Home / Altele / FOTOGALERIE. 25 de elevi din țară s-au întrecut pe ei înșiși la Concursul Naţional de Robotică, la Târgu Mureș
Echipa câștigătoare (Foto: Andrei Moldovan)

FOTOGALERIE. 25 de elevi din țară s-au întrecut pe ei înșiși la Concursul Naţional de Robotică, la Târgu Mureș

Distribuie

Colegiul Național „Unirea” a organizat cea de-a doua ediție a Concursului Naţional de Robotică intitulat „RObots BOosts Skills”, care face parte din proiectul european Erasmus+ (denumirea proiectului fiind ROBOTS-Robots Boost Skills, iar titlul proiectului, Creativity, Critical Thinking, Communication, Collaboration).

Concursul s-a desfășurat în perioada 21-21 aprilie, la sediul Companiei Lateral, și a beneficiat de participarea următoarelor instituții de învățământ: Colegiul Național „Vasile Lucaciu” Baia Mare (profesor coordonator Laura Teșileanu), Liceul Teoretic Internațional de Informatică – București (îndrumător Travaci Ferhat), Colegiul Tehnic „Constantin Brâncuși” Petrila (îndrumător Nicoleta Cîndea), Colegiul Național Unirea Focșani (profesor însoțitor Marius Mohonea) și Colegiul Național „Unirea” din Târgu Mureș (poordonator prof. Constantin Lupaescu). La eveniment au participat și profesoarele de Limba și literatura română Consuela Pop și Maria Motorga, Prof. Cristiana Chira, directoarea Casei Corpului Didactic Mureș, în calitate de partener instituțional al proiectului și Mihai Potcoavă, din partea Companiei Lateral.

Organizatorii și profesorii coordonatori (Foto: Csifó László Loránd)

„Proiectul a fost demarat la noi în școală în urmă cu un an și implică un parteneriat internațional cu alte trei țări, respectiv șase școli din Spania, Italia și Franța. Este un concurs care își propune să testeze abilitățile tehnice ale elevilor, este un concurs care va finaliza un proiect privind realizarea unui robot și a unor abilități pe care, de asemenea, robotul trebuie să le aibă și, dincolo de aceasta, concursul are în vedere și faptul că se realizează o frumoasă colaborare între școlile participante”, a declarat Dr. Aurora Stănescu, directoarea Colegiului Național „Unirea” din Târgu Mureș.

Foto: Csifó László Loránd

Un exemplu de muncă în echipă

Prof. Constantin Lupaescu, organizator al concursului și coordonatorul Cercului de Robotică al Colegiului Național „Unirea” din Târgu Mureș, a precizat că „RObots BOosts Skills” propune o abordare diferită a caracterului competitiv: „Cele cinci echipe nu concurează între ele. Fiecare liceu a venit cu câte cinci elevi, iar cele cinci echipe au câte o culoare. Astfel, echipele vor fi complet mixte, fiecare echipă având câte un elev de la fiecare școală în parte. Scopul acestei organizări este de a-i pune pe elevi să conlucreze, să învețe să comunice și să ajungă la rezultatul final. Acesta este un scop la fel de important ca acela de a învăța robotică.”

Foto: Csifó László Loránd

La începutul concursului, fiecare echipă a primit câte un kit identic, care a conținut un controller Arduino alături de toate elementele necesare construirii unui roboțel. Prin roboțel se înțelege o mașinuță care este capabilă să meargă, să urmărească o linie și să evite anumite obstacole. Kitul a fost oferit de către o firmă din Italia care este părintele controllerului Arduino, folosit în toată activitatea de robotică.

„În acest program Erasmus+ suntem parteneri cu un colegiu din Biella, Italia, și în apropierea acestei localități funcționează fabrica care a fost dispusă să construiască acest kit special pentru concurs”, a explicat Constantin Lupaescu.

În prima zi de concurs, echipele au avut în program probele în cadrul cărora roboțeii au trebuit să realizeze un traseu pe o linie, respectiv să evite obstacole. Cea de-a doua zi de concurs a adus și ultima și cea mai specială probă, în cadrul căreia roboțelul a trebuie să fie capabil să danseze pe ritmurile unei piese aleasă de către participanți, de pe internet. Robotul nu a dispus de un senzor care să detecteze ritmul melodiei, astfel încât elevii au fost nevoiți să îl programeze din start să danseze într-un anume fel.

Foto: Csifó László Loránd

Cei mai pricepuți într-ale roboticii, și premii pe măsură

Echipa câștigătoare care s-a impus la toate cele trei probe, a fost cea Albastră. Membrii echipei au fost Denisa Maria Văduva (Colegiul Național „Vasile Lucaciu” Baia Mare), Alexandru Iulian Mocanu (Liceul Teoretic Internațional de Informatică București), Cristian Alexandru Negrean (Colegiul Tehnic „Constantin Brâncuși” Petrila), Vlad Vasile (Colegiul Național „Unirea” Focșani) și Paul-Adrian Kovacs (Colegiul Național „Unirea” din Târgu Mureș). Totodată, organizatorii i-au rugat pe fiecare elev din fiecare echipă-culoare să-și puncteze colegii de echipă (în funcție de cât de bine au lucrat, cât de buni robotiști sunt, cât de mult le place să lucreze cu ei), după care au centralizat punctele pe școli, le-au ponderat, și conform punctajului, Colegiul Național „Unirea” din Târgu Mureș a ieșit pe primul loc, cu 1581 de puncte. Elevii uniriști au fost: Bogdan Bentea, Alexandru-Alin Jîrcan, Paul-Adrian Kovacs, Ioachim Soțan și Diana Andreea Todoran.

Foto: Andrei Moldovan

În cinstea eforturilor depuse și a ingeniozității de care au dat dovadă, fiecare echipă a plecat acasă cu câte un premiu. Acesta a constat dintr-un kit construit pe placa Arduino, din care se pot face 80 de montaje diferite, dar și dintr-o carte consistentă care conține cam tot ceea ce ar trebui să știe un îndrumător de robotică sau un profesor care vrea să deschidă un cerc de robotică.

Foto: Csifó László Loránd
Foto: Csifó László Loránd
Foto: Csifó László Loránd

Foto: Andrei Moldovan
Foto: Andrei Moldovan
Foto: Andrei Moldovan
Foto: Andrei Moldovan
Foto: Andrei Moldovan
Foto: Andrei Moldovan
Foto: Andrei Moldovan
Foto: Andrei Moldovan

 


Citește și despre proiectul „Cu ochii larg deschişi”:

 

Cinci docufiction despre căderea și ridicare din abuzul de droguri

 

Sticker/Cine sunt eu? – o parabolă a pierderii identității din cauza drogurilor

 

”Dealerul morții”, evadare din ”infernul drogurilor”

 

Clean-up. Curajul Mădălinei

 

Povestea lui Mircea

 

Povestea Melaniei, nevoia de iubire şi atenţie satisfăcută cu droguri

   

De asemenea, verificati

Despre libertatea financiară: ce este şi cum se construieşte

Distribuie Conceptul de libertate financiară se poate traduce într-o mulţime de moduri. În general, obţii …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.