Share

Home / Cultură / Arta și buna dispoziție și-au dat întâlnire la Ilva Fest

Arta și buna dispoziție și-au dat întâlnire la Ilva Fest

Timp de trei zile (19-21 iulie)  Valea Ilvei s-a umplut de oameni faini veniți să guste din farmecul naturii, al artelor și al oamenilor dragi la cea de a cincea ediție a Festivalul Artelor și Prieteniei Ilva Fest. Organizatorii festivalului au pregătit pentru ediția din acest un program bogat, seara concerte, iar ziua concursuri și momente de relaxare.

Chiar dacă ploaia a mai dat pe alocuri peste cap programul, relaxarea, distracția și voia bună au fost la ele acasă în poiana lui Nenea Iancu, locul unde anual se  adună sute de iubitori ai artelor să se bucure de frumosul dăruit lor într-un cadru natural splendid, la poalele Călimanilor de Daniel Iancu și echipa Ilva Fest.

Printre cei care și-au lăsat o parte din frumosul lor publicului venit pe Valea Ilvei s-au numărat  Mircea Baniciu, Nicu Alifantis, Ada Milea, Trupa Taxi, Maria Gheorghiu, Raul Cârstea, Angela Mariașiu, Ovidiu Mihăilescu, Daniel Iancu &Costel Pătrășcan, Dinu Olărașu, Sir Blues Vali Răcilă, Majay Gyozo, Stâncel Silvan, Ovidiu Scridon, Marcian Petrescu, Diana Tudor și Alex Burcă , Sorin Tănase, Vlad Gălățianu, Delia Porumb, Daria Boghean, Anya Bunduc, Andreea Petruț, Andrei Istvan, Ansamblul de dansuri grecești Astras din Constanța,  Ansamblurile de dansuri populare ale copiilor și tinerilor din Lunca Bradului și Trupa de teatru de păpuși LuMiOlar.

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regurile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

De asemenea, verificati

Sunteți așteptați „În trafic”, la Sala Mică

Compania Liviu Rebreanu a Teatrului Național Târgu-Mureș anunță o nouă reprezentație a spectacolului „În trafic” …

Share
Share