Conferință internațională, de Zilele UMFST Invatamant
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 352 Vizualizări

Conferință internațională, de Zilele UMFST

Reprezentanții Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie (UMFST) „George Emil Palade” anunță desfășurarea online a Conferinței Internaționale „PAH and CTEPH in 2021. A Glimpse Into the Future”, în perioada 6 – 7 decembrie 2021, manifestare științifică organizată cu prilejul Zilelor UMFST.

”Deschiderea conferinței va avea loc luni, 6 decembrie, la ora 14.00 CET (15.00 România), și pe parcursul celor două zile, prestigioși reprezentanți ai cardiologiei, dar şi medici de alte specialităţi, vor susține prezentări ştiinţifice extrem de actuale şi utile pentru practica clinică în domeniul hipertensiunii pulmonare arteriale (PAH) și a hipertensiunii pulmonare tromboembolice cronice (CTEPH). Evenimentul online va reuni experți din Austria, Republica Cehă, Polonia și România, cu scopul de a ajuta oamenii de știință și clinicienii să aplice cele mai recente descoperiri în optimizarea tratamentului pacienților. Conștientizarea sporită legată de boli, strategiile de management bazate pe dovezi, terapiile țintite, tratamentul chirurgical (PEA) și tratamentul intervențional (BPA), pot oferi noi perspective, îmbunătățind rezultatele pacienților diagnosticați cu PAH și CTEPH. Manifestarea ştiinţifică este creditată de către Colegiul Medicilor din România cu 19 credite EMC”, au informat reprezentanții UMFST.

Înregistrarea gratuită în cadrul conferinței, programul, precum și alte detalii relevante, pot fi accesate pe pagina web destinată: https://phconference2021.umfst.ro/.

(Redacția)

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE