Departe de griji, dar și fără pretenții Sport
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 308 Vizualizări

Departe de griji, dar și fără pretenții

Fotbalul mureșean își continuă, la fel ca celelalte discipline sportive, parcursul în anonimat din ultimii ani. După scurta aventură a târgumureșenei FCM, transformată ulterior în ASA în eșaloanele superioare, cele două echipe mureșene prezente în Liga a III-a își continuă parcursul fără emoții în ceea ce privește retrogradarea, dar și fără pretenții de a face un pas înainte. La fel ca și în ediția trecută, Avântul Reghin și Unirea Ungheni 2018 evoluează într-una din cele 10 serii a câte 10 echipe, mai exact în a 9-a. Aceasta mai cuprinde echipe din județele Cluj și Alba câte 3, Hunedoara și Bistrița-Năsăud câte una. Tot la fel ca în ediția trecută, cele 10 se întâlnesc tur-retur, cu un total de 18 jocuri, după care primele două clasate dispută baraj de promovare în eșalonul secund. S-au disputat până în prezent 13 etape, până la sfârșitul anului mai au loc alte două, urmând ca ultimele trei să se joace în primăvara anului viitor. Avântul și Unirea s-au confruntat tocmai în etapa precedentă, a patra a returului. Partida disputată pe stadionul din Ungheni s-a încheiat la egalitate, scor 1-1, după ce în tur Unirea obținuse victoria cu 3-1. La Ungheni gazdele au deschis scorul prin Victor Astafei, iar Adrian Murar a restabilit egalitatea. Formația din Ungheni ocupă locul 3 în clasamentul seriei, cu 25 puncte, dar la 12 și 7 puncte de primele două clasate, CS Hunedoara, respectiv Metalurgistul Cugir. Deși aflată abia pe poziția 6, cu 14 puncte, Avântul este lipsită de griji, ultimele două clasate, Unirea Alba Iulia și Sănătatea Cluj reușind să cumuleze abia câte 5 puncte. În etapa viitoare cele două mureșene vor evolua vineri, 26 noiembrie, ora 14.00, Unirea la Sticla Arieșul Turda, iar Avântul pe teren propriu cu Metalurgistul Cugir.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE