Primăria Sighișoara caută șef serviciu și șef birou Joburi
  • Elena.Polearus
  • 0 comentarii
  • 263 Vizualizări

Primăria Sighișoara caută șef serviciu și șef birou

Municipiul Sighișoara organizează concurs de recrutare pentru ocuparea a două funcții publice, și anume șef serviciu la Serviciul Public Poliția Locală și șef birou la Biroul Achiziții, Accesare Fonduri Europene și Management Proiecte, anunță Monitorul Oficial.

Pentru a putea participa la concurs, candidații au nevoie de studii universitare de licență absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă în domeniul științe juridice, științe militare, informații și ordine publică, științe administrative, științe economice, științe inginerești pentru postul de șef seriviciu și științe inginerești, științe administrative (administrație publică), științe economice pentru postul de șef birou. De asemenea, au nevoie de studii de masterat sau postuniversitare absolvite în domeniul administrației publice, management sau în specialitatea studiilor necesară exercitării funcției publice, în condițiile legii și o vechime de cel puțin 5 ani în specialitatea studiilor necesare exercitării funcției publice. Pentru postul de șef serviciu, este nevoie și de un permis de categoria B.

Dosarele se pot depune până în 21 noiembrie, ora 16.30 la sediul primăriei din Piața Muzeului, nr. 7, Sighișoara. Vor urma proba scrisă în 3 decembrie, de la ora 11.00 și interviul la o dată anunțată ulterior.

Condițiile pentru participare la concurs, condițiile de desfășurare a concursului, bibliografia și conținutul dosarului de înscriere în concurs sunt afișate la sediul instituției și pe site-ul www.sighisoara.org.ro.

Relații suplimentare se pot obține la secretarul comisiei de concurs, Șușu Adina Daniela la numărul de telefon 0265 771 280, interior 144 sau la adresa de e-mail resurseumane@sighisoara.org.ro.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE