Alexandra Andreea Cîmpeanu, noul manager GAL Defileul Mureșului Superior Administratie
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 3096 Vizualizări

Alexandra Andreea Cîmpeanu, noul manager GAL Defileul Mureșului Superior

GAL “Defileul Mureșului Superior” cu sediul în Deda are ca scop principal sprijinirea dezvoltării comunităţilor prin identificarea nevoilor locale şi promovarea cooperării în vederea soluţionării acestora într-un mod cât mai eficient. Vorbim de o zonă de acoperire care însumează 10 comune, Suseni, Ideciu de Jos, Brâncovenești, Aluniș, Vătava, Rușii Munți, Deda, Răstolița, Lunca Bradului și Stânceni. Recent, manageriatul acestui GAL a fost preluat de către Alexandra Andreea Cîmpeanu care a acceptat cu amabilitate să ne răspundă la câteva întrebări.

Reporter: Care este experiența ta în acest domeniu al grupurilor de acțiune locală?

Alexandra Andreea Cîmpeanu: Lucrez în acest domeniu încă din anul 2017. Am lucrat ca și expert evaluator la GAL Zona Luţ, Şar, Câmpie cu sediul în localitatea Dedrad, comuna Batoș. Știind că se organizează un concurs pentru postul de director executiv aici la GAL Defileul Mureșului Superior mi-am depus dosarul pentru concurs. Am susținut toate probele necesare, am luat examenul și într-un final m-am angajat aici unde ocup în prezent funcția de manager.

Rep.: Cât de mult o contat experiența acumulată la celălalt GAL?

A.A.C.: Foarte mult pentru că sunt foarte multe situații în care dacă nu cunoști bine domeniul nu ai cum să faci față. Sunt foarte multe documente, sunt foarte multe situații și solicitări care trebuie întocmite. La GAL Zona Luţ, Şar, Câmpie eram evaluator. Practic, primeam proiecte, cereri de finanțare care le evaluam și în urma evaluării, dacă era totul în regulă, le trimitem mai departe spre finanțare. Totodată, în afară de această activitate mă mai ocupam și de documente administrative ce țineau de partea de funcționare.

Rep.: Cum vezi acest pas important, de la evaluator la manager?

A.A.C.: Pentru mine este o provocare foarte mare, atât din punct de vedere al mărimii GAL-ului, dar și din punct de vedere profesional. Practic am trecut de la o funcție de evaluator la funcție de conducere, ceea ce nu-i chiar ușor.

Rep.: Cum i-ai găsit pe cei de la GAL Defileul Mureșului Superior?

A.A.C.: De când am venit și până în prezent chiar pot să spun că am o legătură foarte strânsă, cel puțin cu doamna primar Lucreția Cadar care este și președintele GAL-ului. Avem o colaborare foarte bună, care sper să fie așa și de acum înainte, să existe o transparență pe care am propus-o la primele ședințe când m-am angajat aici în GAL Defileul Mureșului Superior.

Rep.: Care sunt activitățile la zi în cadrul GAL Defileul Mureșului Superior?

A.A.C.: Momentan suntem pe contractul vechi de finanțare. Pe acest contract vechi nu mai avem fonduri disponibile pentru finanțări. Avem în schimb un contract în derulare pe un proiect de cooperare cu GAL Dealurile Târnavelor cu sediul în Saschiz.

Rep.: Dar în ce privește viitoarele sesiuni de depunere a proiectelor?

A.A.C.: Așteptăm acum să ni se afișeze listele intermediare cu noile strategii de dezvoltare locală pentru a semna un nou acord cadru și a primi noi finanțări. Sperăm să semnăm noul acord cadru pentru noua strategie în această vară. Ulterior, începând cu luna octombrie-noiembrie să pregătim ghidurile pentru noile proiecte care vor putea fi depuse la nivel de GAL .

Rep.: În ce constă acest această cooperare cu GAL Dealurile Târnavelor?

A.A.C.: Acest proiect constă într-o cooperare internațională pe parte de promovare a patrimoniului cultural din teritoriile celor două GAL-uri. Proiectul urmărește revitalizarea tradițiilor și obiceiurilor locale din teritoriile GAL partenere prin acțiuni comune și instrumente specifice de colectare a datelor (studii, șezători), asigurarea accesului la cultură a comunităților locale prin organizarea a două evenimente comune de prezentare a tradițiilor și obiceiurilor precum și promovarea elementelor de patrimoniu local, a specificului multicultural și diversității etnice din GAL-urile partenere prin realizarea și diseminarea de materiale audio, video, foto reprezentative. Ne dorim să facem câteva activități comune, ceea ce constau în șezători, prezența în festivaluri în care să promovăm tradiții vechi, obiceiul care încă se păstrează la noi în teritorii. Totodată, ne-am propus să colectăm din teritoriile noastre poze vechi de la oameni în care sunt prezentate diverse activităăți, obiceiuri care erau specifice zonelor noastre cu mult timp în urmă. Dorim să facem un album foto de prezentare și să-l promovăm prin diverse instituții, Muzeul Județean, Muzeul Etnografic din Reghin, locuti unde publicul larg să poată să aibă acces la acest album. Prima activitate în cadrul acestui proiect de cooperare va avea loc în data de 23 aprilie la sediul GAL Defileul Mureșului Superior din localitatea Deda. Începând cu ora 12 va avea loc o activitate de prezentare a proiectului unde vom explica în amănunte în ce constă acest proiect și ce ne dorim să facem. Dorim să discutăm cu oameni care doresc să facă parte din acest proiect și care sunt dispuși să fie alături de noi. Următoarea activitate va avea loc în data de 14 mai 2024. Este vorba de o șezătoare care va avea loc la Saschiz împreună cu colegii din cadrul GAL Dealurile Târnavelor.

A consemnat Alin ZAHARIE

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE