FOTO: „Împreună pentru o natură curată și veselă!”, la Grădinița cu Program Prelungit Nr. 4 Reghin Reghin
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 408 Vizualizări

FOTO: „Împreună pentru o natură curată și veselă!”, la Grădinița cu Program Prelungit Nr. 4 Reghin

Grădinița cu Program Prelungit Nr. 4 Reghin,  în parteneriat cu Primăria și Consiliul Local al Municipiului Reghin și Asociația „Steluțe Reghinene”,  a demarat proiectului educațional „Împreună pentru o natură curată și veselă!” menit să stimuleze educațua ecologică în rândul preșcolarilor.

„Protejarea naturii devine tot mai mult una din cele mai importante preocupări ale societăţii contemporane şi comportă trei aspecte importante: prevenirea deteriorării mediului, acţiuni de depoluare şi reconstrucţie ecologică, ce presupun, în principal, măsuri reparatorii şi păstrarea sau întreţinerea zonelor depoluate. Interesul şi dragostea pentru natură sunt, la majoritatea copiilor, instinctive. În plus, comportamentele şi convingerile formate copiilor la o vârstă cât mai fragedă, sunt cele care se păstrează cel mai bine toată viaţa. Pentru a fi prietenul naturii, trebuie să avem un comportament ecologic, să o ocrotim, menţinând curăţenia şi îngrijind frumuseţile ei, oriunde ne-am afla. Aceste considerente au stat la baza proiectului educațional „Împreună pentru o natură curată și veselă!”, au precizat reprezentanții Grădiniței cu Program Prelungit Nr. 4 Reghin.

Interesul şi dragostea preșcolarilor pentru lumea înconjurătoare

Prima activitate cuprinsă în acest proiect s-a desfășurat miercuri, 17 noiembrie, sub genericul „Curățenia de toamnă!”. Membrii echipei de proiect, director prof. Maria Petruț, prof. Sütő Tünde, prof. Földvári Adél, prof. Aurelia-Ramona Gliga, prof. Marinela Cirilescu, prof. Vidia Rodica Luca, prof. Maria Halați, prof. Mihaela Pușcaș, prof. Adriana Mare, prof. Ana-Maria, Ciurba și prof. Bondor Tünde au coordonat preșcolarii în activități de colectare selectivă a gunoiului.  „Mulțumim, pe această cale, partenerilor de proiect pentru deschiderea de care au dat dovadă, de fiecare dată, în sprijinirea activităților propuse. De asemenea, ne-am bucurat de susținere și înțelegere din partea părinților preșcolarilor, care s-au implicat exemplar! Educația ecologică își va atinge scopul atunci când preșcolarii de astăzi – adulții de mâine vor înțelege necesitatea ocrotirii naturii, astfel devenind factori activi în acțiunea de conciliere a omului cu natura. Ne-am propus ca prin acest proiect de parteneriat să realizăm activități de educaţie ecologică prin care să cultivăm interesul şi dragostea preșcolarilor pentru lumea înconjurătoare, pentru protejarea mediului. Totodată, urmărim responsabilizarea preșcolarilor faţă de importanţa protejării mediului înconjurător, conturarea deprinderilor şi a atitudinilor de a preţui şi respecta mediul prin comportamente civilizate, dar şi sensibilizarea cetăţenilor privind importanţa mediului înconjurător. Ca educatori, avem un impact pe viață asupra preșcolarilor, introducând strategiile educației ecologice în activitatea instructiv-educativă.Proiectul se va desfășura pe parcursul acestui an școlar, fiind cuprinse și alte activități specifice educației ecologice, cu accent deosebit pe reciclarea de materiale. Sperăm ca rezultatele obținute să fie încurajatoare, astfel încât proiectul să continue și în anii școlari viitori, deoarece ocrotind natura, ne ocrotim pe noi înşine”, au precizat inițiatorii proiectului.

Márk Endre: „Felicitări educatorilor!”

Acțiunea celor din cadrul Grădiniței Nr. 4 Reghin u a rămas neobservată, fiind lăudată inclusiv de edilul municipiului Reghin.  „Suntem plăcut impresionați când vedem că se pune accent pe educația ecologică de la vârste atât de fragede. De asemenea, este de admirat implicarea educatorilor în această activitate, deoarece preșcolarii vor conștientiza cât de important este să colectăm selective deșeurile. De la cele mai fragede vârste copiii trebuie să învețe că deșeurile pot fi valoroase și că nu toate deșeurile înseamnă gunoi. Felicitări educatorilor!”, a fost mesajul transmis de Márk Endre, primarul municipiului Reghin.

Alin ZAHARIE

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE