Școlile, cele mai vulnerabile la virozele sezoniere Invatamant
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 554 Vizualizări

Școlile, cele mai vulnerabile la virozele sezoniere

Este semnalul de alarmă tras ieri la ședința Colegiului Prefectural Mureș de către directorul Direcției de Sănătate Publică (DSP) Mureş, Iuliu Moldovan.

El a mai spus că în județ s-au distribuit, până la această dată, peste 21.000 de doze de vaccin antigripal, suplimentate ulterior la cererea medicilor de familie, cu încă 2.000. Principalii beneficiari sunt copiii, vârstnicii, gravidele, bolnavii cu afecțiuni cronice și cei instituționalizați, însă la cerere, oricine poate fi vaccinat.

Principala problemă e însă în mediul rural, unde nu există medici școlari, constată Iuliu Moldovan.

”S-au distribuit 21.100 de doze de vaccin către medicii de familie, care au și fost administrate și am mai cerut încă 2.344 de doze. Însă avem o problemă în mediul rural unde, în întreg județul, doar în comuna Gurghiu avem un asistent medical, la liceu. În rest, activitatea de medicină școlară ar trebui să fie asigurată de către medicul de familie, care ar trebui să facă un contract cu unitatea administrativ teritorială pentru aceste servicii care ar trebui să se fac la începutul fiecărui semestru, pentru triaj sau în situații epidemiologice deosebite”, a arătat Iuliu Moldovan.

Situația a fost confirmată de Inspectoratul Școlar Județean Mureş care, prin șeful acestei instituții, prof. Ioan Macarie a subliniat că până acum, din fericire, s-au raportat la DSP Mureș doar 11 cazuri de infecții respiratorii, majoritatea la Liceul „Electromureș” din Târgu-Mureș.

”Prin cadrele didactice facem un triaj zilnic al tuturor copiilor din unitățile școlare, dar sub semnătură și împreună cu medicul de cabinet școlar. Pe cale de consecință în data de 23 ianuarie mi s-au raportat nouă cazuri de viroze respiratorii acute, în niciun caz gripă, iar ieri încă două. Zece au fost raportate, iar copii trimiși acasă la Liceul Tehnologic „Electromureș” și unul a grădinița din Icland. Vom continua toate aceste măsuri, oricum toți directorii sunt obligați ca zilnic să ne raporteze aceste suspiciuni de orice fel”, a precizat prof. Ioan Macarie.

Maximul de viroze va fi atins în februarie-martie

După ce din 14 ianuarie, Ministerul Sănătății a declarat debutul sezonului gripal, în teritoriu s-au dispus măsuri specifice în școli, spitale și la nivelul medicilor de familie. Dacă până acum județul Mureș nu s-a confruntat cu situații grave din acest punct de vedere, totuși, maximul de viroze va fi atins în februarie-martie, a atenționat ieri, la şedința Colegiului Prefectural Mureş, Iuliu Moldovan, directorul Direcției de Sănătate Publică Mureș. Acesta a precizat că din 1 octombrie 2019 până pe 25 ianuarie, numărul infecțiilor respiratorii și al cazurilor de gripă a fost similar cu cel din sezonul rece al anului trecut.

„Numărul infecțiilor respiratorii a fost de 59.744, similar cu aceeași perioadă a sezonului trecut. În cazul pneumoniilor, constatăm o creștere ușoară, anul acesta 22.000 de cazuri, față de 20.000 anul trecut. Numărul cazurilor de gripă a fost de patru în sezonul trecut și cinci anul acesta. În săptămâna a treia de raportare constatăm o ușoară creștere a numărului de infecții respiratorii și a celor de pneumonii. În sezonul gripal, numărul virozelor va crește în continuare, iar în februarie-martie vom atinge un maxim”, a estimat șeful DSP Mureș. Tot ieri, Colegiul Prefectural Mureș a adoptat o hotărâre prin care se iau măsuri pentru limitarea răspândirii afecțiunilor respiratorii și a virusului gripal în unitățile de învățământ din județ.

V. OANCEA

 

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE