelor vreau să mulțumesc în primul rând celor care au venit să asiste la această sărbătoare, celor care au îmbrăcat portul popular care s-au implicat în continuitatea acestei tradiții.Unii spun că ploaia spală tot, deși ne-am chinuit foarte mult, timpul a fost neprielnic, să amenajăm toată locația târgului, dar ea nu poate spăla chiar tot, portul, obiceiul și tradiția noastră populară. Mulțumiri se cuvin tuturor celor care au m-au ajutat în sprijinirea acestei frumoase sărbători”, a precizat Laurențiu Boar, primarul comunei Gurghiu.

Peter Ferenc, în premieră la Târgul Fetelor

„Mă simt onorat să fiu prezent la această sărbătoare tradițională a Văii Gurghiului, unde particip în premieră. Mi se pare un eveniment deosebit de important, iar vechimea acestuia de peste un secol face ca această tradiție trebuie păstrată. Îi felicit pe toți primarii acestei minunate zone pentru că în continuare doresc să păstreze aceste tradiții, fapt pentru care putem vedea atâta lume în costum popular, o valoare cu care ne mândrim și pe care trebuie să o păstrăm. În același timp, cred că este foarte important ca cele patru comune de pe Valea Gurghiului să țină împreună, să organizeze astfel de manifestări. Consiliul Județean a fost mereu alături de aceste manifestări, iar pe viitor este o datorie a noastră să fim alături de astfel de sărbători”  –  Peter Ferenc, președintele Consiliului Județean Mureș

Zi cu semnificații multiple

„Coincidență sau nu, în această zi marcăm mai multe sărbători. În primul rând „Târgul fetelor”, care are loc în acest an al Centenarului Marii Uniri . Tot în această zi se împlinesc cinci ani de când sărbătorim „Ziua Universală a Iei Românești”, acest simbol al portului popular, piesa de bază a costumului popular pe care îl poartă femeile.Nu în ultimul rând, azi se împlinesc 10 ani de la intrarea în vigoare a convenției pentru conservarea patrimoniului cultural imaterial, semnată la Unesco. De aceea, în spiritul Centenarului vă îndemn să conservăm patrimoniul cultural imaterial și nu numai, așa cum ne-a fost lăsat de înaintașii noștri iar noi la rândul nostrru să-l ducem mai departe, să-l predăm generațiilor viitoare, așa cum este el, în adevărata sa identitate și valoare. – Alexandru Câmpean, vicepreședintele Consiliului Județean Mureș

„Suntem datori să promovăm tradițiile ”

„Vin cu mare plăcere în această zonă deoarece aici simt că obiceiurile, tradiția, portul popular reprezintă până la urmă rădăcina românismului. Sunt convins de acest lucru. Acest Târg al fetelor are loc într-o zi în care se suprapun mai multe aniversări , una dintre ele fiind „Ziua Mondială a Iei”, Sărbătoarea Sfântului Ioan, a Sânzienelor și nu în ultimul rând sărbătoarea locuitorilor Văii Gurghiului cu o vechime de mai bine de o sută de ani.Toate acestea le sărbătorim în acest an al centenarului Marii Uniri, unire care a pornit de jos,  ceea ce face ca ea să dăinuie și azi. De aceea, noi suntem datori să păstrăm, să conservăm și să promovăm tradițiile și obiceiurile noastre populare” – Ovidiu Dancu, vicepreședintele Consiliului Județean Mureș

„Ce ne dorim să fie România peste alți o sută de ani”

„Observ că e o mare bucurie cu acest Centenar, cu cei 100 de ani care au trecut de la Marea Unire. Pentru a avea și peste un secol această sărbătoare aici pe Valea Gurghiului, cred că mai mult ar trebui să ne preocupe cum o vor reprezenta urmașii, dacă nepoții noștri vor mai organiza acest Târg al Fetelor. Este o bună temă de gândire pentru toți cei care conduc această țară, pentru toți cei care conduc județul, de aceea cred că ar fi cazul să facem planuri pentru viitoarea sută de ani, astfel ca România să arate altfel atunci când va fi marcat bicentenarul României. Datoria noastră este să facem acest proiect de țară pentru cei 100 de ani ai României. Ar trebui să-i întrebăm pe tineri, pe vârstnici care au venit să-i privească pe cei mai tineri îmbrăcați în port popular , dar mai ales ar trebui să-i întrebăm pe cei care azi trag țara înainte, despre cum vor ei să arate România peste 100 de ani. Sunt teme serioase ale societății românești care ar trebui să facă obiectul prin planului mass media, o dezbartere clară, un dialog concret, pragmatic despre ce ne dorim să fie România peste alți o sută de ani. Avem o Românie de 100 de ani nu datorită nouă, ci datorită înaintașilor noștri , de aceea ar trebui să ne preocupe ce vor spune cei de peste 100 de ani despre înaintașii lor, adică despre noi” –  Ciprian Dobre, Cetățean de Onoare al comunei Gurghiu

Premierea Cuplurilor de Aur

Un moment special a fost cel al premierii  cuplurilor de aur care în acest an au sărbători 50 de ani de căsnicie, cei care în urmă cu o jumătate de secol se cunoșteau la tradiționalul târg de la Gurghiu.

„După câte am povestit în cei 14 ani de mandat , majoritatea celor care i-am premiat pe acestă scenă cu ocazia „Târgului fetelor” au spus că s-au cunoscut cu ocazia acestui târg, mai exact în centru comunei Gurghiu, locul unde se ținea odinioară acest târg. Așa se face că de fiecare dată îi premiem în semn de respect, să le urăm în continuare multă sănătate și fericire, să se bucure de copii, nepoții, strănepoți și de tot ce îi înconjoară” , a precizat Laurențiu Boar.

Au primit aplauze la scenă deschisă familiile Șipoș Ioan și Rozalia, Benko Ioan Gașpar și Susana Elisabeta, Mera Simion și Felicia, Munteam Ioan și Ana, Desculțu Emil și Elisabeta, Șerdean Ioan și Floarea, Chiciudean Petru și Floarea, Menyhart Emerich și Brigita, Tălmăcean Ioan și  Maria.

Cântec, joi și voie bună

Partea a doua a târgului a fost dedicată cântecului și jocului popular, nu înainte ca cei prezenți să asiste la obieiul de nuntă specific Văii Gurghiului, umat de recitalurile susținute de Ansamblul de dansuri populare maghiare din Glăjărie, Ansamblul „Hodăceana”, Ansamblul profesionist „Mureșul” și soliștii Ciprian și Mihaela Istrate, Ioan Dordoi, Daiana și Iuliana Ciurba, Daiana Suceava, Denisa Gliga, Larisa Cotoi, Florina Iuliana Oprea, Cornelia și Lupu Rednic, Nineta Pop și Ovidiu Furnea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

De asemenea, verificati

Vaccinare fără programare, din 8 mai!

Reprezentanții Instituției Prefectului – Județul Mureș au anunțat miercuri, 5 mai, prin intermediul unui comunicat …