Alexia Buzilă din Reghin, performeră la Concursul Naţional ECL în Limba Engleză Invatamant
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 1253 Vizualizări

Alexia Buzilă din Reghin, performeră la Concursul Naţional ECL în Limba Engleză

Centrul Naţional de Examinare ECL, în parteneriat cu Secretariatul Consorţiului Internaţional ECL a organizat în perioada 21 septembrie – 29 ocrombrie 2021, Concursul Naţional ECL în Limba Engleză.  La invitația Centrului de Limbi Străine Eureka din Reghin, Liceul Teoretic ”Lucian Blaga” din Reghin  a fost pentru prima dată centru de concurs, care a reunit 28 de elevi pentru faza locală. După corectarea lucrărilor, eleva Alexia Buzilă din clasa XII-a A s-a aflat printre cei 7 candidați, care au realizat punctajul maxim, calificându-se astfel la etapa națională desfășurată la Sfântu Gheorghe. Aici, eleva din Reghin a obținut un binemeritat loc 2 la Nivelul B2.

„Conceptul ECL datează din 1992, când statele membre ale Uniunii Europene, prin proiectul Lingua, au înfiinţat un consorțiu pentru a realiza un test lingvistic uniform pentru limbile statelor membre ale UE. S-a dezvoltat astfel, sistemul internaţional de examinare ECL, care echivalează şi recunoaşte certificatele în fiecare limbă, conform Cadrului Comun de referință pentru Limbi (CEFR) fără a fi necesară ca validarea acestora la nivel naţional. Răspunderea profesională pentru testele lingvistice ECL este asumată de o universitate de prestigiu din ţara de origine a fiecărei limbi, care realizează testele si evaluează lucrările” a precizat prof.  Kosztan Katinka, coordonator  Concurs ECL, Liceul Teoretic ”Lucian Blaga”.

Potrvit acesteia, Certificatul internaţional de competenţe lingvistice ECL se eliberează de către Secretariatul  Consorțiului  ECL (din 1999 Universitatea din Pécs, Ungaria), în două limbi de circulaţie internaţională: engleză şi limba care a fost evaluată. De asemenea, Certificatele ECL au valabilitate nelimitată în timp, şi sunt recunoscute în întreg spaţiu european,precum și  în America Centrală şi America de Sud.

Alexia Buzilă

„Participarea la acest concurs reprezintă o experiență din care am învățat foarte multe lucruri noi. Rezultatele au venit ca o dovadă a muncii mele și a pregătirilor oferite de către profesori. Mă bucur mult că am avut ocazia de a participa și de a obține rezultate bune și încurajez cât mai mulți tineri să se implice în astfel de activități, deoarece pe lângă posibilitatea obținerii unui rezultat frumos, experiența este cea mai valoroasă”, a declarat Alexia Buzilă. 

Cristina Drescan: „O felicit şi îi doresc succes în continuare!”

„Mă bucur mult pentru reuşita Alexiei: Locul 2 din aproape 500 de participanţi este un rezultat excelent. Ambiţia, perseverenţa, dedicaţia ei au fost constante ale anilor de liceu, ea participând la multe concursuri şi activităţi extraşcolare în limba engleză. Chiar şi acum, în clasa a 12-a, îşi împarte timpul în aşa fel încât să nu piardă ocazii de a exersa, îmbunătăţi şi perfecta limba engleză. O felicit şi îi doresc succes în continuare!”-  prof. Drescan Cristina, profesorul pregătitor

Andreea Dumitrache: „Ne dorim ca liceul nostru să ajungă o Şcoală Europeană

„Liceul Teoretic Lucian Blaga este o instituţie care pune în centru atenţiei elevul. Trăim într-o lume deschisă  care oferă tinerilor multe posibilităţi de afirmare. Ne dorim ca liceul nostru să ajungă o Şcoală Europeană ce vine în întâmpinarea nevoilor şi dorinţelor elevilor noştrii.  Devenind centru de examinare ECL este un pas către acest demers.  Este o onoare pentru noi să fim parteneri al acestui Centru de Limbi” – prof. Andreea Dumitrache, director Liceul Teoretic ”Lucian Blaga” din Reghin.

Alin ZAHARIE

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE