Home / Administratie / EXCLUSIV! Martor la prăbușirea MiG-ului în Mureș: Avionul ”avea o direcție cam haotică”

EXCLUSIV! Martor la prăbușirea MiG-ului în Mureș: Avionul ”avea o direcție cam haotică”

Unul din principalii martori ai prăbușirii aeronavei MiG 21 LanceR între comunele mureșene Batoș și Suseni este Dinu Dumitru Cotoi, primarul comunei Batoș, care a ajuns primul la locul impactului, pentru a-i acorda îngrijiri pilotului care s-a catapultat.

”Mai întâi am auzit un sunet mai ciudat pentru avioanele astea, era la o înălțime destul de joasă, la o altitudine joasă. Ne-am uitat în sus să vedem, eram cu domnul viceprimar, și l-am observant, avea o direcție cam haotică să zicem și pe urmă s-a îndeptat cu fața în jos, cu botul, să mă exprim așa, în jos, și în momentul acela am văzut că s-a catapultat pilotul. Am și plecat în direcția respectivă, am găsit pilotul, era încâlcit între corzile parașutei, mi-a cerut să îl ajutăm, l-am ridicat, l-am pus în mașină și l-am dus către ambulanță”, a declarat, pentru cotidianul Zi de Zi, Dinu Dumitru Cotoi.

Potrivit primarului comunei Batoș, ”accidentul a avut loc în extravilanul comunei Batoș, de fapt chiar pe pășunea comunei Suseni, și nu a afectat nicio gospodărie, nicio casă, pilotul e bine, avionul e distrus și atât.”

Marți, 20 aprilie, în jurul orei 14.30, o aeronavă MiG 21 LanceR din cadrul Bazei 71 Aeriană Câmpia Turzii, care efectua un zbor de instrucție, s-a prăbușit în zona localității mureșene Dedrad, pilotul reușind să se catapulteze înainte de impact.

Alex TOTH

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

De asemenea, verificati

VIDEO: Operațiunea Autobuzul, în variantă hibrid la Reghin

În cursul zilei de vineri, 14 mai, au sosit la Reghin primele două autobuze hibrid, …