- alin.zaharie
- 0 comentarii
- 329 Vizualizări
Start la cea de a XXIV-a ediție INDAGRA, cu președintele Klaus Iohannis în prim-plan
30 octombrie 2019Președintele Camerei de Comerț și Industrie a României (CCIR), Mihai Daraban și Președintele României, Klaus Iohannis, au tăiat în cursul zilei de miercuri, 30 octombrie, panglica inaugurală a celei de a XXIV-a ediții a Târgului Internațional INDAGRA, cel mai mare eveniment agricol din România dedicat produselor și echipamentelor în domeniul agriculturii, horticulturii, viticulturii și zootehniei, găzduit în perioada 30 octombrie-3 noiembrie 3019 de Centrul Expozițional Romexpo din București.
În cuvântul de deschidere, Mihai Daraban a punctat evoluția în timp a târgului INDAGRA, numindu-l cel mai mare târg de profil din sud-estul Europei
„Un târg care la nivelul anului 2008 era unul mediu , a ajuns în prezent să fie cel mai mare din România , și o spun cu curaj, cel mai mare din sud estul Europei. La ediția din acest an avem 53.460 mp ocupați de către 954 de firme. Mă bucur că domnul președinte a ales această zonă, pentru a da un semnal procesării în domeniul alimentar, pentru că în aceste pavilioane sunt foarte multe societăți care sunt implicate în procesarea de produse agricole”, a precizat Mihai Daraban.
Dinamica agriculturii românești
Președintele CCIR a subliniat dinamica agriculturii românești, mulțumind totodată primului om în stat pentru sprijinul acordat mediului de afaceri.„Din dimensiunea acestei manifestări se vede dinamica din acest sector de activitate. Privind la standurile de afară dar și la cele din interior, precum și la harta hidrologică și geofizică a României, cred că pentru orice ministru al Agriculturii cuvântul secetă va trebui să fie interzis. În același timp, aș dori să subliniez că accentul trebuie pus foarte mult pe exportul de produse cu valoare adăugată mare. Am avut anul trecut 507 mil euro import de produse de panificație, 460 mil euro import de produse lactate, 118 mil euro produse din tomate, 124 mil euro produse din carne procesată, 1.1 miliarde euro legume și fructe, și aș putea continua.Este foarte bine că domnul președinte a venit să transmită un mesaj în această zonă, vreau să-I mulțumesc pentru tot sprijinul care la oferit constant ideilor venite din mediul de afaceri”, a spus Mihai Daraban.
Deficit de 1 miliard de euro
INDAGRA 2019 reprezintă un eveniment conceput și organizat de către Romexpo alături de Camerele de Comerț și Industrie din România (CCIR) și se desfășoară sub Înaltul Patronaj al Președintelui României. În discursul său, președintele Klaus Iohannis a pus accent pe necesitățile existente la ora actuală pentru relansarea sectorului agricol.
„Cred că România poate progresa semnificativ printr-o mai bună utilizare a fondurilor europene destinate agriculturii, din care a atras până în prezent doar puțin peste jumătate.Recoltele bune din ultimii ani și plățile directe susțin agricultura, dar încă nu contribuie suficient la reducerea sărăciei și a depopulării zonelor rurale. Trebuie să schimbăm România în bine pornind de la nevoile oamenilor și de la dorința lor de a avea o viață mai bună. Roadele agriculturii necesită timp, dar și de condiții bune de producție și valorificare. Fără măsuri strategice urgente , nu vom putea echilibra balanța comercială a produselor agroalimentare care înregistrează deja un deficit de 1 miliard de euro. Știm cu toții că exportul masiv de produse primare subvenționate nu înseamnă o agricultură modernă, chiar dacă fermierii investesc muncă, energie și încredere că eforturile lor sunt răsplătite corect. Știm și că importul intensiv de produse finite cu valoare adăugată nu înseamnă neapărat o creștere a calității alimentelor, în condițiile în care producătorii din industria noastră alimentară și din sectorul de procesare se bucură de apreciere publică și recunoaștere internațională”, a spus Klaus Iohannis.
„Profesioniștii din agricultură înțeleg contextul actual mai bine decât mulți politicieni”
Printre instituțile nominalizate de șeful statului în ce privește relansarea agriculturii se numără și cele ale statului, inclusiv noul guvern, cu precădere ministerul Agriculturii.„Cu toții ne dorim să avem o agricultură performantă. Pentru aceasta avem nevoie de activarea responsabilă a tandemului public-privat, implicare, professionalism , investiții sustenabile și debirocratizare, competență, dar și sprijin real din partea instituțiilor publice. Autoritățile statului trebuie să fie conștiente de responsbilitățile care le revin , și cât mai capabile să le și îndeplinească.Din păcate nu au fost deloc așa, și aic mă refer la combaterea epidemiei de pestă porcină, cu măsuri adoptate în bătaie de joc față de munca oamenilor și față de așteptările consumatorilor. Este multă treabă de făcut pentru relansarea sectorului zootehnic , care acum se confruntă cu mari probleme, și pentru care trebuie să renască speranța. Am convingerea că agricultura poate fi vârf de lance pentru creșterea economică a României. Este imperativ ca noul ministru al Agriculturii să acționeze cu pricepere și responsabilitate. Aștept ca noua echipă de la ministerul Agriculturii să aibă nu dor ușile, ci și mințile și inimile deschise pentru problemele fermierilor. România poate avea o agricultură avansată care să depășească barierele ocupației tradiționale, mai ales în industria alimentară și în sectorul de procesare. Noua Politică Agricolă Comună se dezbate acum la nivel european, iar România trebuie să aibă obiective ambițioase și să-și promoveze prioritățile în raport cu interesele statelor membre. Îmi doresc ca fermierii români să primească plăți directe echitabile, producătorii de alimente să beneficieze de măsuri de sprijin și de acces pe piață, iar oamenii care trăiesc la sate să simtă o creștere reală a calității vieții în mediul rural. Fermierii de succes lucrează în echipă, au obiective comune ambițioase, fapt care confirmă că profesioniștii din agricultură înțeleg contextul actual mai bine decât mulți politicieni. Anul acesta se împlinesc trei decenii de când ne-am recâștigat libertatea și democrația. În toată această perioadă fermierii au acționat cu hotărâre, și au progresat continuu pe multiple planuri. Mă bucură acest lucru și am încredere că vor face la fel și pe mai departe”, a precizat Klaus Iohannis.
Recomandări zi de zi
Administratie
Social
Politic
Business
Sanatate
Invatamant
Sport
Citește și:
Recomandari
|
|
|
Lasă un comentariu