Creșă și grădiniță nouă în cartierul Belvedere! Invatamant
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 304 Vizualizări

Creșă și grădiniță nouă în cartierul Belvedere!

În zona Belvedere a municipiului Târgu-Mureș se vor realiza încă două investiții importante în domeniul învățământului, prin care cei mai mici cetățeni ai orașului vor beneficia de condiții mult mai bune de educație. Este vorba de construcția unei creșe și a unei grădinițe, pe o suprafață totală de peste 2.000 de metri pătrați, ca urmare a contractării proiectului REGIO, depus de Primăria municipiului Târgu-Mureș în cadrul Axei Prioritare 4 și finanțat de Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru pentru creșterea calității infrastructurii educaționale. Este vorba de îmbunătățirea accesului la educație timpurie și sprijinirea participării părinților pe piața forței de muncă, valoarea totală a proiectului fiind de peste 16,2 milioane lei, din care sumele nerambursabile din fonduri europene sunt în valoare de peste 5,2 milioane lei.

Peste doi ani și jumătate peste 150 de copii din acest cartier al orașului vor beneficia de rezultatele acestor investiții.

”Oamenii devin tot mai conștienți de rolul și puterea fondurilor europene. Există așteptări concrete din partea publicului larg, pentru ca administrația publică, organizațiile neguvernamentale și chiar mediul privat să acceseze aceste fonduri, pentru a ne alinia statelor dezvoltate. Poate că, chiar în acest moment, trecem printr-o criză, deoarece aproape nimic din ceea ce credeam imuabil nu mai este așa cum ne-am fi așteptat să fie. Este o perioadă grea, dar este răspunderea tuturor să colaborăm și să depășim problemele și decalajele din investiții. Și ce veste mai bună putea fi dată de Paște unor micuți dintr-un mare cartier urban, decât faptul că vor avea o creșă și o grădiniță noi, cu dotări moderne, într-un cartier unde asemenea facilități în acest moment nu există? Oamenii văd că se investește în baza materială dedicată educației și văd că edilii atrag fonduri nerambursabile pentru creșterea calității învățământului. Administrația publică locală caută soluții adecvate pentru a rezolva problemele de consum și calitate a microclimatului în spațiile de învățământ, precum și pentru modernizarea și îmbunătățirea dotărilor. În întreaga regiune avem contractate multe tipuri de proiecte pentru desfășurarea optimă a actului educațional, de la anvelopări și eficientizare energetică, la modernizări și reabilitări de clădiri din domeniul învățământului, sau chiar construirea unor noi clădiri pentru aceste instituții, acolo unde cele vechi nu mai pot fi utilizate. În total, vorbim de sume cumulate de aproape 60 milioane euro, pe toate axele și domeniile de intervenție, care trebuie să asigure creșterea calității învățământului în Regiunea Centru”, a declarat Simion Crețu , director general ADR Centru.

Capacitate de 150 de locuri

Proiectul ”Amenajare grădiniță și creșă în cartierul Belvedere” din Târgu-Mureș are o valoare totală de 16.267.347 de lei, din care 5.266.843 de lei reprezintă fondurile europene solicitate. Alocarea financiară este asigurată din Programul Operațional Regional 2014-2020, prin Obiectivul Specific 4.4 – Creșterea calității infrastructurii în vederea asigurării accesului sporit la educație timpurie şi sprijinirea participării părinților pe piața forței de muncă.

Obiectivele acestui proiect, care se estimează a fi încheiat în decembrie 2022, vizează creșterea atractivității infrastructurii educaționale până în anul 2023, prin crearea unei noi unități de învățământ în municipiul Târgu-Mureș formată dintr-un ansamblu de două clădiri destinate învățământului antepreșcolar (creșa) și preșcolar (grădinița). Acest mini-campus preșcolar va include și spații verzi, curți interioare, locuri de joacă pentru copii dotate cu mobilier corespunzător, trotuare și alei.

Cele două corpuri de clădire vor avea regimuri de înălțime diferite, grădinița fiind dotată și cu etaj – pe lângă demisol și parter – fapt care duce la creșterea suprafeței utile D+P+M și vor avea o amprentă la sol de aproximativ 1.350 de metri pătrați. Grădinița și creșa – ca și ansamblu de clădiri – au fost gândite ca o structură pavilionară, legate în demisol prin culoar de legătură, peste care sunt amenajate gradene exterioare. Prezenta investiție urmărește în principal asigurarea unui spațiu care să corespundă numărului de copii aflat în continuă dezvoltare în municipiul Târgu-Mureș, respectiv în cartierul Belvedere, care să respecte normativele și normele în vigoare, astfel ajutând la dezvoltarea și creșterea nivelului de educație, de socializare și a stării de sănătate a copiilor.

Capacitatea anuală a unității de învățământ este de 150 de locuri, din care 90 la grădiniță și 60 la creșă.

(Redacția)

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE