Rareș Cojoc bifează al 19-lea titlu de campion la dans sportiv Eveniment
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 3336 Vizualizări

Rareș Cojoc bifează al 19-lea titlu de campion la dans sportiv

Într-o sală plină de eleganță, lumini și culoare, perechile de top ale României s-au întrecut la nu mai puțin de 17 de categorii, în cadrul Campionatului Național de Dans pe Secțiuni – perioada 7-9 mai 2021. Evenimentul s-a desfășurat la „Complexul Senator” din Timișoara, în organizarea Federației Române de Dans Sportiv (FRDS), cu sprijinul Ministerului Tineretului și Sportului.

În premieră absolută în istoria campionatelor naționale de dans sportiv s-au introdus trei noi probe: Breaking, Hip Hop și Streetdance. Noile probe introduse în competiție au fost jurizate de câte 3 jurați provenind din 3 țări diferite.
Prezentă la secțiunea ADULT STANDARD, perechea alcătuită din Rareș Cojoc și Andreea Emilia Matei (de la Cluburile DANSUL VIORILOR – din Reghin, respectiv PAS ÎN DOI – București), a evoluat alături de alte 13 echipe. În marea finală s-au calificat șapte echipe.
După o evoluție regală, fără cusur, în cadrul finalei care a cuprins cinci probe – Vals Lent, Tango, Vals Vienez, Slow Fox și Quick Step – partenerii de dans Rareș Cojoc- Andreea Emilia Matei au cucerit al cincilea titlu consecutiv de campioni români la dans sportiv. Astfel, târgumureșeanul Rareș Cojoc ajunge la nu mai puțin de 19 titluri de campion național, obținute de-a lungul carierei sale ca dansator sportiv.
După încheierea festivităților de premiere, i-am provocat pe multiplii campioni la un dialog legat de dans, performanțe, aspirații și visuri în carieră.

Interviu cu Rareș Cojoc, multiplu campion, deținător a 19 titluri naționale

Reporter: Bucuria obținerii celui de-al 19-lea titlu de campion național la dans sportiv, dublată de imensa fericire de a deveni din nou părinte și triplată de satisfacția de a fi soț și tată, într-o familie minunată. Ce sentimente te încearcă acum, Rareș Cojoc?
Rareș Cojoc: Aș putea spune că emoțiile mă copleșesc și fiecare campionat vine cu cea mai mare încărcătură de emoții, la pachet. Nu știu de ce, poate pentru că este Campionatul României, pentru că sunt toți foștii mei colegi, care acum sunt antrenori. Suntem ca o comunitate, care de la an la an este din ce în ce mai mare și cu care eu am crescut și, oarecum, mă simt responsabil pentru generațiile care urmează în dansul sportiv și pentru copiii care vin din urmă. Pentru mine, a fi campion înseamnă o mare responsabilitate, așa cum am spus înainte.
Pe lângă scopul propriu, pe care l-am atins de 19 ori, așa cum spuneai, evident că și pe plan personal este ceva extraordinar, este ceva deosebit.
Și parcă, la început, competițiile treceau mai ușor. Mă bucur și acum, dar încă mai am foarte, foarte mari emoții. Vreau să mulțumesc tuturor din suflet, celor care mă susțin, chiar dacă a fost un campionat mai atipic. Cel mai rău îmi pare că nu am avut familia lângă mine. Pe soție, pe cel mic, care mereu a fost prezent în ultimii ani. El venea pe podium, să-l iau în brațe și sunt sigur că anul acesta ar fi realizat și mai mult că tati dansează. Eu asta mi-am dorit, chiar când soția era însărcinată, i-am spus că eu vreau să dansez până copiii mei vor putea să înțeleagă ce fac eu. Până la urmă, asta contează. Să fii un exemplu și pentru ceilalți, dar și pentru copiii tăi.
Reporter: Da, înainte de toate, pentru copii, așa cum este și tatăl tău.
Rareș Cojoc: Da și el s-a realizat oarecum cu sprijinul familiei și la fel simt și eu să fac. E greu că n-au fost lângă mine, dar prima persoană pe care am sunat-o, a fost soția mea, pe video call. Evident, m-au urmărit cu toții, cu sufletul la gură.
Reporter: Succesul repetat aduce cu el o doză mai ridicată de siguranță. Cum este în dansul sportiv? Aduc victoriile consecutive siguranță sau…?
Rareș Cojoc: Aduc, dar în același timp, știi cum e. Poate… ca la poker. Atunci când miza e din ce în ce mai mare, riști să pierzi totul. Adică dacă ceva merge prost în ziua respectivă, nu dansezi bine sau… Se poate întâmpla orice, până la urmă suntem sportivi.
Ai văzut, am fost într-o sală destul de mică, am fost 7 perechi. E destul de greu, în finală nimeni nu stă să-ți facă ție loc, indiferent cine ești tu. Chiar dacă aș fi campion mondial, trebuie să-mi câștig în continuare poziția și locul și să domin și să produc un dans consistent, indiferent de aglomerația de pe ring. Succesul aduce o doză de siguranță? Nu știu ce să zic.
Eu sunt și o persoană mai emotivă și nu mă simt niciodată așa, foarte sigur pe mine, chiar dacă emoțiile sunt constructive, de multe ori. De exemplu, astăzi: am avut destul de mari emoții înaintea finalei și totuși, în timpul ei mi-am dat seama că dansez bine. Că e maximul nostru și simțeam cumva că se va întâmpla și anul acesta, pentru că performanța mea era una bună și știam unde mă poate duce.
Reporter: Consideri că ai ajuns la apogeul carierei din punct de vedere sportiv sau mai sunt multe de demonstrat?
Rareș Cojoc: Nu știu. Cu cât ajungi mai sus ți se pare că sunt multe lucruri pe care nu le faci bine. Cu cât cunoști mai mult, exigența devine mai mare. Cu cât dansezi mai mult, simți mai mult și niciodată n-o să fii împăcat cu tine, cu dansul tău și niciodată n-o să zici: gata, acum e foarte bine. Nu pot zice gata, mâine mă las de dans, pentru că ăsta e maximul pe care pot să-l dau. Nu, așa e și omul și cred că noi, care facem dans sportiv și care suntem într-o competiție, nu o facem în scop demonstrativ, ca un artist la teatru. Noi mereu avem scopuri și țeluri de atins. Evident că dacă astăzi ai fost în semifinală, la un campionat mondial, să zicem, cu siguranță că mâine ți-ai dori să bați la ușa finalei, să intri acolo… și tot așa, după aceea. Trebuie să fii foarte sincer cu tine și atunci când lucrurile nu o să mai meargă și tu simți fizic că nu o mai poți duce, asta e de fapt o chestiune care ține de…
E clar că trebuie să ai o condiție fizică bună, că trebuie să te pregătești, să fii drastic cu tine. Altă soluție nu este. Și atunci, dacă nu mai poți să fii atât de riguros în programul tău de pregătire, cred că ar fi mai bine să-i lași pe alții.

Reporter: Talent, multă muncă sau o combinație între cele două? Care sunt condițiile esențiale pentru performanță?
Rareș Cojoc: Cu siguranță, o combinație între ele. Nu e doar un sport în care trebuie să alergi foarte repede ca să treci linia de sosire sau să dai mingea în teren, ca la tenis. În dans trebuie să arăți ce e mai frumos, să fii cel mai bun, să execuți mișcările corect, dar foarte frumos, elegant și atunci discutăm de foarte mult talent combinat cu foarte multă muncă. Se obține astfel combinația perfectă între sport și artă.
Reporter: Mai ai emoții și acum, când pășești pe ringul de dans?
Rareș Cojoc: Am mereu emoții. Nu există nici un concurs în care să nu am.
Reporter: Își mai face loc teama unui posibil eșec, într-un colțișor al minții sau în suflet?
Rareș Cojoc: Teama rămâne întotdeauna și cred că o are orice sportiv. Am citit mult despre sportivi mari. Când îi privim din tribune, ei par foarte siguri pe ei, dar cu siguranță în interiorul lor ascund teama asta. Cred că e în firea umană… dacă nu am avea emoții, ar fi o problemă. Dacă un concurs de dans sau un campionat nu-ți trezesc emoții, asta constituie, cu siguranță, o problemă.
Reporter: Ai menționat într-un interviu, din care citez: „Dansul pentru mine e un proiect de viață”. Ce proiecte de anvergură are sau mai pregătește multiplul campion național Rareș Cojoc?
Rareș Cojoc: În ce privește dansul, da, cred că dansul e cel care m-a format încet-încet în persoana care sunt în prezent. Lucru care a pus amprenta asupra caracterului, personalității și perseverenței mele. Cred că lucrul acesta se reflectă și în alte domenii de activitate și în orice voi face în viața mea, indiferent dacă e vorba de dans sau nu. Cred că toate aceste caracteristici mă vor ajută să-mi ating scopurile. În general, cred că sportivii care au ajuns la un nivel, care s-au luptat mult cu ei înșiși, au reușit. Nu numai în sport, dar și în alte domenii sau activități ulterioare. Sunt foarte multe la care și eu aspir. Dar o să vedem așa, încet-încet, unde o să ne ducă viața.
Reporter: Cel mai apreciat mentor în dans…
Rareș Cojoc: Antrenorul meu care m-a format, Giordano Vanone, din Italia. El e așa ca un… nu știu… mereu mi-l imaginez cum umblă pe lângă mine și cum se comportă. Pot să mi-l închipui ca un antrenor de box, fiindcă are și o postură similară antrenorului de box, cu o personalitate foarte puternică și care mereu mă domină. Simt un fel de responsabilitate față de el. Știu că îmi urmărește reprezentațiile și se uită mereu și m-aș simți prost față de el punându-l oarecum într-o poziție proastă, să nu dau ce e mai bun din mine. Eu știu și simt că el are așteptările astea.

Reporter: Care a fost cel mai fericit moment pe cale l-ai trăit în cariera de dansator, până în prezent?
Rareș Cojoc: În anul 2019, semifinala Grand Slam Standard de la Stuttgart, cred că atunci a fost așa, o izbucnire.
Pentru că acela e cel mai mare concurs din lume, e ca un fel de Wimbledon al dansului sportiv. Era o brigadă de arbitri mai dificilă, adică nu erau – să zicem – stelele chiar așa, aliniate pentru noi. Atunci când am văzut că m-am calificat în semifinală și după aceea am obținut un loc destul de aproape de finală, pentru noi a fost un punct mare, un moment absolut.
Reporter: A existat un moment, acum circa șapte ani, când ai avut tendința să renunți la dans. Ce te-a determinat să revii asupra deciziei? Spuneai că ai simțit în suflet un mare gol, fără dans, asta deși ești împlinit ca persoană, pe alte planuri.
Rareș Cojoc: Da, pentru că dansul mă împlinea sufletește. Alte lucruri mă împlineau din punct de vedere material și cred că niciodată nu ar trebui să renunțăm la ceea ce ne împlinește sufletește, indiferent cât de mult material adaugi în viața ta. Dacă nu găsești acel ceva care să te împlinească, cred că până la urmă dai într-o depresie… și depresia este boala secolului XXI. Pentru că lumea muncește, muncește, este sclava banului, sclava muncii și toți avem impresia că dacă o să avem bani o să putem face ce vrem noi. O să ne permitem multe vacanțe, o să fim fericiți, dar de fapt asta nu reprezintă nimic pentru suflet. E o chestiune de consum doar. Și atâta timp cât ești sclavul consumerismului, cred că nu o să poți să fii fericit. Trebuie neapărat să găsești ceva pentru suflet, care să-ți aducă mulțumirea interioară. Atunci nu eram la vârsta la care să realizez asta. Și pentru mine, acesta a fost parcursul, pentru că trebuia să-mi dau seama că dacă nu renunțam atunci poate nu ajungeam unde sunt acum.
Reporter: O familie fericită, închegată, performanțe multiple în dansul sportiv, antreprenoriat de succes în zona de Real Estate. Cum reușești să acoperi atât de bine toate aceste realități, pe care ți le asumi zilnic. E dificil sau nu?
Rareș Cojoc: Este, dar în același timp trebuie să încercăm să mai delegăm câteva dintre atribuții. Sunt unele persoane cărora le place să facă ele totul, dar în același timp trebuie să îți aduci și oameni lângă tine care știu să facă lucruri mai bine decât le faci tu. Și asta cred că este cheia succesului.
În general, antreprenorii de succes – și ne gândim la cei mai buni antreprenori din lume – au foarte multe business-uri. Și este clar că au oameni cheie în poziții strategice, cărora le deleagă cu încredere o parte din responsabilități. Cred că asta este esențial. Și să nu înțelegeți că vreau să fug de muncă, dar unele atribuții trebuie să le delegăm persoanelor competente pentru asta.

Reporter: Cum vezi actuala competiție raportată la Campionatul Național de Dans Sportiv de anul trecut?
Rareș Cojoc: Anul trecut, a fost în prima săptămână din martie, la Piatra Neamț și a fost super din punct de vedere organizatoric. Îmi amintesc că a fost foarte frumos, dar ca și performanță actuala competiție a fost mai bună. A crescut și valoarea. Practic, crește an după an. Asta spun și antrenorii. Pentru noi, a fost mai bine.
Reporter: Ești un model pentru multe generații de tineri pasionați de dansul sportiv. Ce sfaturi, ce sugestii le poți oferi, pentru a ajunge și ei la performanță?
Rareș Cojoc: Să danseze, în primul rând, să muncească, dar niciodată să nu uite de plăcerea de a dansa și cu creierul și cu inima. Nu doar să execute mișcări și doar să fie sclavii muncii și mai ales a rezultatelor – pentru că asta sunt tinerii sportivi în ziua de astăzi – nu mai au răbdare. Vor să fie campioni ieri, dacă se poate.
Dacă nu ajung rapid la performanță, încearcă să schimbe antrenorul, partenerii, chiar și clubul. Și mi se pare puțin superficial. Pentru că cei din jurul lor, au încercat cu siguranță tot ce este mai bun pentru ei. Faptul că arbitrii au decis altfel, asta nu înseamnă că la următorul concurs nu-și pot atinge obiectivele.
Eu sunt de 19 ori campion, dar și eu am bătut de foarte multe ori la ușa performanței până să ajung aici. Eu la juniori, în primul an, am ieșit din sferturile de finală. Abia în al doilea an am ocupat locul doi, urmat de un loc trei la juniori II (14-15 ani). De abia după aceea am început să câștig. Deci trebuie să participi la niște campionate, să muncești mult, nu ajungi în finale așa, peste noapte. Nu trebuie să-ți spui niciodată: „dacă nu se întâmplă să câștig, mă las de dans”. Înseamnă că nu ești pasionat de acest sport. Ești interesat mai mult de rezultate, decât de dansul în sine.
Reporter: Ce părere ai despre Campionatul Național de dans sportiv 2021, chiar dacă, în contextul pandemiei, s-a desfășurat fără public? Organizatori, oficiali, arbitri, antrenori. A fost transmis pe platforma livestreamromania.ro și pe site-ul Federației Române de dans Sportiv, www.dancesport.ro, e adevărat…
Rareș Cojoc: Mie mi s-a părut minunat evenimentul, având în vedere și contextul actual. Faptul că cei prezenți, chiar mai puțini la număr, au fost mai aproape de noi – nu ca în tribune, într-o sală polivalentă – am perceput-o ca pe o senzație de apropiere, de căldură… și ca la meciurile din Premier League, unde spectatorii sunt foarte aproape de marginea terenului. Asta mi s-a părut a fi cel mai frumos și cred că ar trebui să fie un exemplu și pentru alți organizatori. Eu unul am văzut o sală perfectă: câteva tribune în plus, pe o parte și pe alta și pe latura scurtă și s-ar putea desfășura aici orice fel de campionat.
Reporter: Mulțumesc și, încă odată, felicitări Rareș Cojoc, câștigător al ediției 2021 a Campionatului Național de Dans Sportiv, categoria ALDULT STANDARD, alături de partenera ta de dans Andreea Emilia Matei!
Rareș Cojoc: Mulțumesc!

Imediat după ce Rareș Cojoc a câștigat cel de-al 19-lea titlu de campion național la dans sportiv, omul de afaceri Liviu Cojoc a postat pe pagina de socializare o scurtă declarație, prin care și-a exprimat profunda mulțumire, ca părinte, față de încă o performanță remarcabilă obținută de fiul său: „Felicitări Rareș, 19 titluri! Sunt și greu de numărat”… Și un alt mesaj, emoționant, venit din partea doamnei Mihaela Cojoc, mama multiplului campion la dans sportiv: „De la primul titlu de campion și până la cel de-al 19-lea, au trecut câțiva ani, în care am învățat ceva de la fiul meu! Am învățat ce înseamnă perseverența și consistența în ceea ce-ți propui! Am învățat ce înseamnă să crezi în scopul tău, să-ți cunoști calitățile și defectele, să ai curaj și dăruire! Mulțumesc pentru toate momentele care mi-au bucurat inima! Recunoștință, și felicitări Andreei, partenera alături de care visele au prins contur și au devenit realitate!”

Dialog cu Andreea Emilia Matei, perechea de dans a târgumureșeanului Rareș Cojoc

Reporter: Cât de plăcut este gustul succesului după câștigarea unui nou titlu la dans sportiv – secțiunea STANDARD (Adulți) – alături de Rareș Cojoc campion național pentru a 19-a oară?
Andreea Emilia Matei: E al cincilea titlu obținut, de când dansăm împreună. Este foarte frumos, este un sentiment deosebit și nu poate fi exprimat în multe cuvinte, atunci când câștigi încă un campionat național. Trăirea interioară este mult mai intensă decât cuvintele atunci când învingi, când urci pe cea mai înaltă treaptă a podiumului.
Reporter: La ce vârstă ai început să practici dansul sportiv?
Andreea Emilia Matei: Am început de la vârsta de opt ani, adică în urmă cu vreo 17 ani.
Reporter: Ce reprezintă dansul sportiv pentru tine acum, după atâția ani de muncă, de experiență?
Andreea Emilia Matei: Dansul este pentru mine un mod de viață, este cel mai important lucru în momentul de față.
Reporter: După 5 titluri naționale câștigate până în prezent, ce îți propui pentru viitor?
Andreea Emilia Matei: Îmi doresc să obțin cât mai multe titluri în dansul sportiv, poate chiar un titlu mondial, cine știe? Cu siguranță fiecare sportiv și-l dorește.

Reporter: Este succesul o stare de spirit sau poate deveni o stare de spirit, în timp?
Andreea Emilia Matei: Cred că devine, în timp. Nu poți spune că ai simțit ce înseamnă succesul, înainte să-l guști. Atunci când îl simți cu adevărat, în mod repetat, poți spune că începi să îl percepi ca pe o stare de spirit.
Reporter: Emoții, când pășești în ring?
Andreea Emilia Matei: Da. De fiecare dată când intru pe ringul de dans simt aceleași emoții, ca la începutul carierei mele în acest sport.
Reporter: Mult succes în continuare și cât mai multe titluri. Să ai parte și de un titlu mondial!
Andreea Emilia Matei: Mulțumesc! Să fie!

A consemnat Ioan Șandor

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE