UMFST, într-un clasament academic prestigios! Invatamant
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 608 Vizualizări

UMFST, într-un clasament academic prestigios!

Reprezentanții Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie (UMFST) ,,George Emil Palade” din Târgu Mureș au transmis miercuri, 28 octombrie, faptul că instituția a fost inclusă în premieră în prestigiosul clasament academic World Subject Ranking 2021, la domeniul Medicină – Clinical and Health, rezultatele fiind date publicității la data curentă, iar UMFST ”George Emil Palade” din Târgu Mureș este una dintre cele trei universități românești selecționate în acest an.

,,Times Higher Education (THE) a anunțat astăzi rezultatele clasamentului mondial World Subject Rankings 2021, care acoperă 11 domenii: Arts and Humanities, Business and Economics, Clinical and Health, Computer Science, Education, Engineering, Law, Life Sciences, Physical Sciences, Psychology, Social Sciences. Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș accede în premieră în acest clasament academic prestigios, la domeniul Medicină (Clinical and Health), fiind una dintre cele 3 universități românești selecționate în acest an. Din nou, despre Târgu Mureș, de bine!”, a transmis prof. dr. Leonard Azamfirei, rectorul UMFST „George Emil Palade” din Târgu Mureș.

Andreea ȚIȚIU

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE