Share

Home / Cultură / „Eu tremur“, la Teatrul Studio
Imagine din spectacol (Foto: Cristina Gânj)

„Eu tremur“, la Teatrul Studio

Singurătatea e spațiul în care oamenii se retrag uneori pentru a-și reconstrui viața. Dar singurătatea e și spațiul în care oamenii ajung fără voia lor și din care ies învinși. „Je tremble” e promisiunea intrării spectatorului în singurătatea care vindecă și, totodată, promisiunea evadării din singurătatea care dărâmă. Dar asta ne aruncă doar într-un loc „călduț”. Niciun spectacol de teatru nu vrea, nu trebuie să vrea, să-i facă spectatorului un cadou atât de nepotrivit. Se va ține, deci, spectacolul de cuvânt? Totul pare să fie în mâinile unui prezentator, a cărui existență ori inexistență depinde inevitabil de această seară.

Un spectacol ar trebui să fie o poveste și, ca orice poveste, să aibă un final. Ni se promite însă că vom rămâne cu acest prezentator pentru totdeauna. Iar pe invitații lui – unici și speciali – nu-i vom uita niciodată. Înfiorător, nu? Nimeni nu-și dorește veșnicia de când cineva a spus că infernul e celălalt. De aceea, nimeni nu ar trebui să vină la acest spectacol. O sală goală ar însemna că omenirea mai are totuși o speranță. Dar pentru cei care totuși îndrăznesc, există un moment limită până la care pot pleca. Apoi, va fi poate prea târziu. Iar cei care rămân și după acest moment…ei bine, sunt singurii care ar putea auzi ceea ce văd, vedea ceea ce aud și tot ceea ce vor simți va fi propria lor creație.

Din distribuția spectacolului scris de Jöel Pommerat fac parte Adi Mihaela Dana, Larisa Giurgiu, Vlad Haneș, Alexandra Moldovan, Laura Ioana și Georgiana Teleman.

Regia artistică îi aparține lui Ovidiu Caița, scenografia e realizată de Măriuca Ignat, iar dramaturgia e semnată de Daniel Oltean.

Reprezentația va avea loc marți, 16 aprilie, ora 19.00, la Teatrul Studio (str. Köteles Sámuel nr. 6, Târgu Mureș).
Rezervările se fac la adresa de e-mail rezervari@teatrulstudio.ro sau pe website-ul
www.teatrulstudio.ro.

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regurile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

De asemenea, verificati

„Toate mi se întâmplă numai mie” – un one-man show savuros, la Sala Mică

Compania Liviu Rebreanu a Teatrului Național Târgu Mureș vă așteaptă la o nouă reprezentație a …

Share
Share