Un nou atac de urs într-o localitate mureșeană! Slider
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 926 Vizualizări

Un nou atac de urs într-o localitate mureșeană!

Primarul comunei Solovăstru, Ilie Tătar Chirilă, a anunțat joi, 2 septembrie, pe pagina de Facebook a instituției, că un urs a atacat un cetățean din localitatea Jabenița.

”Mulțumesc și felicit totodată pe reprezentanții Jandarmeriei Reghin pentru promptitudinea si profesionalismul cu care au răspuns solicitării mele de a veni în sprijinul nostru deoarece am fost sunat că în localitatea Jabenița este un urs în intravilan, respectiv în gradina unei gospodării. Împreună cu viceprimarul am ajuns la respectiva gospodărie, ulterior ajungând și jandarmii. Ursul a revenit sărind din grădină peste gard pe asfalt și sub privirile noastre a atacat un consătean care se afla în drum la circa 25 de metri de noi și doar datorită nouă a scăpat ca prin minune nevătămat. Ursul ridicat asupra lui în două picioare, l-a lovit doar peste mână fără să-i provoace răni apoi ca urmare a focului de armă a rupt gardul întrând pe o altă proprietate direct pe scări la ușă apoi la geam. Se văd urmele în poză după care a rupt gardul mergând în câmp spre deal însă a mai avut de două ori intenția de a veni înapoi spre noi”, a povestit edilul șef al comunei Solovăstru.

Potrivit acestuia, la Raportul de eveniment întocmit conform Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 81/2021 au fost prezenți reprezentanți ai fondului de vânătoare, ai Gărzii Forestiere, ai Poliției și un medic veterinar.

”Vom monitoriza în continuare zona deoarece nivelul de risc evaluat este mare, dacă exemplarul de urs revine în zonă, în calitate de primar, respectiv conducător al echipei de intervenție, voi lua decizia cea mai bună pentru a proteja oamenii”, a precizat Ilie Tătar Chirilă.

Alex TOTH

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE