Spectacol de Ziua Imnului Național Cultură
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 573 Vizualizări

Spectacol de Ziua Imnului Național

Asociația Culturală „Tradiții Mureșene” invită toți locuitorii Târgu Mureșului la un eveniment cultural-artistic și educativ-tematic intitulat ,,Ziua Imnului Național”. Acesta  se desfășoară cu susținerea Guvernului României și va avea loc în data de 28 iulie 2021, de la ora 19:00, în Cetatea Medievală Târgu Mureș, și va cuprinde momente de evocare ale Imnurilor de Stat din diferite perioade istorice.

Totodată ne vom delecta în cadrul unui spectacol care îi va avea drept invitați în semn de înfrățire și colaborare pe membrii Grupului Vocal „Voievozii Munților” din comuna Vâlcele, județul Covasna avându-l alături de noi pe părintele Vasile Tămaș. De asemenea ne vor încânta artiști consacrați precum Ciprian și Mihaela Istrate, Ioan Cristian Țăran, Ina Todoran, Ana Maria Cioată, Alexandra Togănel, Adrian Arghir Cioată, Ovidiu Furnea, Georgiana Pușcas, Georgiana Moldovan și Grupul Vocal Folcloric ,,Maris”. Pentru a îmbina muzica și dansul, vor avea loc momente artistice prin prezența Ansamblului de dansuri populare ,,Spice Mureșene”.

Este bine cunoscut că simbolurile naționale-stema, drapelul și imnul fac parte și reprezintă identitatea națională a fiecărei națiuni, ceea ce fără îndoială și în țara noastră înseamnă o stare de spirit, fiind o mândrie și foarte dragi românilor. Acestea au un caracter emblematic și s-au născut în momentele incandescente ale istoriei noastre-sinteza de luptă, însuflețire, solidaritate și curaj, dar și de omagiu și cinstire națională pentru emanciparea, independența și unitatea de neam străvechi românesc

Imnul naţional, «Deşteaptă-te române!», născut în Zilele Revoluţiei de la 1848 şi cântat în momente grele pentru naţiunea noastră de către generaţiile care au făurit statul român, ne îndeamnă să înţelegem că la temelia unui stat puternic stă întotdeauna un popor solidar şi responsabil şi că, fără implicarea activă a tuturor cetăţenilor săi în viaţa societăţii, nu putem avea o ţară stabilă, prosperă şi demnă .

Asociația Culturală „Tradiții Mureșene”

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE