Raport ”Școli Curate”. Doar 4 localități mureșene, exemple de bună practică în investițiile pentru infrastructura școlară Invatamant
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 3165 Vizualizări

Raport ”Școli Curate”. Doar 4 localități mureșene, exemple de bună practică în investițiile pentru infrastructura școlară

În cadrul celei de-a doua ediții a proiectului ,,Școli Curate”, reprezentanții Societății Academice din România au întocmit un raport alternativ privind starea educației în județul Mureș, în anul școlar 2019 – 2020.

Cei 4 indicatori cheie care au fost urmăriți în cadrul proiectului și a căror rezultate se regăsesc în raport reprezintă acordarea burselor școlare, bunuri și servicii, investiții și situația cabinetelor medicale școlare, precum și finanțarea educației la nivelul județului Mureș.

Solicitările de participare la proiect au fost trimise tuturor școlilor din județul Mureș, prin intermediul platformei ,,Ia statul la întrebări”, administrată de către Societatea Academică din România, iar procesul de colectare al datelor a fost prelungit până la începutul lunii iunie 2020.

La nivelul județului Mureș au fost trimise cereri la cele 102 unități școlare, primindu-se răspuns de la 100 de unități, reprezentând un procent de 98%, iar instituțiile de învățămând care au refuzat să răspundă solicitărilor transmise sunt reprezentate de școlile din comunele Albești și Bălăușeri.

Al patrulea articol ar seriei vizează fondurile alocate  investițiilor în infrastructura școlară, întrucât clădirile, sălile de clasă, laboratoarele și dotările sunt elemente vitale ale mediilor de învățare din școli.

În județul Mureș, deciziile privind infrastructura educațională au fost luate de cele mai multe ori fie pe baza unui model necoordonat și descentralizat, determinat de nevoi de moment și fonduri limitate, în majoritatea cazurilor lipsind abordarea strategică. Doar 65 de unități administrativ – teritoriale – UAT au alocat sume de bani pentru investiții în anul 2019, reprezentând 63,72% și 52 de UAT-uri în anul 2020 – 50,98%.

,,În anul 2019, suma totală alocată investițiilor a fost de 82.605.581,00 lei, iar în anul 2020 a fost 91.910.649,00 lei. Suma executată în anul 2019 a fost 119.330.938,57 lei, ceea ce înseamnă că bugetul a fost suplimentat pe parcurs cu suma de 36.725.357,57 lei, contribuind la această diferență suplimentarea care a avut loc în Grebenișu de Câmpie și Sângeorgiu de Pădure. Media diferenței între execuție și alocare a fost 554.504,49 lei, iar diferența procentuală între suma alocată și cea executată este 29,98%.

Exemple de bună practică

Printre exemplele de bună practică se numără localitatea mureșeană Coroisânmărtin, care a reușit să obțină finanțare pentru modernizarea școlilor prin fonduri europene în valoare de 1 milion de euro, prin programul operațional regional 2014 – 2020. De asemenea, la Băgaciu se construiește o școală nouă, iar la Nadeș s-au accesat fonduri externe nerambursabile, în valoare de 2.103.000,00 lei alocat în 2019, 1.768.000,00 lei alocat 2020 și 106.250,00 lei executat pentru ,,Proiectul de eficientizare energetică la școala generală Nadeș”. Un exemplu de bună – practică privind administrarea sumei alocate pentru investiții este reprezentat de Sângeorgiu de Mureș, cu procentul de 171,43%.

Printre localitățile cu o utilizare minimă a alocării se numără: Bereni – 2,43%, suma alocată de 3.249.000,00 lei, cu execuție de 78.820,00 lei; Zagăr – 10%, suma alocată – 10.000,00 lei, execuție – 1.000 lei; Viișoara – 12,19%, suma alocată – 2.998.000,00 lei, execuție de – 365.311,00 lei; Vărgata – 7,83%, suma alocată – 4.757.000,00 lei, execuție – 372.331,00 lei; Șincai – 11,86%, suma alocată – 97.000,00 lei, execuție – 11.500,00 lei; Ogra – 3,97%, suma alocată – 3.500.000,00 lei, execuție – 139.000,00 lei; Nadeș – 5,05%, suma alocată – 2.103.000,00 lei, execuție – 106.250,00 lei; Mica – 1,70%, suma alocată – 1.939.000,00 lei, execuție – 33.000,00 lei; Lunca Bradului – 2,50%, suma alocată – 6,190.000,00 lei, execuție – 154.455,00 lei; Hodoșa – 2,60%, suma alocată – 1,116.000,00 lei, execuție – 29.000,00 lei; Glodeni – 6,37%, suma alocată – 5.472.000,00 lei, execuție – 348.701,65 lei; Ghindari – 0,43%, suma alocată – 2.806.000,00 lei, execuție 12.000,00 lei; Gălești – 4,29%, suma alocată – 4,425.000,00 lei, execuție – 189.936,00 lei; Fărăgău – 2,40%, suma alocată – 2.164.000,00 lei, execuție – 51.136,55 lei; Eremitu – 0,81%, suma alocată – 190.000,00 lei, execuție – 1.547,00 lei; Bahnea – 17,16%; Batoș – 28,39%; Băgaciu – 14,37% și Saschiz – 28,01%.

Cel mai mic procent se regăsește în Ghindari, cu 0,43%, iar cel mai mare în Sângeorgiu de Pădure, cu 171,43%.

În lista următoare puteți regăsi fondurile alocate pentru bunuri și servicii în anul 2019 și în 2020, precum și suma executată în anul 2019.

Următoarele localități nu au alocat fonduri pentru bunuri și servicii în anul 2019 și în 2020, sau nu au comunicat acest lucru: Băla, Bereni, Chiheru de Jos, Fântânele, Gurghiu, Hodoșa, Ibănești, Lunca, Măgherani, Miercurea Nirajului, Neaua, Păsăreni, Petelea, Râciu, Sânpetru de Câmpie, Sărmașu, Sânger, Suplac și Suseni.

În ceea ce privește investițțile în baza materială, următoarele UAT-uri nu au alocat fonduri în 2019 și în 2020, sau nu au comunicat acest lucru: Adămuș, Apold, Ațintiș, Băla, Band, Beica de Jos, Bichiș, Brâncovenești, Breaza, Ceuașu de Câmpie, Chețani, Chibed, Chiheru de Jos, Coroisânmărtin, Corunca, Crăciunești, Cristești, Cuci, Gheorghe Doja, Gurghiu, Hodac, Ideciu de Jos, Livezeni, Lunca, Mădăraș, Neaua, Petelea, Sâncraiu de Mureș, Sângeorgiu de Mureș, Sânpetru de Câmpie, Sărățeni, Sărmașu, Sânger, Sântana de Mureș, Tăureni, Valea Largă, Vătava și Voivodeni.

Andreea ȚIȚIU

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE