Programe noi de formare profesională Business
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 554 Vizualizări

Programe noi de formare profesională

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Mureş intenţionează să organizeze până la 30 septembrie 2019, 7 programe de formare profesională în următoarele meserii şi ocupaţii: cofetar -patiser, agent de securitate, tehician maseur, îngrijitori bătrâni la  domiciliu, expert achiziții publice, ospătar (chelner) vânzător în unități de alimentație publică şi inspector resurse umane.

În cursul anului 2019, agenția a organizat 21 programe de formare profesională, la care au fost cuprinşi un număr de 364 şomeri și 3 persoane care au revenit din concediu pentru creșterea copilului pâna la împlinirea vârstei de 2 ani.

Serviciile de formare profesională asigură creşterea şi diversificarea competențelor profesionale în scopul asigurării mobilităţii şi reintegrării pe piaţa muncii.

Conform prevederilor Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, beneficiază gratuit de cursuri de iniţiere/ calificare/ specializare/ perfecţionare, persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă înregistrate în evidențele agenţiei.

Totodată, 11 persoane au fost cuprinse la evaluări de competențe profesionale, astfel: lucrător în comerț – 5 persoane, instalator apă canal – 2 persoane şi zidar-pietrar-tencuitor – 4 persoane.

Informații suplimentare despre cursurile organizate de AJOFM Mureș se pot obține la sediul agenției, Compartimentul formare profesională sau la telefon 0265-263.760, interior 115, persoană de contact doamna Boar Adela.

(Comunicat de presă, AJOFM Mureş)

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE