Târgu Mureș: Programul manifestărilor de Ziua Națională a României Administratie
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 2726 Vizualizări

Târgu Mureș: Programul manifestărilor de Ziua Națională a României

Instituţia Prefectului – Judeţul Mureş organizează, în data de 1 decembrie, la Târgu Mureș, mai multe evenimente pentru a marca Ziua Națională a României.

Programul zilei debutează cu ceremonia militară organizată cu sprijinul Garnizoanei Târgu Mureș, Consiliului Județean Mureș și al Primăriei municipiului Târgu Mureș. Ceremonia va avea loc în Piața Victoriei din Târgu Mureș, de la ora 11.00. Al doilea moment al zilei este ceremonia de acordare a celei mai prestigioase distincții a județului Mureș, “Fibula de la Suseni”, unor personalități care au avut o contribuție importantă la viața comunității în anul 2021. Evenimentul va avea loc în Sala Mare a Palatului Culturii, de la ora 13.00.

“Suntem pregătiți pentru derularea evenimentelor care vor marca Ziua Națională a României și mă bucur că în acest an avem un program integrat cu celelalte manifestări organizate de Primăria Târgu Mureș și Consiliul Județean Mureș. Totodată, am propus celor două instituții ca în acest an să proiectăm pe clădirile administrative simbol ale județului Mureș, Palatul Administrativ și clădirea Primăriei, culorile Tricolorului în seara de 1 decembrie. Este cea mai importantă sărbătoare a noastră, a tuturor românilor, iar asta se poate traduce în diverse manifestări, inclusiv printr-un spectacol vizual”, a declarat Mara Togănel, prefectul județului Mureș.  

Ceremonia militară și decernarea Fibulei de la Suseni vor completa un program al zilei în care sunt cuprinse: spectacolul “Credință veșnică patriei noastre”, Duelul stilurilor – un spectacol inedit sub genericul “Noi nu ne excludem, demonstrăm” și o platformă educațională pentru tineret intitulată “Cine suntem și ce vrem să fim”.

Potrivit Cancelariei Instituției Prefectului – Județul Mureș, ”evenimentele se vor derula cu respectarea tuturor prevederilor de protecție sanitară în vigoare.”

(Redacția)

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE