Interes mare pentru vaccinare în Acățari Administratie
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 296 Vizualizări

Interes mare pentru vaccinare în Acățari

Într-un interviu acordat cotidianului Zi de Zi, primarul comunei Acățari, Osvath Csaba, a declarat că nu au existat probleme majore în ceea ce privește infectările cu COVID-19. Primarul a precizat că încă de la începutul pandemiei a încercat să arate că administrația locală este alături de comunitate, dar fără „a cheltui banul public”.

„Aici la Primărie, o dată la două zile se dezinfectează. La terminarea programului, pompierul de serviciu vine cu soluțiile care îi sunt puse la dispoziție și dezinfectează. La început, când s-a dat Starea de Urgență, am dezinfectat toate instituțiile, drumurile, străzile și căile de acces în toată comuna cu autospecialele aparținând stației de pompieri din Acățari. Nu am avut probleme deosebite. În zona roșie nu am fost nici 24 de ore. În rest am fost în zona galbenă sau verde”, a declarat Osvath Csaba.

În total, pentru întregul ansamblu de măsuri împotriva infectării cu noul coronavirus care au fost luate la nivel local, au fost cheltuiți în jur de 40.000 de lei. 

„La început am gestionat cu sume mici, nu am cheltuit, nu am aruncat banul public, dar pentru fiecare familie în parte am dat un săpun dezinfectant, am dat cloramină, măști. Toate au fost puse în plase și agățate la porțile oamenilor, fără a intra în contact direct cu ei. Din punctul meu de vedere a fost important să facem așa ceva, nu pentru laudă, ci pentru a arăta populației că suntem alături de ei pentru că în acea perioadă nimeni nu știa cum vor decurge lucrurile. Am cumpărat aproximativ 35 de saltele nou nouțe, cu pături, cu cearșaf, cu toate cele necesare, având în vedere că avem o sală mare de sport. La vremea aceea nu se știa ce ne așteaptă. În total, circa 40.000 de lei am cheltuit pentru nouă sate, sumă care a fost raportată și la instituțiile de control ale județului”, a punctat primarul.

Un record?

Chiar dacă demersurile administrației locale pentru înființarea unui centru de vaccinare nu s-au fructificat, primarul afirmă că numărul de persoane care s-au vaccinat într-o zi la centrul mobil a fost un (posibil?) record.

„Am organizat un centru mobil de vaccinare pentru o zi, la care s-au înscris 255 de persoane. Au venit medicii și asistenții de la un centru, bineînțeles că în colaborare cu asistenții noștri comunitari. Ni s-a spus că a fost un record la Acățari. În general vaccinează 110-120 de persoane pe zi. Lumea a venit la vaccinare de parcă venea la vot. Unde e înțelegere, unde ajunge mesajul la oameni și au încredere în instituții publice sau în angajații Primăriei se poate. Am fost sprijiniți în acest demers de prefectură și de DSP (Direcția de Sănătate Publică Mureș n.r.) care a fost alături de noi privind organizarea pe această cale le și mulțumesc”, a conchis Osvath Csaba.

Alex PĂTRAȘCU

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE