Home / Business / Educație financiară pentru studenții UMFST: „Primii pași pe bursă ai investitorului inteligent”

Educație financiară pentru studenții UMFST: „Primii pași pe bursă ai investitorului inteligent”

Distribuie

Facultatea de Economie și Drept din cadrul Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie din Târgu Mureș va găzdui marți, 21 mai, începând cu orele 11.00, în sala C23, o întâlnire cu reprezentanții Bursei de Valori București și ai firmei de investiții Goldring SA din Târgu Mureș.

Conform blogului UMFST, cu prilejul acestui eveniment va fi lansată competiția de randamente bursiere „Primii pași pe bursă ai investitorului inteligent”, care se dorește a fi o lecție practică de educație financiară pentru cei mai tineri dintre investitori.

„În cadrul acestui eveniment, vor fi abordate aspecte practice privind evaluarea companiilor și fundamentarea strategiilor de tranzacționare pe bursă. De asemenea, va fi lansată competiția de randamente bursiere „Primii pași pe bursă ai investitorului inteligent”, în cadrul căreia vor participa șase echipe formate din studenți ai Facultății noastre și elevi ai Colegiului Economic Transilvania din Târgu Mureș. Studenții sunt invitați și așteptați cu drag să ia parte la startul acestei competiții, care se dorește a fi o lecție practică de educație financiară pentru cei mai tineri dintre investitori”, a transmis lector univ. dr. Ovidiu Spătăcean, prodecanul științific al Facultății de Economie și Drept.


Citește și despre proiectul „Cu ochii larg deschişi”:

 

Cinci docufiction despre căderea și ridicare din abuzul de droguri

 

Sticker/Cine sunt eu? – o parabolă a pierderii identității din cauza drogurilor

 

”Dealerul morții”, evadare din ”infernul drogurilor”

 

Clean-up. Curajul Mădălinei

 

Povestea lui Mircea

 

Povestea Melaniei, nevoia de iubire şi atenţie satisfăcută cu droguri

   

De asemenea, verificati

Zboruri Wizz Air de la Târgu Mureș către o destinație nouă din Germania

Distribuie Începând cu data de 24 septembrie 2023, operatorul aerian Wizz Air va muta zborurile …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.