Întâlnirea cu Radu Beligan, moment de aduceri aminte pentru Irimie Cioată din Vătava Slider
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 300 Vizualizări

Întâlnirea cu Radu Beligan, moment de aduceri aminte pentru Irimie Cioată din Vătava

Printre  numeroasele noastre deplasări prin satele și comunele județului Mureș, am poposit cu ceva vreme în urmă  taman la Vătava,comună  aflată la poalele Munților Călimani, plină de oameni de  ispravă. Un astfel de om este și Irimie Cioată, primul secretar al comunei Vătava, funcție care a îndeplinit-o vreme de 37 de ani, în perioada 1968-2005. Fără să știm că satul urma să consemneze în acea zi  vizita ministrului Agriculturii, ne-am pus la povești cu veteranul secretar, să-l mai tragem de limbă despre cum vede el toată situația prezentului,  marcată de campania electorală pentru alegerile locale din 27 septembrie. Mare ne-a fost surpriza să află multe alte lucruri legate de activitatea lui Irimie Cioată, mult prea frumoase ca să le mai amestecăm cu povești despre candidați, partide și tot felul de porograme electorale  mai mult sau mai puțin fanteziste.

Dragostea pentru teatru

Așa am aflat că Irimie Cioată a fost pedagog la Școala Tehnică de Construcții Tîrgu Mureș, perioadă în care  a urmat cursurile Școlii Populare de Artă și Meserii  din Târgu Mureș.

„În timpul perioadei petrecută la Școala Populară de Artă, făceam probe la diferite piese de teatru. Aveam o sală minunată, undeva în incinta Palatului Culturii, parcă acum o văd, de-a roata erau numai oglinzi. Instructorii care îi aveam ne puneau să ne descoperim greșelile care le făceam, în  gesturile și toate mișcările. De asemenea, eram nelipsit de la spectacolele de teatru care se jucau la Palatul Culturii din Tîrgu Mureș, pe atunci nefiind construit Teatrul Național. Baiul era că nu prea se găseau bilete, atât de mare era interesul pentru teatru atunci. A fost o perioadă minunată cea legată de teatru la Școala Populară de Artă”, ne-a povestit Irimie Cioată.

Întâlnirea cu Radu Beligan

Un moment special de care își aduce aminte cu plăcere Irimie Cioată este cel al întâlnirii cu maestrul Radu Beligan, moment care putea să-i schimbe radical viața.„La un moment dat vine cu un spectacol la Tîrgu Mureș marele actor Radu Beligan, mai exact cu spectacolul „Celebrul 702”. În acest spectacol, personajul interpretat de Radu Beligan era arestat și condamnat pe scaunul electric. În ziua execuției un preot vine să-l spovedească. Îl întreabă pe condamnat: ce-ai fost fiule în viață ? Am fost vânzător de ziare în San Francisco, am lucrat într-o sinagogă, am fost vânzător de praf de scărpinat într-un port, iar dacă trebuie să devin și scriitor, devin și scriitor ”, îi spuse condamnatul, interpretat de Radu Beligan.

La ceva dimp distanță, un an și ceva după „Celebrul 702”,   vine de la București un alt spectacol , tot cu Radu Beligan printre protagoniști. Atunci, ce ne-am pus în gând, eu și Toader Hășmășan din Lunca Bradului, coleg căruia îi plăcea la fel de tare teatrul ca și mine, cu care eram nelipsiți de la spectacole. „ Toadere, în pauză, îi ieșim înainte pe culoar” , lucru care s-a și întâmplat, și după un scurt salut, am început: „am fost  vânzător de ziare în San Francisco, cantor într-o sinagogă….”, la care actorul a rămas extrem, de plăcut surprins. „Măi puiule, de unde atâta memorie, inclusiv eu am uitat această replică”, ne-a spus Radu Beligan, după care ne-a luat deoparte, ne-a luat numele și adresa și ne-a spus: „Măi băieți, voi doi  veniți la București , voi sunteți admiși încă de pe acuma la Institutul de Artă Teatrală din București , pentru că de aici din teritoriu nu avem niciun student acolo la București”, își aduce aminte  Irimie Cioată.

Cei doi tineri nu au mai ajuns la București, fapt ce a stârnit regretul prietenilor , inclusiv al celor doi tineri, invitați de Maestrul Beligan să facă teatru la București.

„Am făcut noi ce-am făcut și nu ne-am dus la București. Prietenii erau foarte mirați de ce nu ne-am dus, sufereau foarte tare că nu am făcut acest pas. Le-a părut rău prietenilor, dapăi nouă, care eram direct vizați. După mulți ani de la acel moment, imediat după moartea actorului Radu Beligan survenită în anul 2016, primesc în poștă o revistă cu viața și activitatea maestrului Radu Beligan. Nu am idee cum a ajuns această revistă la mine, cum a aflat adresa și cine și-a adus aminte de acea întâmplare cu ani în urmă cu actorul Radu Beligan. Știu doar că revista a venit pe numele meu, Irimie Cioată din Vătava, județul Mureș”, spune Irimie Cioată.

A urmat apoi perioada în care a deținut funcția de secretar,deținută încă de la înființarea comunei de după reorganizarea administrativ teritorilă din anul 1968.

„După ce am activat ca și pedagog la Școala Tehnică de Construcții, am fost numit secretar la Primăria Vătava, proaspăt înființată în anul 1968, fiind primul secretar care la avut comuna, funcție pe care am îndeplinit-o vreme de 37 de ani. Nu am rupt total legătura cu partea artistică, mai organizam la noi la Vătava tot felul de spectacole folclorice, mai puțin de teatru, care era prezent în special la Reghin”, spune  Irimie Cioată.

Poezia, marea pasiune a lui Irimie Cioată

Ne-am despărțit de  venerabilul pensionar al comunei Vătava cu ajutorul poeziei, una din iubirile lui Irimie Cioată, dovadă stau și poeziile care le-a scris și pe care le mai recită cu plăcere  celor dragi.

„Fratele meu,  care era cu cinci ani mai tânăr, regretatul Cornel Cioată, mereu mă ruga să-i recit „Regina ostrogoților” de George Coșbuc, fapt pentru care mereu mă opresc la aceste versuri”, și-a încheiat povestea Irimie Cioată din Vătava.

Alin ZAHARIE

 

 

 

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE