11 evenimente în luna iunie pe Transilvania Motor Ring Administratie
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 1802 Vizualizări

11 evenimente în luna iunie pe Transilvania Motor Ring

Începând de vineri, 5 iunie, se reia activitatea pe Transilvania Motor Ring, în cursul acestei luni urmând a avea loc 11 evenimente.  Potrivit Biroului de Presă al Consiliului Judeţean Mureş, activitatea va avea  loc fără public, având în vedere normele de securitate privind prevenirea răspândirii COVID-19.

În vederea respectării normelor legale s-au luat măsuri de siguranță, astfel, fiecare echipă va primi un loc delimitat, la 50 de metri față de ceilalți, iar accesul în clădiri este interzis, echipele putând intra doar în padoc. De asemenea, numărul de mașini care pot participa la un eveniment este limitat la 50. Evenimentele sunt private de tip track day și antrenamente pentru piloți, cursele organizate de federațiile de specialitate fiind deocamdată suspendate.

”Mă bucur că, după această perioadă de pauză, se reia activitatea pe Circuitul Transilvania Motor Ring. Acest obiectiv este foarte important pentru relansarea turismului din județul Mureș, chiar dacă deocamdată evenimentele sunt fără public. Totuși, vreau să subliniez că toate cele 11 evenimente sunt organizate de asociații și firme din afara județului Mureș. Sperăm că pe parcursul anului vom avea posibilitatea de a găzdui competiții naționale ale federațiilor din domeniul auto-moto, așa cum era planificat la începutul anului”, a declarat președintele Consiliului Județean Mureș, Péter Ferenc.

Ca element de noutate piloții participanți la evenimente vor avea posibilitatea să-și monitorizeze timpii obținuți în timp real prin implementarea unui sistem de ”live timing”, iar dacă există acceptul organizatorilor evenimentului spectatorii vor putea urmării pe pagina de Facebook a circuitului aspecte live de la evenimentele organizate, datorită unor camere fixe instalate pe circuit.

”Pentru următoarele săptămâni sunt programate evenimente private și antrenamente. Competițiile abia acum pornesc, încă nici federațiile nu au început competițiile. Am luat legătura cu ei și în momentul în care încep și reorganizează campionatul vor face solicitări către noi. Deocamdată avem firme care doresc să organizeze evenimente și cluburi sportive. Pentru luna iunie am programat deocamdată 11 evenimente, dar avem alte 30 de solicitări pentru care așteptăm ca organizatorii să ne transmită cererile oficiale”, a declarat directorul circuitului,Thomas Moldovan.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE