Ateliere de tradiţii şi meşteşuguri populare, în Piaţa Teatrului din Târgu-Mureş Invatamant
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 305 Vizualizări

Ateliere de tradiţii şi meşteşuguri populare, în Piaţa Teatrului din Târgu-Mureş

Piaţa Teatrului din Târgu-Mureş va găzdui sâmbătă, 4 mai, între orele 9.00 – 12.00, activităţile din cadrul proiectului “Tezaur folcloric, izvorul dăinuirii noastre.” Coordonaţi de profesionişti în domeniul tradiţiilor şi meşteşugurilor populare, peste 200 de elevi din 13 judeţe ale României vor practica diverse activităţi tematice, iar cele mai bune lucrări vor fi prezentate publicului într-o expoziţie care va fi găzduită de Biblioteca Judeţeană Mureş. Detalii suplimentare despre acest eveniment am obţinut de la Natalia Stoica, profesor învăţământ primar în cadrul Şcolii Gimnaziale “Friedrich Schiller” şi coordonator de proiect.

Reporter: Pentru început, vă rog să prezentaţi proiectul pe care îl coordonaţi.

Prof. Natalia Stoica: Proiectul “Tezaur folcloric, izvorul dăinuirii noastre” s-a născut din dorinţa de a păstra obiceiurile, tradiţiile şi meşteşugurile populare. Colectivul Şcolii Gimnaziale “Friedrich Schiller” s-a gândit să organizeze acest concurs care este cuprins în Calendarul activităţilor educative din anul 2019. Evenimentul este organizat în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Mureş, Centrul de Cultură şi Creaţie Populară, Protopopiatul Ortodox Român, Muzeul de Etnografie şi Artă Populară şi Biblioteca Judeţeană.

Rep.: În ce va consta evenimentul?

N.S.: Copii vor practica diverse activităţi meşteşugăreşti cum ar fi pictură pe lemn, pictură pe sticlă, metaloplastie, împâslit ouă, încondeiere ouă, pictură naivă, cusători şi împletituri diverse, olărit, prelucrarea artistică a lutului, măşti populare şi prelucrarea artistică a lemnului. Vor participa elevi din 13 judeţe ale României, s-au înscris aproximativ 230 de elevi din peste 30 de unităţi şcolare şi în afara concursului vor fi şi ateliere interactive.

Rep.: În ce locaţii vor avea loc activităţile?

N.S.: Activităţile vor avea loc în Piaţa Teatrului din Târgu-Mureş, în caz de vreme favorabilă, între orele 9.00 şi 12.00, iar la Biblioteca Judeţeană, din data de 7 mai va avea loc expoziţia “Arta populară şi copii”, unde vor fi expuse lucrările premianţilor.

Rep.: Cine vă ajută în organizarea evenimentului?

N.S.: Doresc să mulţumesc Inspectoratului Şcolar Judeţean Mureş pentru încrederea pe care mi-a acordat-o în organizarea acestui eveniment, precum şi sponsorilor, Daw Benţa România, Lion Company, Eldi Brutăria şi Darina şi Librăriei Kobak, precum şi partenerilor şi coordonatorilor echipelor participante.

A consemnat Alex TOTH

 

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE