Finanțare de 4,1 milioane de euro pentru Sighișoara Administratie
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 296 Vizualizări

Finanțare de 4,1 milioane de euro pentru Sighișoara

Conducerea Agenției pentru Dezvoltare Regională (ADR) Centru a anunțat luni, 10 mai, că Sala ”Mihai Eminescu” și strada Nicolae Bălcescu din centrul municipiului Sighișoara vor fi reabilitate cu fonduri europene în valoare de peste 4 milioane de euro. Proiectul „Sala Mihai Eminescu Sighișoara – restaurare, consolidare, punere în valoare – componenta A și reabilitarea Străzii Nicolae Bălcescu din municipiul Sighișoara – componenta B” este finanțat în cadrul Axei Prioritare 13.1 a Programului Operațional Regional (POR) 2014-2020 – gestionat la nivel regional de către ADR Centru – și urmărește modernizarea celei mai mari săli de spectacole situată în Piața Hermann Oberth din Sighișoara, precum și a străzii Nicolae Bălcescu, al cărei sistem rutier prezinta în momentul de fața sectoare pavate cu bolovani de râu.

Proiect de 20,1 milioane de lei

Potrivit sursei citate, proiectul contractat pentru municipiul Sighișoara are o valoare totală de 20.114.127 de lei, din care valoarea finanțării nerambursabile alocate este de 19.290.730 de lei, în cuantum de 98% din valoarea eligibilă a proiectului (adică mai mult de 4,14 milioane euro), diferența de peste 820.000 de lei constând în contribuția beneficiarului la cheltuielile eligibile și neeligibile, iar termenul de finalizare a proiectului este 30 noiembrie 2023.

”În municipiul Sighișoara avem un important proiect în derulare, pentru modernizarea iluminatului public pe 114 străzi. Practic, cu 2 milioane euro, tot orașul va deveni mult mai sigur și mai bine pus în valoare, iar cei peste 35.000 locuitori ai orașului și din zona sa adiacentă, dar și mii de turiști – care sperăm să ajungă în număr tot mai mare, pe măsură ce avansează campania de vaccinare – se vor bucura de condiții moderne în cea mai mare cetate locuită din Europa. Acum, vorbim de un proiect de amenajare urbană, care va moderniza o stradă importantă, dar și cea mai mare sală de spectacole și clădirea aferentă. Practic, banii europeni vor fi folosiți pentru reabilitarea completă a unei construcții a cărei suprafață totală este de aproape 3.000 de metri pătrați, iar spațiul public din zona centrală care va fi adus la standardele edilitare contemporane este de peste 3.400 de metri pătrați. În total, la Sighișoara se vor investi peste 6 milioane euro în cadrul Programului REGIO”, a declarat Simion Crețu, directorul general al ADR Centru.

”Mulțumesc echipei Primăriei pentru implicare! În ultimele șase luni s-a muncit foarte mult pentru acest proiect, multe clarificări cerute, multe documente solicitate, însă, iată, rezultatul este pe măsură”, a transmis Iulian Sîrbu, primarul municipiului Sighișoara.

Ce se va realiza

Prin implementarea activității A, ”Reabilitare și punere în valoare Sala ”Mihai Eminescu”, se vor reface fațadele din curtea interioară, cele din zona de sud-est a ansamblului arhitectonic, se vor înlocui tâmplăria și șarpanta, iar corpul administrativ va fi mansardat, în timp ce la etajele I și II, pe fațada dinspre curte a sălii de spectacol, vor fi amplasate pasarele de legătură. Toate finisajele interioare – din sala de spectacol, din foyer și din spațiile anexe, inclusiv cabinele actorilor, grupurile sanitare și spații administrative – vor fi refăcute. În plus, în sala de spectacol va fi reabilitată arhitectura de interior, fiind realizate tratamente acustice, iar mobilierul și dotările tehnice specifice scenei vor fi modernizate. Pentru întregul ansamblu vor fi schimbate toate instalațiile, vor fi realizate termoizolații, iar pentru creșterea mobilității și funcționalității interioare se vor amplasa un lift pentru persoane și unul pentru decoruri.

În ceea ce privește activitatea B, ”Modernizare strada Nicolae Bălcescu”, se va îmbunătăți capacitatea de circulație, se va reduce timpul transportului de mărfuri și călători, va scădea gradul de uzură al mijloacelor de circulație și va crește accesibilitatea către Piața Hermann Oberth și către sala ”Eminescu”. Pe această stradă se vor amenaja și 26 noi locuri de parcare, întreaga suprafață de 3.437 de metri pătrați a zonei fiind complet modernizată.

Alex TOTH

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE