Share

Home / Politic / Loránt Vincze a solicitat Parlamentului European elaborarea unui standard privind protecția minorităților

Loránt Vincze a solicitat Parlamentului European elaborarea unui standard privind protecția minorităților

În primul său discurs în fața plenului Parlamentului European, Loránt Vincze – eurodeputat ales pe listele UDMR – a ținut să atragă atenția instituțiilor europene asupra disparităților semnificative din legislația statelor membre în ceea ce privește statutul minorităților, fapt care a condus deseori la încălcări flagrante ale drepturilor acestora. În cadrul procedurii intervențiilor de un minut, el a evidențiat faptul că în timp ce cadrul legal din anumite state UE este unul permisiv și constructiv, în altele fie nu există, fie reprezintă soluții parțiale la probleme mult mai complexe, așa cum este – în opinia sa – cazul României. Recenta modificare a codului administrativ din România, care a vizat în mod direct restrângerea unor drepturilor de care se bucură în prezent comunitățile etnice, neaplicarea integrală a legislației, interzicerea folosirii simbolurilor aparținând comunității maghiare și mai ales absența unui dialog semnificativ între majoritate și minorități – a declarat Loránt Vincze.

“În cadrul PE, trebuie să dăm un impuls cooperării din UE privind problemele minorităților și să împărtășim bunele practici vizând această problematică la nivelul întregului bloc comunitar. Aplicarea drepturilor minorităților trebuie să devină un criteriu de respectare a  statului de drept! Cincizeci de milioane de cetățeni minoritari ai UE contează pe faptul că în noul mandat, Uniunea Europeană va elabora și implementa standarde de protecție a minorităților. Să o facem împreună!“, a concluzionat Vincze.

Înaintea intervenției în sesiunea plenară a PE Loránt Vincze a interpelat candidata la funcția de președintă a Comisiei Europene, Ursula Von der Leyen, în cadrul audierii acesteia în grupul politic al popularilor europeni. Astfel, în cadrul discuțiilor, Loránt Vincze a reiterat interesul pentru implicarea Comisiei Europene în procesul de aderare a României, Bulgariei și Croației la spațiul Schengen, dată fiind situația evident discriminatorie generată de blocajele politice din cadrul Consiliului Uniunii Europene.

În același timp, el a subliniat lipsa unor măsuri care să capitalizeze contribuțiile celor peste 50 de milioane de membri ai comunităților minoritare din EU în cadrul patrimoniului cultural european, dar și necesitatea ca diversitatea lingvistică și culturală să beneficieze de un portofoliu în componența noii Comisii Europene. Necesitatea unei astfel de abordări, a subliniat Vincze, rezidă în faptul că această problematică a fost validată atât prin două rezoluții adoptate de către Parlamentul European în ultimul său mandat, cât și de solicitarea directa a cetatenilor prin inițiativa cetățenească europeană.

În discuția purtată după ședință cu eurodeputatul din România, Ursula Von der Leyen și-a manifestat interesul față de temele abordate, și deschiderea de a discuta – în cazul validării sale în funcția de președintă a Comisiei – despre măsuri de protecție ale diversitătii culturale si lingvistice din UE.

(Redacţia)

 

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regurile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

De asemenea, verificati

Cinci candidaţi pentru şefia USR

Cinci membri ai USR s-au înscris în cursa pentru preşedinţia partidului, liderul formaţiunii urmând să …

Share
Share