
- redactia
- 0 comentarii
- 804 Vizualizări
Primarii mureșeni la raport. Teodor Vultur (Lunca), proiecte reușite pentru modernizarea infrastructurii
29 august 2020La împlinirea a patru ani de la alegerile locale din 2016 și de la depunerea jurământului de primar de la nivelul celor 102 unități administrativ-teritoriale din județul Mureș, cotidianul Zi de Zi a demarat un serial intitulat ”Primarii mureșeni la raport”, prin intermediul căruia primarii din județul Mureș au posibilitatea de a-și prezenta bilanțul mandatului 2016-2020.
Episodul de astăzi este dedicat lui Teodor Vultur (PSD), primar din anul 1996 al comunei Lunca.
Reporter: Care sunt principalele trei realizări ale mandatului de primar 2016-2020?
Teodor Vultur, primarul comunei Lunca: Din multele realizări ale mandatului 2016 -2020, punctez următoarele: ,,Modernizarea infrastructurii rutiere de drumuri comunale și străzi în comuna Lunca, județul Mureș” proiect finanțat prin fonduri europene în cadrul PNDR, submăsura 7.2, ,,Modernizarea infrastructurii rutiere agricole în comuna Lunca, județul Mureș”, proiect finanțat prin fonduri europene în cadrul PNDR, submăsura 4.3 și ,,Asfaltare străzi rurale secundare în comuna Lunca, județul Mureș”, proiect finanțat prin PNDL.
Rep.: Precizați un obiectiv/proiect pe care vi l-ați propus în 2016 și care nu a fost realizat, precum și motivele nerealizării acestuia.
T.V.: Ca și proiecte depuse pentru finanțare sunt mai multe, ca nerealizate aș aminti ,,Modernizarea DC 160 – Frunzeni – Băița și a unor drumuri vicinale în comuna Lunca, județul Mureș”, în valoare de 25.076.639 de lei. Proiectul a fost aprobat pentru finanțare din FDI la data de 24 octombrie 2019. Motivul nerealizării, după cum se știe, schimbările de pe scena politică din luna noiembrie 2019.
Rep.: Cum apreciați colaborarea cu Consiliul Local în perioada 2016-2020? Vă invităm să acordați și o notă în acest sens, de la 1 la 10.
T.V.: Colaborarea cu Consiliul Local în perioada mandatului 2016 – 2020 o consider foarte bună, se poate acorda nota 10.
Rep.: Veți candida pentru un nou mandat? În cazul unui răspuns afirmativ, vă rugăm să vă argumentați decizia.
T.V.: Da, voi candida pentru un nou mandat, pentru că mai avem multe obiective de realizat. Astfel, avem în derulare două proiecte intrate pe finanțare pe fonduri europene prin Măsura 7.6. ,,Modernizare și dotare cămin cultural în localitatea Băița, Comuna Lunca, Județul Mureș” și ,,Modernizare și dotare cămin cultural în Localitatea Frunzeni, Comuna Lunca, Jud. Mureș”, în valoare de 500.000 de euro. Ambele proiecte sunt în faza de licitații pentru execuție. Ca și proiecte depuse, aș aminti: ,,Rețea canalizare ape uzate și stație epurare” în localitățile Lunca, Băița, Sântu, Frunzeni și Logig, proiect depus pe FDI, ,,Amenajarea Văii Fleș în localitatea Logig” și ,,Amenajare pârâu în localitatea Băița”, ambele depuse spre finanțare prin CNI, ,,Construire pod peste Valea Luncii”, finanțat din bugetul local și ”Capele (în fiecare localitate din comună”.
Au consemnat Alex TOTH și Andreea ȚIȚIU
- Etichete:
- teodor vultur lunca psd mures
Recomandări zi de zi
Administratie
Social
Politic
Business
Sanatate
Invatamant
Sport
Citește și:
Recomandari
|
|
Lasă un comentariu