Home / Cultură / INTERVIU. Monica Avram, directoarea Bibliotecii Județene Mureș: „Cartea îți deschide o lume întreagă în fața ochilor, pe când internetul îți deschide doar o filă”
Monica Avram, pasiune în slujba cărții (Foto: Andrei Vornicu)

INTERVIU. Monica Avram, directoarea Bibliotecii Județene Mureș: „Cartea îți deschide o lume întreagă în fața ochilor, pe când internetul îți deschide doar o filă”

Distribuie

Data de 23 aprilie marchează o zi importantă pentru toți iubitorii de carte: este în același timp Ziua Internațională a Cărții și a Drepturilor de autor, dar și Ziua Bibliotecarului în România. Din păcate, piața de carte din România se situează pe ultimul loc în Uniunea Europeană, iar conform Barometrului de consum cultural publicat anul trecut și menționat și de scriitorul Marius Chivu, 42% dintre români nu citesc nici măcar o singură carte pe an, 69% nu împrumută niciodată cărţi de la bibliotecă, iar 61% nu accesează niciodată arhivele digitale ale bibliotecilor şi nici nu descarcă cărţi de pe Internet. Doar 4% dintre români pun zilnic mîna pe o carte, doar 9% citesc o dată pe lună şi doar 6,8% merg măcar o dată pe an la bibliotecă să împrumute cărţi. Ținând cont de aceste date, ne-am putea afunda într-un defetism cinic sau apatic, lamentându-ne că poporul ăsta nu mai are nici o șansă și că ne merităm soarta. Totuși, data de 23 aprilie ar putea să ne sugereze că merită să continuăm lupta cu dezinteresul față de lectură și față de cunoaștere în general, și că orice persoană nouă atrasă în lumea nesfârșită și fascinantă a cărților reprezintă o bătălie câștigată.
Monica Avram, directoarea Bibliotecii Județene Mureș ne aduce câteva argumente esențiale în acest sens și reaprinde, prin energia și entuziasmul dumneai, flacăra optimismului.

Reporter: Care este mesajul dumneavoastră cu acest prilej în calitate de cititoare, iubitoare de carte și directoare a Bibliotecii Județene Mureș?
Monica Avram: În primul rând, aș dori să transmit un gând bun colegilor bibliotecari din toată țara și mulțumiri speciale colegilor mei din Biblioteca Județeană Mureș pentru felul în care își asumă zi de zi această profesie. Nu e deloc simplu să gestionezi această lume a cunoașterii, să ai în mâinile tale „cheia către universul infinit” care se ascunde între cărți! Am spus „profesie”? Nu! E prea puțin! Este mai mult decât atât! Biblioteca este un mod de viață, un mod de a exista și sper că acest lucru se observă de cei care ne trec zilnic pragul. Pentru că ei sunt rațiunea noastră de a exista!

Cartea ca mijloc de selecție a informației

Rep.: Se spune că cine are carte, are parte. Pentru generațiile mai tinere și mai pragmatice, care deseori se închină mai curând zeului internetului, în ce fel cartea le poate deveni un aliat pentru o viață de succes?
M.A.: Întotdeauna am considerat că internetul poate fi un aliat… dar și un „dușman”. De ce spun aceasta? Simplu! Pentru că internetul ne oferă cu rapiditate informația de care avem nevoie. Indiferent unde ne aflăm, căutăm și aflăm ceea ce ne interesează. Ceea ce e un lucru foarte bun! Dar! Uităm esențialul! Internetul caută în locul nostru frântura de informație de care avem nevoie, o „rupe” din context și ne-o oferă în câteva secunde! Mai mult, odată obținută informația nu o păstram în mintea noastră, pentru că internetul ne va ajuta și data viitoare să o regăsim, cu un minim de efort…
Pe când cartea reprezintă o provocare mare de a o răsfoi și de a găsi singur ceea ce te interesează. Nu frânturi, nu informații disparate și rupte de context. Cartea îți deschide o lume întreagă în fața ochilor, pe când internetul îți deschide doar o filă.
Nu contest lectura în format electronic! Nu contest beneficiile aduse de dezvoltarea galopantă a tehnicilor de comunicare. Subliniez doar diferența dintre LECTURĂ și PRELUAREA INFORMAȚIILOR, de cele mai multe ori neverificate.

Rep.: Ce mesaj le-ați transmite oamenilor de toate vârstele care sunt reticenți să calce pragul bibliotecii județene – dar și ale filialelor de cartier – pentru a-i motiva să se împrietenească cu oferta de carte?
M.A.: Aș porni de la o zicală: „până nu guști, nu poți spune dacă îți place sau nu”. Lucrurile se întâmplă la fel și cu cartea, cu lectura. Dacă nu ai citit, nu poți spune că nu-ți place. Trăim vremuri în care informațiile ne „bombardează” din toate direcțiile și construim opinii personale în funcție de acestea. Dacă nu avem un bagaj intelectual care să ne permită să „alegem grâul de neghină” sfârșim prin a fi copleșiți, sfârșim prin a crede tot ce ni se spune pentru că nu putem face singuri diferența între real și trendurile informatice.
Lectura îți dă sigurață de sine! Un om citit este un om sigur pe el, pe ceea ce cunoaște și pe ceea ce afirmă! Un om citit nu poate fi contestat! Pentru că prin lectură a dobândit argumentele necesare susținerii unei opinii! Opinia lui, nu a altora! Un om citit este un om care are ce să transmită celor din jurul lui, îi poate învăța și pe alții!

Rep.: Ce calități îl disting pe un blibliotecar autentic?
M.A.: Un bibliotecar autentic trebuie să fie înainte de orice un iubitor al cărții! Să se poarte cu cartea așa cum s-ar purta cu orice obiect de mare preț. Pentru că orice carte este un obiect de mare preț.
Un bibliotecar autentic trebuie să fie atent la doleanțele celor care vin la bibliotecă. Pentru că fiecare cititor care ne trece pragul are nevoie de o vorbă bună, de îndrumare în a regăsi cartea care îl interesează, de a primi informații în legătură cu oferta noastră de lectură.
Un bibliotecar autentic trebuie să fie un bun cunoscător al colecțiilor de documente, pentru a putea face lumină în multitudinea de cărți.
Un bibliotecar autentic trebuie să aibă o cultură generală foarte solidă, pentru că doar astfel poate da informații pertinente și corecte.
Un bibliotecar autentic trebuie să știe în orice moment să găsească calea către inima și sufletul cititorului care stă în fața lui. Deoarece CARTEA este limbajul cel mai plăcut Omului.

Biblioteca Județeană, program reluat, cu orar special

Rep.: Biblioteca Județeană Mureș se află în prezent în renovare și este închisă. Când își va relua activitatea?
M.A.: Într-adevăr, în ultimele săptămâni Biblioteca Județeană a avut un program mai aparte, datorită lucrărilor care se desfășoară pe casa scării. Dar trebuie să înțelegem că fără „disconfortul” inerent oricărui șantier, Biblioteca nu va putea primi o înfățișare nouă, renovată.
Totuși, pentru că este 23 aprilie – Ziua Bibliotecarului în România – ne redeschidem porțile pentru cititorii noștri, chiar dacă lucrările sunt încă în derulare. Așadar, începând cu 23 aprilie, am regândit accesul în Bibliotecă după un program care să permită celor interesați să ajungă la carte:
Am amenajat o Sală de studiu în cadrul fostului Hotel Parc (strada Primăriei, nr. 2) care va avea programul cunoscut (8-13; 14-20) și care va putea fi utilizată pe toată durata lucrărilor;
Am redeschis accesul către literatură și științe socio-umane, chiar dacă programul este redus: zilnic între orele 9-17.
Pe măsura derulării lucrărilor, programul va fi ajustat sau prelungit, în funcție de posibilitățile de acces în clădire.
Mulțumim tuturor pentru înțelegere și vă așteptăm la Bibliotecă!


Citește și despre proiectul „Cu ochii larg deschişi”:

 

Cinci docufiction despre căderea și ridicare din abuzul de droguri

 

Sticker/Cine sunt eu? – o parabolă a pierderii identității din cauza drogurilor

 

”Dealerul morții”, evadare din ”infernul drogurilor”

 

Clean-up. Curajul Mădălinei

 

Povestea lui Mircea

 

Povestea Melaniei, nevoia de iubire şi atenţie satisfăcută cu droguri

   

De asemenea, verificati

„Turismul în județul Mureș își revine”. Vezi care sunt principalele evenimente culturale din 2024

Distribuie Anul 2024 pare un an extrem de promițător pentru toți turiștii care își doresc …

1 comentariu

  1. Un adevarat slujitor al culturii in general si al cartii in special.O activista pe tărîmul diseminarii cunoasterii prin carte si al promovarii interesului superior al cititorului in ierarhia trebuintelor spirituale ale omului.
    Un bun profesionist si un frumos caracter.Ii doresc sanatate si multe împliniri.
    Cu respect,
    Iulian Badea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.