Home / Sanatate / ULTIMĂ ORĂ! Personalul SMURD din România, pregătit de proteste împotriva ”evaluării” lui Raed Arafat!

ULTIMĂ ORĂ! Personalul SMURD din România, pregătit de proteste împotriva ”evaluării” lui Raed Arafat!

Distribuie

Conducerea serviciilor de urgență și a personalului angajat din toată țara a remis miercuri, 11 decembrie, un comunicat de presă comun, ”cu privire la situația dificilă în care a fost pus domnul Dr. Raed Arafat și întregul sistem de urgență din România.”

Redăm, în rândurile de mai jos, conținutul integral al comunicatului:

”Ne adresăm Dumneavoastră, pentru a trage un semnal de alarmă, dar și pentru a ne ajuta în comunicarea cu anumite personaje către care căile de adresare nu ne sunt accesibile.

MOTIVUL:

În calitate de profesioniști, care reprezintă principalele servicii medicale de urgență din Romania (Unități pentru Primirea Urgențelor, SMURD și Servicii Publice de Ambulanță), în contextul situației create de afirmațiile referitoare la posibila demitere a domnului dr. Raed Arafat și riscurile care pot deriva de aici.

CONTEXT:

Sistemul de Asistență Medicală de Urgență și Prim-Ajutor Calificat este o structură integrată cu rol strategic. Funcționarea sistemului se bazează pe colaborarea dintre structuri ale Ministerului Sănătății, ale Ministerului Afacerilor Interne precum și ale autorităților locale, iar scopul major este salvarea vieții și îngrijirea suferinței de orice fel a cetățenilor. Dezangrenarea oricărui element din cadrul acestei structuri complexe, cu multiple și esențiale relații de interdependență, poate duce la pierderi de vieți omenești.

În cadrul acestui Sistem, format din Unități Primire Urgențe, SMURD, Compartimente Primire Urgențe și Servicii Publice de Ambulanță, Servicii Publice Salvamont – lucrează medici primari, specialiști și rezidenți în Medicină de Urgență, Anestezie și Terapie Intensivă, Pediatrie și Medicină de Familie/Generală, asistenți medicali, paramedici, piloți, subofițeri și ofițeri ai Inspectoratului General pentru Situații de Urgență și ai Inspectoratului General de Aviație, salvatori montani. Reprezentând temelia sistemului, acești profesioniști au beneficiat de o bază materială și logistică, de o structură educațională complexă care a fost dezvoltată pe parcursul a 25 de ani pe baza unei matrice de competențe operaționale, de cooperare și comandă.

Anual unul din zece români a beneficiat de intervenția echipelor Serviciilor județene de ambulanță, Serviciului de Ambulanță București-Ilfov și SMURD. Anual unul din cinci români a fost tratat in Structurile de Primire Urgente UPU/ CPU. Aceste date demonstrează faptul că mai mult de 20% din populația României a avut nevoie si a beneficiat, anual, de asistența oferită de Sistemul Medical de Urgență și Prim-Ajutor Calificat prin profesioniști cu experiență care aplică concepte de lucru moderne validate la nivel intern, european si internațional.

Valoarea Sistemului este mult mai mare decât suma valorii fiecăruia dintre oamenii care activează în structura lui. Cu toate acestea, experiența ne-a demonstrat ca acest concept este adevărat doar în condițiile unei coordonări unice si profesioniste. Acest sistem de coordonare trebuie să fie validat atât în situațiile comune, de zi cu zi, dar si în cele majore de criză profundă.

România beneficiază deja de un astfel de sistem de coordonare iar acest lucru nu trebuie nici uitat, nici neglijat și nici distrus.

Rolul dr. Raed Arafat a început odată cu lupta pentru implementarea unui concept care crea un sistem de urgență care punea siguranța și viața pacientului în centrul atenției acestui sistem. Ulterior acest rol a evoluat, odată cu dezvoltarea sistemului, către coordonarea integrată a tuturor celor care intervin pentru salvarea celor aflați în suferință.

SITUAȚIA ACTUALĂ

Amenințări constante la adresa sistemului de urgență au început să apară în perioada anilor 2011

– 2012, stimulate de avântul deosebit a tot ceea ce se constituia în elemente componente ale sistemului, din punct de vedere legislativ, financiar, resurse umane, resurse materiale. Atracția fondurilor potențial disponibile, mirajul implicațiilor comerciale în sistemul de urgență, încercarea de limitare a unui sistem public puternic pentru a deschide calea unor alternative dubioase, au dus la repetate tentative de atac la adresa conceptului, la adresa structurilor implicate, dar mai ales la adresa celui care a reprezentat unitatea și coeziunea sistemului, dr. Raed Arafat.

Pentru ca acest sistem să funcționeze la randament maxim, a fost necesară nu doar crearea de către dr. Raed Arafat a mecanismelor de dezvoltare în continuare ci și identificarea de căi prin care să se evite obstacolele ridicate pentru atingerea a exact acelor repere care astăzi i se reproșează, și nu numai, pentru că nu au fost atinse. A fost nevoie de o muncă de convingere extraordinară pe care dr. Raed Arafat a trebuit să o ducă, zi de zi, pentru ca și cel mai mic element de dezvoltare să treacă de voința celor care nu au înțeles sau nu înțeleg aceste mecanisme. Practic în ultimii ani sistemul a mai putut să evolueze doar ca urmare a acestui efort colosal pe care el l-a făcut. Aveți dubii? Căutați în sertarele Ministerelor pe care le evaluați, câte propuneri legislative, propuneri de regulamente sau proceduri zac uitate.

Amploarea acestor amenințări, mai mult sau mai puțin mascate, a ajuns la o dimensiune inimaginabilă și la forme de manifestare care ne demonstrează, pe de o parte faptul că este un fenomen concertat, realizat pe mai multe căi, pe de altă parte faptul că cei care orchestrează aceste atacuri nu au nici măcar cunoștințe de bază despre funcționarea a ceea ce încearcă să distrugă. Amenințarea demiterii lui Raed Arafat înainte de finalizarea unor anchete sau audituri de către neprofesioniști (a rămas celebră acuzația Corpului de Control al Prim-Ministrului, de acum câțiva ani, prin care sunt criticate echipele de intervenție de la Clubul Colectiv pentru că au făcut resuscitarea pe asfalt, deși ghidurile de specialitate si practica exact asta recomandă), realizarea unor auditări a căror teme se modifică de trei ori într-o săptămână, apariția unor pseudo-oferte din domeniul privat cu pseudo-soluții, sunt doar câteva din aberațiile acestor jocuri care au un singur rol: cel de a satisface nevoi economice sau comerciale ale unui grup de oameni care nici măcar nu sunt capabili să ia o decizie, ascunzându-se în spatele unor așa-zise „analize” sau „evaluări”.

Dar, adevărul este că, nici nu înțelegem ce i se reproșează. Care sunt acele lucruri, acțiuni sau nonacțiuni de care se face vinovat și cine sunt cei care i le impută lui Raed Arafat? Unde a greșit dr. Raed Arafat la tragediile din Apuseni, Siutghiol, Colectiv sau Caracal? Să dăm cuvântul specialiștilor să se pronunțe. De ce nu profesioniștii din sistem sunt cei care sunt ascultați ci indivizii care au un unic mandat, compus dintr-o reformă fără cunoaștere și de a schimba fără un fond?

În final, poate că nu este vorba despre OMUL Raed ci despre ce reprezintă el pentru România. De ceea ce a creat în toți acești ani. De toți cei care au fost alături de el în zidirea unui sistem care funcționează exclusiv pentru binele celor aflați în suferință. Și nu suntem puțini cei care, în cursul acestor 30 ani l-au sprijinit pe el dar mai ales conceptul, ideea și funcționarea sistemului. Nu uitați că este atât munca dar și viața noastră.

Stimați domni și doamne cărora nu ne este permis să ne adresăm altfel, acest sistem a fost construit în 30 de ani dar poate fi distrus în 30 de zile. Ce veți pune în loc? Încercați să explicați acest lucru cetățenilor României. Încercați să descrieți prin ce mecanisme va funcționa acest sistem pe care nu l-ați înțeles și nu îl veți înțelege decât dacă îndepliniți una din două condiții: fie faceți parte din el cu trup și suflet, fie beneficiați de el pentru trup și suflet.

Dacă nu puteți, atunci vă rugăm, respectuos, să ne lăsați să ne vedem de treabă alături de Raed. În caz contrar ne rezervăm dreptul la acțiuni de protest care, fără a afecta pacienții care se adresează sistemului de urgență, să sublinieze încă odată faptul că și ceea ce avem noi de spus este important.

Acest document a fost semnat prin acord electronic, în numele angajaților serviciilor pe care le conduc de către:

Angel TRIFAN – medic șef UPU-SMURD GALAȚI dr. Valeria FILIMON – Manager SAJ Hunedoara

Mihai GRECU – Medic șef UPU-SMURD Timișoara Narcisa BALINT – Manager SAJ Sălaj

Anca TELEHUZ Medic Sef UPU-SMURD Ialomita Liliana MATECIUC – Manager SAJ Botoșani

Gabriela CHITOSCA – Asistent șef UPU-SMURD Piatra Neamt

Dan Constantin PĂDUREANU – Manager SAJ VÂLCEA

Marius PASCU – Medic șef UPU-SMURD Pitești Veres GERŐ – Asistent sef SAJ Mureș

Elena CORHAN – Medic șef UPU–SMURD Tulcea dr. Gabriela NOTARIUS – Manager SAJ Satu Mare

Claudia JIANU – Medic șef UPU- SMURD Dr. Tr. Severin dr. Ioan IVANICI – Manager SAJ Mureș

prof. univ. dr. Diana CIMPOEȘU – Medic șef UPU-SMURD Iași dr. Horia SIMU – Manager SAJ Cluj

Bogdan VÎLSAN – Medic șef UPU Giurgiu. dr. Leonida IANCU – Manager general SAJ Timiș

VASS Hajnal – Asistent șef UPU-SMURD Târgu-Mureș dr. VITALIE BEȚIȘOR – MANAGER S.A.J. VRANCEA

Paul – Bogdan CSILLAG – Medic coordonator SMURD Sibiu dr. Annabella MUZSI – Manager general interimar SAJ BN

Mirela NISIPEANU – Medic șef interimar UPU-SMURD Slobozia

Marius MANEA – SAJ Călărași

Mihaela ROADEVIN – Medic șef UPU-SMURD Brăila dr. Raveca NICOARĂ – Manager SAJ Arad.

Viorica GHEORGHIȚĂ – Medic șef UPU-SMURD Călărași Dr. Călin GANEA – Director Medical SAJ BN

Cristina VECERDI – Medic șef UPU-SMURD Brasov. Dr. Lhuana ZISSU Manager SAJ Buzău

Brindusa PAVLIDIS – Medic șef UPU-SMURD Piatra Neamț dr. Marilena-Doina LEUȘTEAN – Manager General SAJ MH

Elena PETRIȘOR – Medic șef UPU ,,Gr. Alexandrescu ” București

Dr. Mateciuc CONSTANTIN – SAJ Botoșani

Diana DOBRIN – Medic șef UPU Elias Bucuresti. Liliana DOHOTARIU – Asistent șef SAJ Timiș

Aurel CRIȘAN – Medic șef UPU—SMURD Alba. Dr. Vâlcu Dumitru – Manager SAJ Tulcea

Denis STĂNESCU – Medic șef UPU „M. S. Curie” București. Marinela Prina – Manager SAJ Olt

Monica PUTICIU – Medic șef UPU-SMURD Arad. Dr. Aurelia Luana Stan – Director medical SAJ Călărași

Kacso JOLAN – Medic șef Miecurea-Ciuc Viorica Dobrescu – asistent medical DSU

Rodica TUDORAN – Medic șef UPU-SMURD Constanta dr. Mihai Polinschi – Manager SAJ Galați.

Constantin PRIȘCĂ – Asistent șef UPU SMURD Bihor Neculai Lupașcu – Asistent șef SAJ Botoșani.

Silvia NICA – Medic Șef UPU SUUB. Jr. Constantin Mitroi – Manager SAJ Gorj

Odette PANĂ – medic șef UPU SMURD Ploiești Vavilia Munteanu – Asistent șef SAJ Tulcea

Dr. Bogdan POP – medic specialist, director general adjunct DSU DGMUM

Aurora Popa – Manager SAJ Vaslui

Mihaela SLAVILA – Asistent șef UPU Elias București dr. Albu Dorice – Manager SAJ Neamț

Mihaela SIRBU – Asistent șef UPU-SMURD Reșița dr. Alexandru Ilieș – Director medical SAJ MM

Dr. Călin ALEXANDRU – DSU. Marinela Sârbu – Asistent șef SAJ Galați

Dr Adrian ZOICAN – Medic șef UPU-SMURD Buzău Dr.Cristian Gîngioveanu – Manager general SAJ Dolj.

Dr Maria SALANTA – Medic șef UPU-SMURD Mureș Ciprian Păcurar – Asistent șef SAJ Bistrița-Năsăud.

Maria GHEORGHE – Asistent șef UPU-SMURD Pitești Dr. Marius Sulutiu – Manager General SAJ Alba

Mihaiela HRECENIUC – Asistent șef UPU-SMURD Suceava Jr Ligia Micle Manager SAJ MM

Tamara Baciu – Asistent șef UPU-SMURD BUZĂU Cristian Cimpoi – Manager General SAJ Covasna

Ecaterina Buzău – Medic șef UPU Slatina Ec. Gabriela Lupu-Șerban – Manager General SAJ Giurgiu

Raluca Tat -Medic șef UPU – SMURD Cluj dr. Liciniu Venter – Manager SAJ Bihor

Rodica Bratu – Asistent șef UPU ,,Grigore Alexandrescu,, București

Popovits Eva – Asistent șef SAJ Covasna

Dr. Adriana Moldovan – Medic șef UPU-SMURD Satu Mare Ramona Nemet – Asistent șef SAJ Satu Mare

Monica Trifan-Lefter – Asistent șef UPU-SMURD Tulcea Dr. Constantin Popescu – SAJ Sibiu

Marola Zoica – Asistent șef UPU SMURD Galați. Duta George As șef SAJ Prahova

Peter Anna-Maria – Asistent șef UPU-SMURD Miercurea Ciuc Dr Ipatie Madalin-manager SAJ Prahova

Szakacs Marta – Asistent șef UPU-SMURD Cluj dr Aura Crețu Manager general SAJ Bacău.

Cristea Viorel – Asistent șef UPU-SMURD Slobozia dr Ioana Tamas director medical SAJ Salaj

Nicoleta Peres – Asistent șef UPU-SMURD Satu Mare Nicoleta Meauta – Asistent șef SAJ Vrancea

Margareta Gancea – Asistent șef UPU M.S. Curie București Miron Popescu – Asistent șef SAJ Dolj.

Conf. dr. Cristian Boeriu – UMFST Târgu Mureș dr Dehelean Carmen – Director medical SAJ Timiș

Dr. Cuculici George – Medic șef UPU ILFOV dr. Irimia Doru – Director Medical SAJ Cluj

Adriana Ilea – Asistent șef UPU ILFOV. Diana Vasile – Manager SAJ Teleorman

Dr. Liviu Cîrlan – Medic șef UPU-SMURD Suceava. dr Vasile Costin – Director Medical SAJ Vrancea

Dr. Dana Dincă – medic sef UPU-SMURD Focșani Dr. Alex Lazareanu – SAJ Suceava

Lidia Zăncescu – Asistent șef UPU-SMURD Focșani Dr. Alin Dinu – Director Medical SAJ Olt.

Anișoara Borbely – Asistent șef UPU-SMURD Timișoara Ec Gheorghe Mihail – Manager SAJ Dâmbovița

Maria Răsunoiu – Asistent șef UPU-SMURD Alba. Sandu Daniel Rîpă – Asistent șef SAJ IAȘI.

Elena Bilbor- Medic șef UPU SMURD Bacău. Dr. Mihaela Abălașei – Director medical SAJ Suceava

Dr. Florentina Lehănceanu medic șef UPU Bagdasar Arseni Cristina Breazu – Asistent șef SAJ MH

Mariana Lazăr – Asistent șef UPU Călărași dr. Constantin Radu Calistru – Manager general interimar SAJ IAȘI

Mihaela Maxim – Asistent șef UPU-SMURD Iași. Dr. Péter Szilárd – Manager General SAJ Harghita

Dr. CARMENA NICOLETA PISERU – Medic șef UPU -SMURD VASLUI

Dr. Domokos Iván – Director Medical SAJ Harghita

Mihai Iuhas – Medic șef UPU SMURD Zalău

Elekes Mirela Asistent șef UPU-SMURD Zalău

Mihaela BOLOCAN – Asistent șef UPU – SMURD PLOIEȘTI

Ovidiu Catalina – Asistent șef UPU-SMURD Craiova

Valentin Habor – Asistent șef UPU-SMURD BISTRITA

Vintilescu Gheorghe – Asistent șef UPU-SMURD TG.JIU

Diana Ionescu – Asistent șef UPU -SMURD Giurgiu

Sonica Rotaru Asistent șef UPU-SMURD Vaslui

Dr. Ovidiu Rus – Medic șef UPU-SMURD Bistrita

Dr. Daniel Nour – Medic Șef UPU Pediatrie SCUC Cluj-Napoca

Dr. Alina Babeu – Medic șef UPU Spital de Copii Timișoara

Mihai Gabrian – Asistent șef UPU-SMURD Arad.

Ileana Constantinescu – Asistent șef UPU Slatina

Dr. Florin Nicolae – Medic șef UPU-SMURD Vâlcea.

Ovidiu Olea – Asistent șef UPU-SUUB

Irina Neagu – Asistent șef UPU-SMURD Constanța

Ileana Sandor – Asistent șef UPU SMURD Petroșani.

Ramona Motoasca – Asistent șef UPU-SMURD Brașov

Gianina Marina Popovici – Asistent șef UPU-SMURD Bacău

Eugen Sârbu – Medic șef UPU-SMURD Reșița

dr. Hadrian Borcea – Medic șef UPU-SMURD

(Redacția)


Citește și despre proiectul „Cu ochii larg deschişi”:

 

Cinci docufiction despre căderea și ridicare din abuzul de droguri

 

Sticker/Cine sunt eu? – o parabolă a pierderii identității din cauza drogurilor

 

”Dealerul morții”, evadare din ”infernul drogurilor”

 

Clean-up. Curajul Mădălinei

 

Povestea lui Mircea

 

Povestea Melaniei, nevoia de iubire şi atenţie satisfăcută cu droguri

   

De asemenea, verificati

”Candidat ideal” propus de PSD pentru Primăria Petelea

Distribuie Președintele Partidului Social Democrat Mureș, deputatul Dumitrița Gliga, a anunțat luni, 18 martie, numele …

14 comentarii

  1. D-l Arafat a creat SMURD-ul.
    Este de un profesionalism desavarsit.
    De vazut cine sunt aceia care il denigreaza si ce doresc, ce implicatii politice interne sau externe au.

  2. STELIAN

    SINCERE FELICITARI TUTUROR ANGAJATILOR -SMURD- DIN ROMANIA ,PENTRU SOLIDARITATEA ARATATA FATA DE DR.ARAFAT ,NU VA LASATI INTIMIDATI !

  3. Este revoltator cum oameni fara iubire,fara simtul binelui pentru acest popor vor sa omoare tot ce este mai de pret pentru aceasta tara! Dumnezeu sa le dea minte guvernantilor sau celor interesati sa distruga tot ce a cladit bun acest om sufletist care este RAED ARAFAT! Suntem cu Dvs. Domnule!

  4. MARE ATENTIE ! MILITARII NU AU DREPTUL SA PARTICIPE LA ACTIUNI DE PROTEST ! DACA AVEAM VOIE SA PROTESTAM , DEMULT IESEAM SA PROTESTAM IMPOTRIVA TOVARAȘULUI arafat CARE NE-A UMILIT SI NE-A CALCAT IN PICIOARE DECAND A VENIT !

  5. Alexander leg a V a Macedonica

    A devenit impertinent si obraznic acest personaj , invatand filosofia lui I. Iliesco ” orice ai fi facut , nu trebuie sa recunosti ceva ! ” Lucrurile bune nu pot acoperi pe cele rele , care sunt , dar nu sunt recunoscute de catre ipochimen …

  6. Mare om,mare caracter!! A pornit frumos ,dar a ajuns…..vai si amar. Era si timpul pentru o evaluare,de mult prea mult.timp. Faceți un sondaj si intre oameni,sa vedeti cine face front comun. Si va sfatuiesc sa incepeti cu parintii Aurei Ion,moarta cu zile in Apuseni. Sau cu urmasii lui Iovan.sunt sigur ca si ei vor fi de acord. Si multi altii, neștiuți.Sau intrebati pe toti acei ai caror șefi au semnat aceasta mizerie de comunicat la presiunea DSU,care ghici de cine e patronat? S-ar putea sa aveti surpriza sa vedeti ca „scutul” asta e format doar din manageri,nu si din cei care duc greul!!

  7. DLOR. CARE N.AVETI LOC DE ARAFAT,STITI CE SE SPUNE,CA,SA DAI CA SA PRIMESTI. SI TOATE ACESTEA SUNT DICTATE DE DIVINITATE. CEI CE I.A PUS GAND RAU LUI ARAFAT,N.A AVUT SUCCES PE TIMPUL LUI BASE. SI CUM LUI BASE NU I.A MERS,ATUNCI,A GASIT EL NISTE NEICA NIMENI,CARE NU STIU NICI CU CE SE MANANCA SMURDUL.ASA CA ATENTIE ,, DIVINITATEA NU STA DEGEABA.CU TOATA STIMA PT.TOTI CEI CE NE APARA CU TOATA INIMA LOR

  8. Il mai pupati mult undeva sa va aparati posturile si Interesele? Va astept pe Smurd sa luati niste pacienti din Ferentari si sa aveti de la 12 interventii in sus pe 34 de ore pentru 3500 lei! Orice lucru are un sfarsit! Va e frica de schimbare pentru ca va afecteaza pe voi nu pe domnul Arafat! De oameni nu va intereseaza! Ci doar masinile si cat mai multe parafe ca sa luati cat mai multi bani! Daca faceti un EKG tb anuntat dispeceratul ca ala nu e platit! 😂😂😂🤦‍♂️

  9. Era si timpul să vă faceti auziti ! Felicitari ! Fiti uniti si curajosi !

  10. Acest om are meritele lui.In primul rand loialitatea fata de țară adoptivă,Romania.Ceea ce a început la Tg.Mures nu i se datoreaza in totalitate.A avut ,sa-i spunem,norocul sa fie „contemporan”cu niste oameni deosebiti si profesionisti din Tg.Mures din administratia locala si judeteana,la pompieri(un comandant cu adevarat destept)precum si altii, cărora nu le dau numele(desi ar merita).Deci,sa ne intelegem.Nu totul i se datoreaza acestui om.Daca,acest Arafat a abuzat de increderea ce i s-a acordat de-alungul timpului si acest lucru se dovedeste prin documente pertinente,verosimile si ,concludente ,intocmite de profesionisti in materie si nu de oportunisti politici,atunci sa raspunda prin una din modalitatile de raspundere juridica prevazute de lege..Daca ,acest Guvern are ca si obiectiv „măturarea acestuia”pentru ca deranjează anumite „somitati politice”,elegant ar fi sa i se spuna ,dar sa fie lăsat sa-si desfasoare activitatea in continuare.LASATI PROFESIONISTII SA-SI DESFASOARE ACTIVITATEA FARA INFLUENTA POLITICA PNTREU CA ,VA GARANTEZ CA NU VETI APUCA TOAMNA VIITOARE!Este numai o supzitie ,la care cred ca achieseaza f.f.multi oameni.Nu luati masuri instinctuale,bazati-va pe cele rationale,pentru ca e pacat sa se naruie f.repede increderea electorala de care v-ati bucurat.

  11. Dobrin Constantin

    Nu cedați sunt alături trup și suflet.

  12. Felicitari domnilor doctori,pentru solidaritatea cu dr.Arafat,in fata unor miscari miselesti de inlaturare a sa !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.