Share

Home / Invatamant / „Scriitori la școală” – 2019: 10 autori se vor întâlni cu elevi din 6 licee din Târgu Mureș

„Scriitori la școală” – 2019: 10 autori se vor întâlni cu elevi din 6 licee din Târgu Mureș

În perioada februarie-mai, zece scriitori se vor întâlni cu elevi din șase licee din Târgu Mureș. Fiecare autor va conduce minim trei ore de literatură contemporană. Proiectul „Scriitori la școală” este desfășurat de Asociația Podium, printr-o cofinanțare din partea Administrației Fondului Cultural Național (AFCN), cu sprijinul companiei Reea, sponsor „hardcover” al proiectului și al colegei noastre Ligia Voro, sponsor „paperback”.

Autorii care au acceptat invitația noastră sunt: Tudor Ganea, Márton Evelin, Elise Wilk, Gabriela Feceoru, Kali Ágnes, Vida Gábor, Alex Văsieș, Marin Mălaicu-Hondrari, Demény Péter și László Noémi.

În plus, vom dona câte un pachet de cărți ale autorilor invitați bibliotecilor liceelor partenere.

După fiecare întâlnire a unui scriitor cu elevii, pe lângă fotografii și relatarea clasică a evenimentului, colegele noastre, Miruna Lavinia și Szilágyi Panna, vor realiza un rezumat grafic.

De asemenea, vom iniția o serie de podcasturi cu fiecare dintre autori. Podcasturile vor avea o durată de 20-30 de minute și vor fi publicate pe YouTube și pe Facebook.

Gabriela Feceoru se va întâlni cu elevi ai Colegiului Național Pedagogic „Mihai Eminescu”, în 13 februarie

Cum ne-a venit ideea

Fiind student la Facultatea de Litere, la București, Andrei și-ar fi dorit să interacționeze în cadrul unor cursuri
cu autori care să împărtășească viziunea lor despre scris și să ofere o imagine personală a actului creator, așa cum se produce în cazul lor.

Mama lui Andrei înființase asociația, organiza cursuri de pictură și chitară, a realizat un spectacol de teatru pentru copii, lansări de carte și ne tot întreba dacă nu avem de gând să facem și noi ceva.

Vali și-a amintit cum a fost în liceu când a descoperit poeții tineri publicați atunci de editura Cartea Românească – Claudiu Komartin, Dan Sociu sau Elena Vlădăreanu, și cât de mult și-ar fi dorit, în timp ce le citea poeziile pe sub bancă, să-i vadă plimbându-se prin sala din clasă și să-i poată lua la întrebări ori să le spună ce mișto sună asta.

Totodată, Andrei are convingerea că asemenea întâlniri între scriitori și elevi de liceu care manifestă deja preocupări scriitoricești le-ar putea servi celor din urmă ca potențială îndrumare spre o carieră în domeniul Literelor și/sau îmbrățișarea vocației de scriitor.

În 2017, Vali a fost la FILIT (Festivalul Internațional de Literatură și Traducere Iași), unde a văzut că elevii au fost încântați să cunoască scriitori, oameni despre care poate că nici nu ar fi auzit dacă nu ar fi venit în școala lor.

În cadrul festivalului din Iași întâlnirile au loc în săli de sport sau în alte săli foarte mari unde elevii par aduși cu japca, lucru de care noi încercăm să ne ferim.

De aceea, ținem foarte mult ca întâlnirile să aibă loc în sălile de clasă, în timpul orelor de literatură, într-un cadru mai restrâns, pentru ca elevii să aibă posibilitatea de a iniția un dialog sincer cu autorul despre subiecte care îi preocupă și pe care poate nu le-ar aborda într-o atmosferă festivă.

Din echipa proiectului „Scriitori la școală” (2019) fac parte: Andrei Vornicu, Lehel Szakács, Miruna Lavinia, Szilágyi Panna, Valentin Covaciu și Szász Gyopár.

În 21 februarie, Demény Péter se va întâlni cu elevi ai Liceului Teologic Romano-Catolic „Rákóczi Ferenc”

Unde vin scriitorii

Întâlnirile autorilor cu elevi vor debuta în luna februarie. Gabriela Feceoru se va întâlni cu elevi ai Colegiului Național Pedagogic „Mihai Eminescu”, în 13 februarie. În 21 februarie, Demény Péter se va întâlni cu elevi ai Liceului Teologic Romano-Catolic „Rákóczi Ferenc”. În ultima săptămână din februarie, elevii Liceului Tehnologic „Gheorghe Șincai” vor avea ocazia să o cunoască pe Elise Wilk, iar în prima săptămână din luna martie se vor întâlni cu prozatorul Vida Gábor.

Datele următoarelor întâlniri vor fi stabilite după ce va începe semestrul al doilea. Kali Ágnes și Alex Văsieș vor merge la Liceul Teoretic „Bolyai Farkas”, Tudor Ganea și Márton Evelin la Liceul Vocațional de Artă, László Noémi la Colegiul Național Pedagogic „Mihai Eminescu”, iar Marin Mălaicu-Hondrari va merge la Colegiul Național „Unirea”.

Sponsor „HARDCOVER”: REEA

Sponsor „PAPERBACK”: LIGIA VORO

Partenerii Asociației Podium în cadrul proiectului „Scriitori la școală” sunt: Inspectoratul Școlar Județean Mureș, revista Vatra și revista Látó, iar parteneri media sunt Radio Guerrilla, cotidianul Zi de Zi și Radio Târgu Mureș.

(A.V.)

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regurile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

De asemenea, verificati

Rezultate bune pentru elevii clasei a III-a C, Gimnaziul „Augustin Maior”

Elevii clasei a III-a C din cadrul Școlii Gimnaziale „Augustin Maior”din Reghin, îndrumați de  prof. …

Share
Share