Despre dascăli, cu dascăli. INTERVIU cu profesoara Cristina Grama: „Educația este ceea ce vor folosi elevii mei în viață pentru a-și îndeplini visurile”

Cristina Grama se înscrie în seria profesorilor mureșeni care se dedică din multiple puncte de vedere formării și îndrumării elevilor. Aflându-se în calitatea de cadru didactic al Colegiului Economic „Transilvania” din Târgu Mureș de peste 25 de ani, profesoara consideră că munca sa e departe de a fi doar o muncă în sensul propriu-zis al termenului. Dorința de constantă îmbunătățire – o dorință transmisă și elevilor săi – a „urmărit-o” de-a lungul vieții, ajungând să semene în sufletele tinerilor pe care îi îndrumă frumosul și iubirea față de cunoaștere. Disciplina pe care o predă – Limba și Literatura Engleză – a reprezentat un drum deja pavat pentru ea: „mi-am dat seama că mă pot exprima mai ușor în limba lui Shakespeare”.

Reporter: De câți ani îndrumați sufletele elevilor?

Cristina Grama: Sunt profesor de mai bine de 25 de ani, predând limba engleză la Colegiul Economic „Transilvania” din Târgu Mureș. Am și privilegiul de a fi dirigintele clasei a XII-a B de la colegiul amintit.

Rep.: De ce ați ales să predați această disciplină?

C.G.: Nu știu dacă eu am ales sau domeniul m-a prins atât de tare încât am decis să transform pasiunea în job. În clasele gimnaziale, a fost doamna profesor de limba engleză, Simona Chisiu, care m-a determinat să caut și să înțeleg mai mult despre cultura și civilizația britanică. Apoi, studiind mai amănunțit domeniul limbilor moderne, mi-am dat seama că mă pot exprima mai ușor în limba lui Shakespeare. Și timpul mi-a demonstrat că alegerea este inspirată – mă regăsesc în domeniul acesta de activitate.

Rep.: În lumina acestei frumoase profesii, ce înseamnă educația pentru dumneavoastră?

C.G.: Educația este o descoperire progresivă a propriei noastre ignoranțe, spunea Will Durant. Blaga sublinia că „învățat e omul care nu termină niciodata de învățat”. Școala este doar o treaptă în drumul spre atingerea acestui ideal, de a fi educat, de a descoperi mereu ceva nou care să contribuie la evoluția noastră. Restul treptelor le adaugăm noi înșine prin alegerile pe care le facem în viață, astfel încât să ajungem cea mai buna versiune a noastră. Iar rolul profesorului este de a le arăta tinerilor cum se poate construi acest drum după ce părăsesc băncile școlii. Deci educația este ceea ce vor folosi elevii mei în viață pentru a-și îndeplini visurile.

Rep.: Care sunt principiile după care vă ghidați în activitatea dumneavoastră didactică?

C.G.: După cum spuneam, rolul unui dascăl este să susțină și să încurajeze tânărul, să ofere un model de abordare a problemei și să îndrume elevul spre găsirea unei soluții personale, să se descopere prin toate activitățile pe care le desfășoară în cadrul situațiilor de învățare formală. Așadar, principiul de bază în educație, din punctul meu de vedere – și ceea ce aplic în desfășurarea activităților didactice – este libera exprimare.

Rep.: A existat un moment anume în care ați decis că această profesie reprezintă chemarea dumneavoastră sau ați simțit asta dintotdeauna?

C.G.: Cred că am simțit asta mereu (îmi făcea plăcere să ajut colegii și prietenii la teme, să explic), dar alegerea a venit oarecum natural la finalul liceului când, pusă în fața situației de a lua o decizie, am înțeles că pot să îmi transform hobby-ul în profesie și toată viața “nu voi munci”, după filosofia lui Mark Twain: “Find a job you enjoy doing, and you will never have to work a day in your life.”

Rep.: A fost dificil acest parcurs spre a deveni profesor?

C.G.: Ușor nu a fost și nu este, ținând cont că noi, profesorii, nu ne putem opri din învățat. Dar, ca orice lucru valoros, merită efortul. Iar dacă facem ce ne place, considerăm că efortul merită.

Rep.: Care considerați că ar fi cea mai frumoasă parte a vieții de profesor?

C.G.: Faptul că ating sufletele copiilor și determin o reacție. Faptul că interacționez cu tinerii și că, în felul acesta, și eu și ei ne educăm, ne dezvoltăm. Faptul că primesc un zambet de satisfacție atunci când tânărul și-a atins țelul și a găsit soluția. Faptul că, peste ani, elevii îmi spun: „Vă amintiți că ne spuneați…?” Reușitele tinerilor cu care lucrez reprezintă marea mea satisfacție, știind că am avut și eu o mică influență.

Rep.: Dar cea mai dificilă?

C.G.: Aceeași de mai sus. Faptul că trebuie să intrăm cu inima deschisă în relația aceasta poate fi greu de gestionat. Suferința elevilor mă tulbură; e și mai greu dacă nu reușesc să îi ajut să își găsescă drumul.

Rep.: Ce activități ați întreprins alături de elevii dumneavoastră? Aveți vreo activitate „de suflet”?

C.G.: Toate sunt de suflet, altfel nu putem lucra în acest domeniu. Satisfacțiile sunt, și ele, diverse. Îmi face plăcere să organizez activități în care elevii să se poată exprima liber, atât la orele de limba engleză, cât și la activitățile extracuriculare și extrascolare. Dar cred că cele „de suflet” sunt activitățile de voluntariat, când văd emoția pe chipul elevilor mei fiind implicați în a ajuta, nu pentru că li se cere sau impune, ci pentru că așa simt ei. Aș aminti și activitățile desfășurate în cadrul proiectelor europene, EPAS și Erasmus+, pentru că mi-au oferit șansa să îmi exprim punctul de vedere legat de pregătirea tinerilor, pe de-o parte; pe de altă parte, aceste proiecte îmi permit să le ofer tinerilor din colegiul nostru posibilitatea de a vedea propria educație dintr-o alta perspectivă și, astfel, să se autoevalueze mai obiectiv, să fie pregatiți pentru piața muncii de astăzi.

Rep.: Cum vedeți relația elev-profesor?

C.G.: Un drum cu două benzi în același sens. Dacă nu reușim să ținem pasul unul cu celălalt în dezvoltare, drumul va avea multe probleme, nu va ajunge la destinație așa cum ne așteptam. Aș folosi un proverb românesc – „Ce semeni, aia culegi” – pentru a explica relația.

Rep.: Cu trecerea anilor ați acumulat experiență în arta formării tinerilor. Care este cheia adaptării fiecărei noi generații?

C.G.: Îmi place sintagma „arta formării tinerilor”. M-aș bucura să știu că, asemeni unui artist, am putut crea frumosul în elevii mei. Cheia este la fiecare generație; ei, tinerii, sunt cei care ne dau codul de acces. Și revin la o idee menționată anterior: să pornim la drum cu sufletul deschis. Și să fim consecvenți în a aplica regulile. Doar astfel putem fi credibili in ochii privitorilor, tinerii cu care lucrăm, pentru ca ei să ne permită să îi modelăm.

Rep.: Aveți vreun sfat pentru tinerii profesori, debutanți în cadrul acestei profesii?

C.G.: Nu sunt în măsură să mă erijez în deținătorul adevărului absolut. Dar vreau să subliniez ideea că, în orice relație, e bine să pornim la drum cu empatie față de partenerii noștri de călătorie. Asta nu înseamnă că nu există reguli, ci, din contră. În acest fel, experiența va fi placută și educativă pentru toți.

Alexandra BORDAȘ