Bunătăți de la A la Z, la Târgul Cetății Social
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 2188 Vizualizări

Bunătăți de la A la Z, la Târgul Cetății

Bulevardul Cetății din municipiul Târgu Mureș a găzduit în perioada 17-19 septembrie o nouă ediție a tradiționalului eveniment ”Târgul Cetății”, prilej pentru amatorii de bunătățuri să-și satisfacă poftele, fie ele culinare sau de altă natură, grație ofertei bogate a târgului. În ce mă privește, am optat pentru două extreme, prima fiind cea dulce, una extrem de ofertantă datorită componentei apicole a Târgului Cetății.

De la aliment la medicament

Așa se face că am ajuns la Ferma apicolă Albinuța, stand păstorit de Ovidiu Rus, apicultor din Reghin, care ne-a trezit atenția cu câteva produse interesante având la bază mierea. Dincolo de produsele clasice, mierea de tei, polifloră, de salcâm, polifloră cu mentă, fagure, căpăceală, propolis, am descoperit și produse care se pretează mai degrabă farmaciilor decât alimentației.

„Pot spune că sunt o prezență constantă la Târgul Cetății, unde am bifat cea de a 11-a ediție. Unitatea noastră de producție este localizată în localitatea Logig, comuna Lunca unde deținem un număr de 100 de familii de albine, din care 70 destinate pentru producție. Ca și ofertă inedită aici la ”Târgul Cetății” am venit cu o cremă de propolis cu gălbenele, preparată în serie ceva mai mică la noi acasă. Acest produs are la bază crema de gălbenele obținută din extractul de gălbenele și vaselină umană. Punem la macerat cam o lună de zile propolisul cu această cremă de gălbenele la care adăugăm ulei de cocos, miere de albină și ceară de albină. Toate acestea se omogenizează, se macerează și apoi se filtrează după care iasă produsul finit. De ce acest produs? Fiindcă este un produs antibacterian antiseptic, cicatrizant, se pretează la diferite tipuri de răni precum vânătăi, zgârieturi, fisuri, crepături ale pielii, congestie venoasă, varice, inflamații ale pielii, arsuri, leziuni. Ce este important, acest produs nu are contraindicații, e bun la orice”, a povestit Ovidiu Rus.

Alt produse inedit la standul Albinuța a fost Tinctura de propolis cu miere de salcâm și uleiuri esențiale, cel mai nou și mai inedit produs intrat în portofoliul Fermei Albinuța.

„Acest produs se vinde foarte bine, în special în magazinele de tip ”Plafar”. Este un produs pe care noi l-am testat în decursul anilor, respectiv Tintura de propolis cu miere de salcâm și uleiuri esențiale, de cuișoare și Tea Tree (Arbore de Ceai). Produsul este sub formă de spray, antiviral, folosit în special în ce privește durerile de gât. Și acest produs îl comercializăm în 60 de magazile ”Plafar” din întreaga țară. Este produsul nostru de succes, mizez foarte tare pe el, fapt pentru care încercăm să-l și brevetăm”, a precizat Ovidiu Rus.

Grădina aromată cu picanterii

La polul opus mierii de albină s-au aflat ardeii iuți, oferta generoasă a Grădinii cu plante aromatice păstorită de Monica Borsai din localitatea Deușu, comuna Chinteni, județul Cluj. Cei care au trecut pe la standul cu pricina au avut parte de o grădină plină de plante frumoase, de la cele mai aromatice, Busuioc, Genovez, Grecesc, cu Scorțișoară, Salvie, Rozmarin, Mentă, până la ardeii cei iuți, Cherry, Jalapeno, Tabasco, Tai Hot, Habanero și lista ar putea continua mult și bine.

„În ce mă privește, am început cu plantele aromatice. La un moment dat am văzut un ardei Tabasco la ghiveci și mi-a plăcut foarte mult cum arată. Am zis atunci că și eu vreau să încerc să cresc un ardel din acesta iute. Clienții au fost extrem de receptivi la acesta, plus că-mi cereau tot felul de alte soiuri. Le-am notat, am comandat semințe și am ajuns ca după șapte ani de zile să am o gamă variată de ardei iuți, tot datorită clienților care mi-au cerut să-i cresc. Nu neapărat e o pasiune pentru ardei, e mai degrabă o pasiune pentru plante. Nu am știut că-mi place decât atunci când am început să le cresc. Timp de peste 20 de ani am lucrat în domeniul bancar, și la un moment dat am spus că doresc să fac altceva. Așa se face că m-am axat pe plante. Am început să lucrez încetul cu încetul, la început cu on solar mai mic pe care l-am tot extins. În prezent am undeva la 6 arii de solar unde rotesc în permanență culturile”, ne-a declarat Monica Borsai.

Fără să neglijăm importanța plantelor aromatice, parcă tot ardeii au fost atracția principală a standului, motiv să aflu mai multe detalii.

„Am venit cu o gamă variată de ardei iuți, începând cu cel mai tare ardei, Carolina Reaper până la cel mai slab, Cherry. Printre cele două specii mai găsim Piri Piri, Tabasco, Count Dracula, Thai Hot, Habanero Chocolate, Habanero Roșu, Habanero Orange, la care se adugă ardei mai mici (mini chili) cum este Charapita, cunoscut ca fiind mama tuturor ardeilor. Un kilogram de Aji Charapita se vinde la un preț între 10.000 și 12.000 de dolari. Aceste soiuri de ardei provin din zone precum America, Mexic, Taivan, practice acești ardei iuți sunt răspândiți în toată llumea”, a precizat Monica Borsai.

Ardeii iuți și gusturile românilor

„Noi românii nu avem cultura acestor ardei iuți precum o au indienii sau mexicanii. Ei de mici sunt crescuți cu o alimentație bazată pe ardei iute. Încet, încet am observat că și românii prind drag de ardei din ce în ce mai iuți. În ce privește cultivatorii, în zona Transilvaniei sunt astfel de crescători de ardei, dar nu la modul cum îi cresc eu. Sunt pasionați care nu lucrează cu persoane fizice, doar cu cele juridice, pasionați care cultivă în câmp acești ardei iuți și care îi și prelucrează, respectiv fac sosuri din acești ardei iuți. Cât privește consumatorul român, începe să fie tot mai deschis față de acești ardei iuți, aude de Habanero, de Jalapeno, de Bird Eye sau Tabasco, e curios la început după care devin tot mai receptiv. Este și cazulla Carolina Reaper, cumpără o bucată, curios să vadă cum e acest ardei, unul din cei mai iuți din lume”, a spus Monica Borsai.

Alin ZAHARIE

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE