Încă un mureșean băut a ”parcat” în șanț! Recomandări zi de zi
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 700 Vizualizări

Încă un mureșean băut a ”parcat” în șanț!

Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 2 Band au fost sesizați marți, 5 mai, în jurul orei 16.50, despre producerea unui eveniment rutier pe raza comunei Band, cu implicarea unui autoturism.

”La fața locului, în urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că un bărbat, de 42 de ani, din comuna Band, în timp ce conducea un autoturism, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, intrând în șanțul de pe drumului. În urma testării cu aparatul etilotest, conducătorului auto, i-a rezultat o valoare de 0,89 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost transportat la unitatea spitalicească pentre a-i fi recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză, cercetările sunt continuate de către poliţişti, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, se precizează într-un comunicat remis de Biroul de presă al Inspectoratului de Poliție Județean Mureș.

(Redacția)

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE