Share

Home / Interviu / INTERVIU. Oana Giurgiu, producător de film: „Dacă tu nu ai îndoieli, atunci nu ești un artist adevărat; dacă n-ai măcar un moment de frică, ești un mediocru”
Oana Giurgiu se reinventează profesional în permanență (Sursă foto: femeia.ro)

INTERVIU. Oana Giurgiu, producător de film: „Dacă tu nu ai îndoieli, atunci nu ești un artist adevărat; dacă n-ai măcar un moment de frică, ești un mediocru”

Traseul profesional al Oanei Giurgiu seamănă întrucâtva cu ruta Transfăgărășanului privită din elicopter: a absolvit Facultățile de Drept și de Jurnalism, a lucrat ca reporter la Tele 7 ABC, apoi în calitate de producător la posturile Antena 1, Prima și Atomic, după care a schimbat macazul și a început să producă filme și festivaluri. Dacă TIFF este deja consacrat, Lună Plină – Festivalul Filmului Horror și Fantasy de la Biertan începe să capete tot mai multă popularitate.

Oana Giurgiu a fost invitată la Festivalul AWAKE de la Gornești în calitate de speaker la platforma Feed Your Mind, unde a ținut o mini-conferință despre necesitatea asumării unor riscuri pentru a atinge succesul. Relatarea în linii mari a momentelor critice pe care le-a depășit cu brio și a conflictelor pe care le-a dezamorsat ar fi putut dura cel puțin o seară întreagă, iar Oana Giurgiu este genul de persoană care surprinde mereu cu ceva nou și cu umor.

Părul portocaliu și degajarea cu care sfidează orice fel de protocol mi-au dat încredere că voi comunica lejer cu ea. Când am făcut cunoștință, mi-a întins două sau trei degete în chip de salut, mi-a zis pe șleau s-o tutuiesc, a luat două beri din partea ei și ne-am așezat comozi în iarba domeniului Teleki, unde am povestit pe îndelete până când ploaia răcăroasă de august ne-a obligat să ne refugiem și să ne continuăm discuția sub un acoperiș de pânză.

Alături de o parte din echipa filmului „Moromeții 2” (Sursă foto: Facebook)

Reporter: Care e cel mai mare risc pe care ți l-ai asumat vreodată în viață?
Oana Giurgiu: Primul șoc pe care-l ai și primul contact cu riscul care e cel mai mare și pe care ți-l asumi tu, ca om, e când faci 18 ani și decizi ce faci în viață. E panica aia că acum trebuie să iei o decizie care-ți va marca complet viața. E un risc pentru că ești suficient de crud ca să nu fii foarte sigur, iar dacă ai și niște părinți care-ți dau libertatea să alegi ce-ți place, și asta e panică: ce-ți place? ia să vedem! Cred că cel mai trist lucru care poate să ți se-ntâmple în viață e să nu-ți placă profesia pe care o practici. Mie mi-a fost foarte frică să nu ajung în situația asta și, spre deosebire de alți oameni, mi-am ales o cale deschisă și mereu am avut în viață planuri B sau C, ceva care să-mi acorde posibilitatea să o virez sau să aleg. De asemenea, am știut cu siguranță ceva care mi-a fost foarte clar de la-nceput și pe care l-aș transmite mai departe: de multe ori nu știi ce vrei, dar știi cu siguranță ce nu vrei. Îți e mult mai clar ce nu vrei decât ce vrei și asta îți va arăta cumva calea. Atunci iarăși mai diminuezi din riscuri. Acestea vor exista întotdeauna, numai că lupta ta este cu ideea de a le diminua.

Rep.: Crezi că e vreodată prea târziu ca să schimbi o cale sau să-ncepi ceva de la zero?
O.G.: Eu am 44 ani acum și îndrăznesc să vă rog să mă credeți că niciodată nu e prea târziu să o virez. De exemplu, eu am făcut un documentar despre emigrația evreilor din România în Israel („Aliyah DaDa”, lansat în 2015, n.r.) și în filmul meu era un personaj care până la 40 de ani a fost văcar într-un kibbutz în Israel. Văcarul a plecat să studieze Istoria, a terminat facultatea, a ajuns un mare savant pe la 80 și ceva de ani și a trăit aproape 100 de ani. Practic, el a intrat în viață la 40 de ani cum alții au intrat la 18 și a avut timp să ajungă și un mare savant. Pentru mine a fost o mare lecție de viață. Niciodată nu e prea târziu să te întorci înapoi și să mergi pe direcția care îți place dacă nu ai apucat să o faci. Probabil că odată ce vine maturitatea cumva ți se decantează și mai clar în cap ce-ai vrea să faci. Dar dacă reușești să faci asta mai devreme, ai mai mult timp to enjoy. Nu e târziu să te apuci și de altceva, doar că e bine să știi ce vrei și în ce zonă să mergi. Dar mai e un lucru: sunt foarte mulți tineri care spun că nu știu ce vor să facă, dar își iau un job, câștigă niște bani și-și zic că or să mai vadă ei pe parcurs. Viața de rutină în care intri te îndepărtează atât de tare de obiectivul tău inițial încât nici cu asta nu sunt foarte de acord. Sunt de acord în schimb cu altă chestie, care mi se pare importantă – atâta vreme cât n-ai familie, n-ai copii, n-ai niște obligații și încă poate să-ți dea mama juma’ de pat și un blid de mâncare, poți să încerci mai multe lucruri și să vezi în ce parte îți place să te duci. Există vremea asta din viața fiecărui om în care poți fi voluntar, poți să te propui pentru internship-uri în tot felul de organizații, astfel încât să identifici până la urmă cam ce ți-ar plăcea ție să faci. Eu am avut mare noroc fiindcă m-am prins repede de șmecheria asta, că știam sigur că nu voiam să stau într-un birou 8 ore, știam că o să mă plictisesc foarte tare de aceiași colegi de birou și, fiind o pasăre căreia îi place libertatea, am căutat să găsesc ceva în direcția asta. Pe urmă, mai departe, am ajuns în situația în care să aleg ce-mi place, să construiesc o echipă a unui film sau a unui festival sau să construiesc un festival. Ăsta e norocul și meritul meu, pentru că am reușit să mă prind repede și să învăț foarte multe lucruri.

Alături de Stere Gulea (stânga) și Tudor Giurgiu

„Dacă nu urmărești ce ai tu în tine – care e singurul lucru care te face diferit de restul lumii – ci doar imiți ce au făcut alții, nu o să ajungi foarte departe”

Rep.: În momentul în care te-ai apucat de producția de film, erai o cinefilă? Care era relația ta cu filmele?
O.G.: Nu, eu nu sunt o cinefilă și nu-mi e rușine să recunosc asta. Nu e că nu-mi plac filmele, îmi plac așa cum îi plac oricărui om, dar nu sunt un mare fan.

Rep.: Poți face o descriere a unui producător? N-are nevoie de un fel de nas pentru anumite producții sau de fler pentru potențialul unui succes?
O.G.: Știi că se spune că suntem suma experiențelor noastre și a culturii pe care am acumulat-o și a educației primite acasă, într-un final a întâmplărilor în care viața ne-a întâmplat, și fiecare își trage flerul din toate astea. Sunt sigură că sunt producători care sunt mari consumatori de filme și care și-au dezvoltat un gust și și-au transformat stilul pe baza culturii cinematografice pe care o au, dar eu nu sunt așa. Eu am un alt fler care vine probabil din faptul că sunt foarte curioasă – asta e una dintre cele mai mari calități ale mele – și sunt curioasă să-i ascult pe oameni și să aflu povești, sunt un bun povestitor și, cumva, din chestia asta probabil că mi s-a conturat și un fler în a recunoaște dacă o poveste e bună sau nu. Sigur că s-au mai așternut niște filme, niște experiențe cu oameni. Nu ajunge să îți dai seama că e o poveste bună, întrebarea e cine urmează să spună povestea respectivă, în ce context și cu cine anume. De-a lungul timpului m-am împrietenit cu niște oameni la diverse festivaluri de film la ora la care ei nici nu debutaseră în lungmetraj. În mod paradoxal și inexplicabil pentru mine, oamenii ăia au confirmat ulterior că sunt niște mari regizori. Cu siguranță că oamenii bogați în interior au ceva de spus și îi identifici, îi vezi din ochi că au o profunzime. Cred că modelele sunt diferite și succesul e diferit. În orice lucru pe care-l faci cred că dacă nu urmărești ce ai tu în tine – care e singurul lucru care te face diferit de restul lumii – ci doar imiți ce au făcut alții, nu o să ajungi foarte departe.

Rep.: Care este cel mai important rol al unui producător?
O.G.: Mi-am dat seama că în cazul unui producător sau a unui organizator de evenimente cred că 80% din timpul pe care și-l petrece e să medieze conflicte și să facă psihoterapie cu colegii din echipă. Dacă m-ai întreba ce-ar trebui să studieze un producător sau un organizator de evenimente, cred că psihologie mai mult decât orice altceva. Producătorul adună echipa unui film și-atunci, echipa respectivă, dacă are ceva de comentat sau de împărțit, întotdeauna vine la producător, nu la regizor. Sunt foarte multe nimicuri care se întâmplă pe platoul de filmare, multe mici momente critice. Toată echipa de creație, de la regizor la operator și actori, dacă e părtașă la aceste mici conflicte care apar inerent între oameni – și, în mod paradoxal, oamenii mari se comportă ca niște copii într-o situație de genul ăsta – se vede pe film că nu e o stare bună. Iar producătorul trebuie să le asigure creatorilor un confort ca să-și poată vedea de treabă. Știu că pare banal, dar e cel mai greu și mai periculos lucru pe platoul de filmare.

Rep.: Ce te atrage la un proiect astfel încât să te determine să-l produci? Vin la tine regizori cu scenarii sau tu cauți anumite proiecte?
O.G.: E și, și. Eu acum am ca obiectiv personal să încerc să-mi găsesc oameni cu care să lucrez. Probabil că alții îți vor spune că sunt în căutare de proiecte bune și povești bune. Eu am ajuns la un moment în viața mea profesională în care caut să găsesc oameni cu care îmi face plăcere să lucrez. Poate să fie o poveste senzațională, un proiect nemapoimenit și un regizor de mare carieră cu care să nu mai vreau să mai lucrez. Am mai spus asta: când lucrezi la un film ca producător e ca și cum te-ai căsători cu un regizor pentru o perioadă de 3 până la 5 ani care, uneori, pot să fie cât un mariaj adevărat, și dacă între tine și omul ăla, la nivel uman, nu e o comunicare foarte bună și nu e o relație foarte bună, n-are cum să iasă ceva bun. Așa că obiectivul meu e să-mi găsesc oameni cu care să-mi facă plăcere să lucrez în următorii 3 spre 5 ani, și de-abia de-acolo discutăm. Spre deosebire de alți tehnicieni din echipa de filmare, noi, producătorii și regizorii nu putem să facem multe filme într-o viață de om. Și dacă nici filmele alea nu ne plac sau nu ne place de noi, e viață irosită, or ăsta e un obiectv al meu, să nu-mi irosesc viața.

„Ceea ce e cel mai important e să-ți păstrezi entuziasmul”

Rep.: Care ar trebui să fie relația dintre regizor și restul echipei?
O.G.: Eu cred că e foarte important să-ți dai seama că un film nu e o operă a unui singur om, ci o operă colectivă și sunt foarte multe detalii sau contribuții artistice pe care le au alți oameni din echipă, precum tehnicienii. E important să fii tu generos, ca autor, pentru că dacă tu ești generos, nu ai decât de câștigat, dacă nu ai trufia să crezi că tu ești unul singur și singurul care decide. Dacă tu nu ai îndoieli, atunci nu ești un artist adevărat; dacă n-ai măcar un moment de frică, ești un mediocru. Important e cum gestionezi frica respectivă, cum faci ca ea să nu fie distructivă, să nu-ți afecteze creativitatea, să nu-ți atragă ostilitatea oamenilor din echipă.

Rep.: În cazul tău, ca producător, ți-a fost dificil să înveți să gestionezi anxietățile cotidiene și angoasa unei noi zile de muncă?
O.G.: Mie mi-e frică în fiecare zi de filmare și, pentru că mi-e frică și nu mi-e frică să recunosc că mi-e frică, în momentul ăla am un feedback foarte bun de la echipă. Pentru că dacă eu mă duc și zic „Mi-e frică, am nevoie de ajutor”, n-o să-mi întoarcă nimeni spatele. Toată lumea o să-ncerce să-și pună mintea la contribuție, să-și aducă aportul ca lucrul ăla să iasă la liman. Asta mi se pare foarte important. Pe când dacă eu aș zice că sunt în control cu tot, atunci toată lumea ar sta liniștită și ar zice că „Asta știe ce face și n-are nevoie de noi”. Or eu am nevoie de toată lumea și să fie toți pe fază, în priză.

Rep.: Îmi spuneai mai devreme că la un moment dat se acumulează foarte multă oboseală și lipsă de somn, care se resimt. Crezi că există și anumite restricții ale vârstei pentru meseria de producător? Până când poți să tragi de tine ca să impui un ritm alert?
O.G.: În mod absolut simți acest lucru. În mod evident, ai mai multă rezistență la începutul carierei și te lasă motoarele puțin spre final. Dar, pe de altă parte, în urma experienței acumulate, fac în 10 minute ceea ce făceam înainte în 2 ore. Trebuie să ai o rezistență fizică mare ca să poți să duci la capăt orice proiect de genul ăsta. Între scurtmetraje și lungmetraje e o diferență la nivel fizic, nu artistic, la fel ca în cazul unui sportiv care aleargă la 100 m sau la maraton.

Alături de Mihai Chirilov, directorul artistic al TIFF

Rep.: Ca să încheiem în mod simetric, care e următorul risc pe care vrei să ți-l asumi?
O.G.: Dacă te gândești la un proiect, astea vin și pleacă. Fiecare proiect e un alt risc pe care ți-l asumi. Sunt câteva filme la care lucrez. De exemplu, în vara asta mi-am dat seama că îmi place mai mult să organizez evenimente decât să fac filme pentru că outcome-ul e imediat. Vezi imediat pe fața publicului dacă e fericit sau nu, dacă ai livrat ce trebuie sau nu, pe când la un film îți asumi un risc pe un termen foarte lung și până în momentul în care vei primi feedback-ul de la public va trece destul de multă vreme. Sunt multe proiecte pe care le am în cap, dar îți mărturisesc cinstit că nu exclud ideea de a-mi schimba profesia la un moment dat, chiar dacă am depășit pragul ăla de 40 de ani de care vorbeam. Eu cred că trebuie să fim deschiși oricând, pentru că ceea ce e cel mai important e să-ți păstrezi entuziasmul, or rutina e inamicul numărul unu al entuziasmului. Oricum, am remarcat că la interval de 10 ani mai schimb ceva în profesia mea. Până la urmă, viața mea profesională se împarte în două, fiindcă jumătate din an lucrez la un ONG, iar jumătate la un SRL, mă împart între festivaluri și filme. Acum lucrez la un documentar și e iarăși un risc fiindcă habar n-am dacă sunt în stare să-l fac sau nu și am îndoieli în fiecare zi. Iarăși un sfat: când ți se pare că ceva e totalmente irealizabil și că n-o să reușești niciodată să-l faci, cel mai ușor este să începi să-l descompui în bucățele și să rezolvi micile probleme. Pe măsură ce le rezolvi, ai să observi că, ușor-ușor, începe să se limpezească și să se rezolve și lucrul ăla care ți se părea imposibil. Îți mai trebuie într-adevăr foarte mult curaj, pe care e absurd să nu-l ai. Dacă n-ai curaj, nu faci nimic. Dacă întotdeauna ai o plasă de siguranță sub tine, n-o să faci nimic memorabil.

A consemnat Andrei VORNICU

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

De asemenea, verificati

Mamprenoarele recomandă: Femeia în echilibru

Trăim într-o lume în continuă schimbare. Suntem adânciți în imprevizibil și complexitate. Cu cât descoperim …

Share
Share